:(

Lacrimi curg necontenit. As vrea sa am o guma de sters cu care sa indepartez trecutul ce ma apasa pe suflet, sa las doar momentele frumoase si sa imi recapat zambetul copilaresc.
Imi este dor de mine. Suna ciudat si egoist, dar am perioade in care nu ma mai recunosc si ma simt straina in propriul trup.
Ma simt o proasta,caci mereu pun pe primul plan pe ceilalti si ceea ce gandesc ei despre mine, iar pe mine ma las pe plan secund... devenind cenusie si mototolita. Situatia ma face sa imi dau seama ca nu pot sa inchid mereu ochii si sa merg inainte, risc sa ma lovesc de ceva si sa ma doara mai rau ca zgarieturile pe care le am in prezent.
 Imi tremura mainile, buza imi sangereaza deja, am muscat-o de prea multe ori intr-o perioada scurta. Am nevoie de aer, de liniste si intelegere.
Ma simt singura... sau oare chiar sunt singura? Am nevoie de cineva prezent cu sufletul langa mine. Vreau intelegere din cuvinte nerostite, dar din gesturi aratate. Nu pot sa cer sa mi se demonstreze ceva... vreau sa vina totul de la sine.
Simt cum cad intr-o prapastie si nu pot sa ma mai ridic. Sunt singura intr-un loc rece.
Nu gasesc intelegerea de care am nevoie sa imi revin. Sunt ca o minge de ping-pong plasata de pe un teren pe altul. Viata zboara pe langa mine si nu fac nimic in favoarea mea... raman cu amintiri si cicatrici.