Off

Ma simt prost. Poate ca este doar o frustrare, insa pe mine ma duce usor intr-o depresie. Nu vreau sa fac caz, insa ma doare faptul ca eu nu pot sa trec la "nivelul" urmator.
Am incercat, credeti-ma ca nu am stat cu mainile in san, nu imi place sa fiu o lipitoare sau o pierde-vara, insa nu stiu cum sa imi gasesc un serviciu potrivit pentru mine.
Ma doare sa vad ca "daca nu ai pile, esti un nimeni".

Eu nu am fost niciodata o persoana lipicioasa cu oamenii care ar putea sa ma ajute, sunt dulce si comunicativa doar cu cei dragi, fara sa am interese la ei.
In ultima perioada ma trezesc cu gandul ca aceasta "fixatie", in timpul zilei ma gandesc adesea...insa seara este cel mai dureros, pun capul pe perna si adorm plangand. Ma simt neputincioasa. Imi dau seama ca timpul trece pe langa mine si nu pot sa imi demonstrez nici macar mie ca am o calitate.

Astazi totul mi s-a parut bizar. Dupa ce mi s-a injectat in vena frustrarea simteam nevoia sa plang. Ma bucur pentru cei ce se descurca si le merge bine, nu ma intelegeti gresit .... insa toate povestile despre munca, imi amintesc de eticheta mea.
Parcul era aproape gol, nimeni cunoscut. Strada pe care locuiesc era pustie ... sufletul imi plangea si eu nu stiam incotro sa ma ascund.
Imi este teama de ziua de maine...