Astazi am stat si am privit telefonul, asteptam sa spuna ceva, sa imi vorbeasca fie si putin... insa a fost silentios intreaga zi.
M-am simtit singura. Am reflectat asupra a tot ceea ce se petrece in jurul meu si incep sa lacrimez usor. As fi vrut sa primesc putina atentie macar, nu cred ca cer imposibilul. Fiecare este egoist in felul lui si pune prioritatile in functie de ceea ce ii place in viata.
Personal. sunt dezamagita, stiu ca pentru mine oricat de grea ar fi o zi, atunci cand ma asez seara in pat mi fac macar 5 minute sa raspund la mesaje si sa scriu la randul meu cateva...sa arat ca imi pasa, chiar daca in momentul acela gandul imi era in sapte luntrii.
Cu lacrimi pe obraji ma bag in pat, as vrea sa am parte de un somn lung...de ani chiar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: