Am alergat pana la locul in care am povestit multe despre viata mea, loc ce ma cunoaste cu bune si cu rele ... inca din copilarie ma duceam acolo sa ma relaxez si sa imi plag durerea. Astazi am privit in gol, am zambit amar si am lasat ochii sa se umezeasca, astfel imaginiile au prins o patura de ceata si suspine.
Nimic nu e clar in viata mea... nici macar numele meu. Ma urmareste o confuzie de cativa ani si in ultima perioada ma deranjeaza aceasta asociere caci ma doare ceva in interior.
Imi spunea cineva ca noi oamenii suntem niste clovni, veseli la exterior, dar tristi in interior. Purtam masti cu zambete pentru cei din jur...
Un pas inainte, doi inapoi. Am crezut ca ma vindec, dar astazi am plans iar, de dor, ura si tristete.
Pierd culoarea din obraji, noroc ca frigul de afara reuseste sa ma coloreze fin. E greu, dar nu imposibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: