1 iunie

Anul acesta nu m-am mai simtit o copil, poate ca varsta nu ma recomanda de cativa ani buni, insa anii precedenti parintii imi urau simplul si banalul "la multi ani". Nu fac o tragedie din acest lucru, doar ca mi-a lipsit.
Bro mi-a lasat de dimineata pe perna o bomboana de ciocolata. M-am trezit, am vazut-o, am zambit si mi-am dat seama ca este de la el. Am vrut sa il sun, insa vorba aceea "gand la gand cu bucurie", caci m-a sunat si i-am multumit frumos ca nu m-a uitat.
Imi place sa ma afund intr-o poveste de copila, mai ales atunci cand am probleme si nu ma simt bine. Sunt invatata sa fiu imbratisata cand plang, sa fie cineva langa mine cand sanatatea imi scartaie si sa am cu cine sa vorbesc atunci cand am o problema. Nu stiu daca sunt doar ifose sau este ceva normal.

Copilaria mea a insemnat multe amintiri frumoase... dulciuri putine, dar bune, jucarii cu personalitate si jocuri precum: ratele si vanatorii, sotronul, patratica, "de-a v-ati ascuns",atinsea si multe altele pe care le jucam cu drag. Nu aveam nevoie de calculator, tablete, telefoane si alte electronice pe care le folosesc copii din ziua de astazi.
Imi amintesc de 1 iunie din clasa a III-a, cand doamna invatatoare ne-a adus saratele facuta de dumneaei si ne-a dat voie sa ne petrecem ziua in clasa fara sa ne predea nimic. Pentru noi a fost un gest enorm si l-am apreciat mult.