Povestea unui suflet

Nu stiu ce se petrece. Sunt total pe langa viata mea. M-am trezit cu ochii in lacrimi in statia de metrou si cu privirea cautand pe cineva. N-am mai simtit de mult timp aceasta stare de singuratate. Vroiam sa fug cat mai repede de pe peron, simteam cum prezentul ma apasa, aerul se imputina si lacrimile dadeau sa curga. Sunt slaba, recunosc ... am fugit cat am putut de repede sa ies la suprafata, sa gasesc un loc cunoscut, o sosea care sa ma duca acolo unde pot sa plang in liniste. Am mers pe langa parcul inverzit fara sa ma pot bucura de frumusetea lui. Priveam dar totul era incetat si incarcat de sentimente. Povestea pe care o citesc, ma face sa ma regasesc si sa ma intreb daca viata mea nu capata o intorsura grava asemeni personajelor. Muzica, bata-o vina cate-o data...caci astazi m-a dus intr-un loc in care sa plutesc si sa ma lase sa ma linistesc. E greu de explicat ce simt. Nimeni nu m-ar intelege. Imi e dor de ceva ce am avut, incerc sa redescopar in prezent dar parca ceea...

Dupa mult timp  m-am trezit singura acasa. Am profitat de liniste si m-am mai cufundat cinci minute in pilota si am incercat sa stau cu ochii inchisi si sa visez. M-am trezit atat de energica si binedispusa incat am inceput sa zumzai prin casa : curatenie in sertare, sifonier, aspirat, sters praful, spalat ... gatit ... si energia inca nu disparea. Am vrut sa citesc cateva pagini, insa atunci atentia mi-a fost distrasa si am renuntat . Chiar daca nu am facut ceva iesit din comun, pentru mine ziua aceasta a fost una dintre cele mai bune ... n-am fost trista nici o clipa si am zambit de cateva ori cu sufletul. Sufleteste ma vindec de venin. Nu stiu inca drumul cel bun, dar o sa il descopar...fie ce-o fi. Inimioara mea e puternica, mi-a demonstrat ca poate sa treaca prin socuri si ca poate sa simta diverse stari. Poate ca incep sa ma inteleg si sa realizez unde am gresit...dar astazi nu mai spun nimic.

Nici nu imi dau seama de cand timp am un jurnal in adevaratul sens al cuvantului. Diferente nu sunt atat de mari pe cat imi imaginam, insa acum nu mai simt nevoia de atentie cand scriu ceva seara la oboseala. Las cuvintele sa curga si sa se graveze fara sa le cizelez. Astazi m-am simtit lenesa si singura. M-am cufundat in linistea camerei si am facut lucruri care imi fac placere. Ce dor de plimbare imi vine. Ador vremea asta... temperatura fustelor si a hanoracelor colorate.

Astazi a fost o zi placuta ca si temperatura. M-am imbracat iar in fusta, cred ca era de asteptat...caci in ultima perioada am lasat pantalonii in spatele dulapului si port fustite si rochite insotite de dresuri colorate. Ma simt atat de feminina! Parul meu a inceput sa redescopere impletituri speciale. Vreau sa am grija de mine, sa ma simt bine si sa eman fericire. Imi doresc sa fiu un fel de mesager al vestilor bune, un trimis pe Pamant pentru a elimina rautatea oamenilor din jurul meu ... sau pur si simplu sa fiu eu un om mai bun. Nu imi place sa mai simt rautate in preajma mea, ma deprima. Sunt intr-o perioada foarte sensibila, caci o simpla melodie reuseste sa imi provoace lacrimi si sa imi rascoleasca colturi nebanuite ale sufletului. Imi propun sa imi revin, sa fac ce imi sta in putere sa ma ridic. Ecoul vorbelor se intoarce ca un bumerang ce ma loveste ori de cate ori inchid ochii. Imi pare rau, insa ... trebuie sa ma apar !

Miros de toamna imi bate in fereastra dimineata, atunci cand razele soarelui ma trezesc usor si ma inveselesc... trag un colt de pilota peste umarul dezgolit si caut somnoroasa ursuletul alb sa il imbratisez in semn de buna dimineata. Poate ca toamna ma transforma intr-o copila rasfatata. Simteam nevoia sa ma cufund in amintiri si sa redescopar parfumuri uitate...pastrate intr-o sticluta cu dop de pluta. Decorul acesta ma imbie si ma indeamna la miscare. Plimbarile sunt atat de visatoare, caut stele sclipitoare, luna galbena si semne divine. Sunt o alta eu...multi mi-au spus ca m-am schimbat si nu neg acest lucru. Dau vina pe anotimpul acesta mort.

Imi era atat de dor sa ma regasesc printre ingrediente si ustensile. M-am tot gandit ce sa prepar si m-am oprit asupra unui preparat dulce, colorat si simplu. M-am simtit iar gospodina fericita de altadata. Simt ca acolo imi este locul si in clipele in care gatesc uit de restul vietii mele. Pun atat de mult suflet incat as putea sa vars lacrimi daca nu imi iese ceea ce imi propun. E ca o lupta pe viata si pe moarte Cat despre viata mea din spatele peretilor, e destul de linistita. Incerc sa nu dau curs barfelor si aluziilor din partea oamenilor rai. Vreau sa le arat ca sunt mai buna ca ei si ca inca stiu sa intorc obrazul. N-are rost sa le dau satisfactie, nu are nimeni nimic de castigat palpabil. Timpul trece oricum in defavoarea tuturor, de ce sa il facem noi mai urat si mai sumbru? Nu trebuie sa imi pese de capra vecinului, cum mi-ar placea ca nici ei sa nu isi bage nasul unde nu le fierbe oala. E prea mica lumea asta si suntem nevoiti sa convietuim alaturi unii cu altii. Tre...

Astazi in timp ce imi faceam programul de alergat am simtit o stare de melancolie. Ascultam muzica din casti si priveam oamenii care treceau pe langa mine uitandu-se pierduti spre nicaieri. O singura privire mi-a atras atentia in mod deosebit. Un om simplu, trecut prin viata si cu o fata blanda. M-a privit intr-o maniera care m-a facut sa ma trezesc la realitate. Am simtit ca pot sa fac ceva ca sa fiu mai buna, sa ajut si sa nu uit ca viata e scurta si trebuie sa fac doar ceea ce imi produce fericire. Poate ca a fost sclipirea care mi-a deschis ochii si mi-a dat de gandit. Imi pare rau ca nu aveam cu ce sa il ajut pe bietul om. Am ramas cu privirea intiparita in minte.  M-a marcat.

Am mers dupa mult timp cu un banal mijloc de transport in comun ... il numesc asa caci multi ani am avut doar posibilitatea de a ajunge in capitala cu trenul, maxi-taxi sau masina personala. Bucuria mea a fost un ratb. Ma simteam ca in copilarie, cand urcam si taxam biletul ... acum am validat cardul, doar eu, caci ceilalti calatori nu stiu ca trebuie sa platim transportul. Am mers pe jos pe langa parcum amintirilor, am ascultat melodia viselor in casti si am alergat pe scari. Ma simt obosita. Am citit foarte mult si imi pare rau ca s-a terminat cartea, ma aruncasem cu totul in povestea personajelor si acum imi lipsesc. Mi-ar placea sa scriu si eu un roman, chiar daca nu o sa fie publicat niciodata...sa fie amintire pentru cei ce m-au cunoscut.

Ascult: Chris Isaak - Life will go on  Plimbarea de astazi mi-a amintit cat de frumoasa este toamna, cat de placut este sa simti frigul intepator dar fin al vremii si mi-a umplut sufletul de mirosul de frunze uscate. M-am trezit la o realitate ce imi apartine dar pe care nu stiu cum sa o interpretez.

