M-am simtit oaia neagra a familiei ... orice faceam nu era asa cum isi doreau ceilalti. Am incercat sa nu spun nimic, sa las tacerea sa vorbeasca in numele meu. Ma durea ceva in interior si nu stiam cum sa imi exprim frustrarea.
Iar am simtit junghiul in inima. De ce de fiecare data disputa se termina cu "esti mica!" sau "ai uitat cine esti"? Aceste reprosuri imi amintesc ca nu am dreptul la nimic atat timp cat nu am un venit stabil si considerabil. Nu mi-au spus niciodata in mod direct, insa numai la acest lucru ma gandesc cand ma cearta ... oare chiar cred ca eu nu imi doresc stabilitate?
Nu fug de munca, aceasta este ultimul meu gand. Imi doresc prea tare sa am unde sa plec dimineata, sa imi imbogatesc experienta si sa am un salariu.
Astazi tac, inghit, plang si ma doare.
Imi pare rau ca nu este cineva langa mine sa imi asculte offul de pe suflet... ma simt singura impotriva morilor de vant.
Mi-a disparut dispozitia de sarbatoare.
duminică, decembrie 23, 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: