Ma intrebam de curand daca sunt singura care ma invinovatesc pentru tristetea celor din jurul meu. Mereu mi-am dorit ca entuziasmul meu, compania si empatia sa fie folositoare ... sa nu se simta nimeni marginalizat sau deranjat de mine. Dar uneori se pare ca nu este suficient, unii oameni considera ca li se cuvinte totul...insa sunt momente in care acest tot unitar nu depinde doar de mine, iar daca depinde intr-o mica masura sa se intersecteze cu o alta dorinta si sa imi ingreuneze decizia. Nu vreau sa arat cu degetul, cum nu am facut-o niciodata ... dar incepe sa ma doara egoismul oamenilor. Nu uit niciodata de unde am plecat, tocmai de aceea imi este greu sa ma desprind din activitatile cotidiene, chiar daca uneori imi pericliteaza viata personala.
Astazi a fost una dintre zilele in care am privit si am analizat mai mult pe cei in jurul meu.
Nu am vrut sa pun etichete, dar inima ma indemna sa fiu atenta la tot ce era in jur si sa nu ma mai avant cu capul inainte. Am o teama de esec in interiorul meu.
Incerc sa fur din comportamentul celor puternici, sa invat sa fiu delasatoare si indiferenta cu problemele ce nu sunt existentiale... sa nu mai plang pentru nimicuri trecatoare si sa nu imi mai fie rusine sa ma comport asa cum simt.
Astazi am mai taiat de pe lista un cuvant sublim. Poate nu este ceva permanent.
Astazi am ras, desi in suflet e gol.
-
Acestea sunt cele cinci prajituri despre care povesteam in postul precedent. Prajitura cu rulouri Prajitura cu ness Prajitura bicolora P... -
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: