Acum incepe lupta cu destinul. Ma simt neputincioasa ca nu pot sa il ajunt pe unul dintre oamenii dragi din viata mea... pe omul care a avut grija de mine inca de cand avea 3 ani, care m-a ingrijit si m-a hranit atunci cand totul in jurul meu era gri. A fost raza mea de soare intr-un intuneric sumbru.
Stiu ca ar face orice pentru mine, si asta ma face sa ma simt s mai prost pentru faptul ca nu pot sa il ajut.
Plang de cateva zile, nu pot sa ma controlez. Ma doare sufletul. As vrea sa existe o cale in care sa il ajut...sa gasesc portita de scapare, chiar daca asta ar insemna sa ma tarasc eu in mizerie, pentru el as face-o oricand.
In astfel de momente trebuie sa ramanem uniti si sa luam deczia cea mai inteleapta. Viata nu are buton de Esc. Trebuie sa mergem inainte si sa rezolvam impreuna.
luni, martie 24, 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: