Primul pas

Am incercat sa fac ceea ce imi dictau gandurile si ce ma impingea inima, insa am fost lovita de o privire inocenta si pura. Mi-am dat seama ca ranesc prin atitudinea mea. A fost ca o palma luata de la viata, asa ca mi-am calcat peste mandrie si am lasat garda jos. Am fost mai comunicativa si mai "open mind"- asta nu inseamna ca am uitat durerea interioara sau lacrimile ce mi-au inundat chipul inainte sa adorm.
O perioada o sa las lucrurile sa mearga asa, vreau sa gasesc cauza problemelor si sa vad daca eu sunt principala sau unica vinovata.
Desi imi este greu sa recunosc, am realizat ca sunt iubita. Oamenii fac multe gesturi pentru mine, sa imi demonstreze ce insemn eu pentru ei.
Am zile in care ma simt pusa pe un piedestal si simt ca insemn ceva special, dar sunt si zile in care ma simt o carpa de sters pe jos. E greu sa ma mentin pe o linie de plutire, nu ma simt prijinita constant, iar asta ma face sa fiu ca o frunza batuta de vamt.

Literele imi fug deja printre degete. Sunt foarte obosita, noaptea trecuta am adormit plangand, iar astazi am avut o zi plina. Am dat o fuga la cumparaturi si mi-am achizitionat o fusta de piele - nu credeam niciodata ca o sa imi placa asa ceva;