Priviri dubioase

Mi se intampla sa fiu privita dubios. Pe moment ma simt ciudat, caci nu ma astept sa fie o privire de admiratie, ci mai degraba de dezaprobare sau dezgust.
Astazi am patit-o iar. Am intrat singura in parcul deja consacrat si familiar, pe o banca doua individe stateau de vorba fata in fata ... una dintre ele ma vede ii spune ceva celeilalte, dupa care a aparut inevitabilul - a intors privirea brusc, m-a studiat din cap pana in picioare si au asteptat sa trec la doi pasi distanta de ele ca sa spuna ceva. Ah, nu vreau sa credeti ca ma consider importanta sau ca fac caz dintr-o intamplare mica ... insa s-au acumulat, si de cele mai multe ori aceste momente rasar in drumul meu atunci cand nu ma simt deloc sigura pe mine.
De felul meu nu vreau sa epatez...imi place sa fiu asemeni unei umbre.

Cel mai enervat este ca astfel de priviri ma fac pentru cateva clipe sa imi doresc sa revin acasa si sa schimb tinuta vestimentara, coafura sau poate geanta...nu stiu :-?? fata sau corpul sunt din dotare si nu au instructiuni de schimbare.
Nu sunt sigura pe mine si atitudinea pe care trebuie sa o adopt.
Oamenii au priviri ucigatoare, dubioase, admirative sau altfel de priviri, insa pe mine ma dau peste cap la propriu.