Dorinta si vointa

M-am asezat in fata laptopului in urma cu cateva ore cu intentia de a scrie pe blog. Simteam ca sufletul imi explodeaza de sentimente si vroiam sa le spun intr-un fel sau altul... dar cum m-am introvertit din cauza situatiei cu oamenii din jurul meu, singura descarcare a ramas blog-ul, insa ce se intampla cand nu imi gasesc cuvintele? Este foarte simplu, ma cufund in alte activitati si las scris-ul pe ultima suta de metrii.
Ma simt obosita. Nu stiu daca este neaparat de la munca fizica pe care o fac in ultima perioada...sau poate undeva in interiorul meu stresul lupta cu mine si ma doboara incet.
Oare cum este sa stai o zi intreaga in pat, sa nu faci absolut nimic... poate nici sa te ridici sa sa mananci, sa nu deschizi fereastra, sa nu te schimbi de pijama... pur si simplu sa stai comod si sa te gandesti la... la treaba ta ce!?!
Nu am avut niciodata parte de odihna de dimineata. Parca am mai povestit despre asta... La mine in familie este un fel de armata necunoscuta dincolo de gard, insa militaria o simtim de mult timp... adica nu sta nimeni in pat fara rost. Suntem o familie activa si zumzaim inca de dimineata ca niste albinute, mereu gasim cate ceva de facut. Nu stiu daca este tocmai un lucru rau, insa undeva organismul meu se trezeste devreme chiar si atunci cand nu dorm acasa. E un mecanism intiparit in subconstientul meu... desi as vrea sa dea gres intr-o plecare de-a mea, sa simt si eu cum e "sa lenevesti".
In mintea mea acum umbla lista cu activitati pe care trebuie sa le indeplinesc. Am renuntat sa ma mai gandesc la starea mea interioara si poate ca e mai bine asa. Sunt atat de multe lucruri importante la care trebuie sa reflectez... cum ar fi lista de bucate pentru Paste, timpul pe care il mai am pana la anumite intalniri, distribuirea curateniei pe camere...s.a.m.d.
Sincer, cred ca mai bine sa am activitate, caci altfel risc sa ajung o plictisitoare fara viata personala.
Poate i-am condamnat pe ai mei cand ne tineau pe langa ei si noi ne doream sa iesim la joaca, insa acum constat ca ne-a prins bine. Eu am furat placerea de a prepara dulciuri, stiu sa mesteresc si pe langa casa cate ceva, cunosc putin din toate. Le multumesc oamenilor acestia ca au stiut sa ne dezvolte frumos si sa ne invete intr-un mod placut.
Viata mea este totusi roz.