Am adormit cu sunetul ploii lovindu-se de acoperis ... iar dimineata m-a gasit la fel. Sportul din aceste zile a inceput sa isi spuna cuvantul, durerile au aparut si trebuie sa lupt cu ele - cel mai greu imi este cu durerea de spate, ma opreste sa fiu asemeni unui titirez de energie. Astazi ploua marunt, este rece si trist. M-am cufundat in linistea dormitorului cu muzica pornita si cu cartea la indemana. Citesc, visez, oftez si ma gandesc. Simt ca a trecut o eternitate de cand nu am mai simtit sentimentul de regasire. Acum trec prin perioada in care vreau sa imi revin eu si apoi sa imi dau seama ce se intampla cu ceilalti. Simt ca sunt puternica, desi stiu bine ca o sa cedez curand. Nu sunt de piatra si schimbarile acestea ma sfarama putin cate putin si imi rapesc energia. Imi pare rau pentru tot raul prin care trec. M-am saturat sa traiesc intr-o lume pe care doar eu imi doream sa o vad roz. Poate tot ce traiesc acum e minciuna sau e doar inchipuirea mea. Tocmai de aceea incerc...

Sentimentele sunt ca un fir de praf ... acum sunt atat de vizibile si palpaile, iar in secunda urmatoare simti ca si cum nu au existat niciodata. Imi este dor sa mi se spuna ca sunt iubita, adorabila sau pur si simplu o persoana deosebita... ma gandesc ca poate doar eu sunt vinovata pentru disparitia acestor complimente, poate am uitat sa fiu fata aceea dulce si pe placul celorlalti, poate m-am canalizat prea mult pe ura din sufletul meu si m-am schimbat fata de oamenii care nu meritau asta. Imi este dor sa ma comport ca un titirez de sentimente, sa dansez printre oameni si sa le aduc zambetul pe chip.  Mereu m-am gandit mai intai la cei de langa mine si apoi la mine ... am fost certata de nenumarate ori pentru acest mod de a reactiona, insa eu imi cunosc limitele si stiu ca pot sa depasesc problemele oricat de grele si dureroase sunt. Ma macin in interior, rabufnesc prin lacrimi la exterior ... dar mereu ma ridic de la pamant si ma scutur de praf . Poate intr-o zi o sa fiu ego...

Sunt bine, cel putin asa ma simt acum. Nu imi pasa de momentul ce urmeaza. Traiesc clipa. Viata mea a inceput sa prinda contur. Incepe sa imi renasca activtatile si sa ma trezesc la realitate. Desi toamna se simte in aer o stare de liniste si calmitate, pentru mine prezentul este total diferit. Am alergat o ora si am simtit cum picioarele imi tremurau, dar nu m-am oprit, trebuia sa inaintez. E ca in viata de zi cu zi .... cand simti ca nu mai poti, nu trebuie sa cedezi. Fiecare secunda prelungita este o alta clipa de amintiri.  Cartea pe care o citesc incepe sa imi para cunoscuta ... poate reusesc sa ies in parc, sa citesc si sa ma bucur de muzicalitatea zilelor insorite. Observ ca scot cuvintele cu greu din sufletul meu, insa stiu ca in curand totul o sa se reintoarca la normal si o sa pot sa povestesc cu lejeritate.

"Dimineti cu roua si tristeti..." acestea sunt versurile cu care m-am trezit in gand de dimineata. Am oftat din suflet, mi-am incalzit ceasca cu lapte si m-am intors inapoi in pat. Gandurile ma impingeau ca o sageata ascutita si taioasa ... as fi vrut sa fug, sa nu ma raneasca...dar era prea tarziu, sangele siroia si corpul imi tremura. Intreaga zi am trait cu un sentiment ciudat in suflet. Am incercat sa imi scot din minte problemele si sa zambesc pentru viitor. Recunosc astazi am stat departe de cartea pe care o citesc, mi-a fost teama sa nu ma cufund mai rau intr-o stare deplorabila. Nu imi explic cum reusesc sa ma pierd intr-o lume de melancolie si visare. Toamna e anotimpul in care ador sa ma plimb si sa analizez amintirile. Gandurile imi sunt pline de dor si amintiri.

Am dormit ca un copil cu ursuletul alb in brate, am visat frumos si m-am trezit zambind. Poate ca nu am facut nici macar jumatate din lucrurile pe care mi le-am propus pentru aceasta zi, insa ma simt bine ca am inceput sa imi schimb treptat stilul de viata. Pare ireal, dar imi este foarte greu sa ma desprind din monotonia in care am cazut. Fiecare pas pe care il fac pe un alt drum mi se pare foarte maret si ma provoaca sa fiu atenta la detalii. Muzica ma relaxeaza. Zapez din piesa in piesa pe youtube ... gasesc sunete pe care le uitasem de mult timp sau unele despre care nu stiam, dar pe care le ascult necontenit acum. Viata mea e putin incurcata, dar o sa o dezleg curand, vorba cantecului "ori la bal, ori la spital."

M-am apucat de citit " Anotimpul regasirii" de Sarah Jio. O carte care se anunta promitatoare inca din primele pagini. Ma regasesc si asta imi da puteresa sa nu cedez ispitei de asta mai mult pe internet; Viata trebuie sa fie ordonata si sa fac putin din toate. Astazi am fost la Palatul Brancovenesc. Un loc plin de istorie si verdeata. Am alergat prin ploaie, am stat in adierea rece, am facut cateva poze, am vorbit si am incercat sa ma comport normal...desi ma loveau amintirile zilei trecute. Nu pot sa ma prefac ca si cum nimic nu s-a intamplat, caci inima imi spune  clar ca au existat reprosuri dure. Citeam undeva ca trebuie sa ne ascultam si gandurile nu doar inima, oricat de greu ni s-ar parea. Ma duc sa ma odihnesc, a fost o zi obositoare psihic pentru mine. Telefonul a sunat necontenit si vestile au zburat ca fulgerele. Vreau sa ajung si la prietena mea la spital ... simt ca asa este corect sa fac. Sufletul imi e rece si ma doare. 

Astazi m-am hotarat sa imi fac jurnalul privat. De acum sunt doar eu si gandurile mele, o sa fiu singura ... fara nici o alta privire din exterior. Un nou inceput as putea sa spun, desi tot eu sunt cea care "scrijelesc in suflet" ceea ce simte inima mea, diferenta o face libertatea de exprimare. Toamna aceasta sunt pusa pe schimbari din toate punctele de vedere. Daca zilele trecute am plans o ora necontenit, astazi desi as fi avut "motive"... nu am varsat nici o lacrima. Am fost puternica pentru mine, nu pentru ceea ce ar putea sa creada ceilalti. Insa fiecare lovitura m-a indepartat de locul in care ma aflam. Mi-am schimbat parerea despre povestile acestea si incep sa ma lase rece. Nu credeam ca o sa ajung la vorba unei persoane dragi mie " nimic nu este efemer". Adevarul este ca era normal sa se simta schimbari, insa nu atat de radicale intr-un timp scurt. Poate ca am avut ochii acoperiti cu un val negru. Acum sunt cu privirea mea albastra si mare atin...

Vreau sa imi revin, sa reintru in circuit si sa ma port normal ... insa ceva dubios se petrece: fie eu sunt neinteleasa si exagerata, fie lumea se invarte intr-o directie diferita. Nu m-am certat cu nimeni, insa m-am saturat sa stiu ca lumea este deranjata de prezenta si atitudinea mea. Nu as vrea sa ma schimb pentru ei, insa mi-ar placea sa ma modelez astfel incat sa fiu placuta cum eram inainte. Am observat ca deranjeaza cand raspund cu moneda cuvenita sau atunci cand intorc obrazul celalalt in loc sa fac tam-tam inutil. Cum o dau, cineva o sa fie nemultumit si o sa ma considere in X sau Y fel.

Am ascultat in mod obsesiv melodia aceasta si am plans cu lacrimi de crocodil. Avem nevoie sa ma descarc de rautati si sentimente, iar melodia mereu m-a atins direct la suflet. Am cedat, m-am comportat ca un copil ce avea nevoie de imbratisare si  mangaiere. Chiar daca nu le-am primit, lacrimile au reusit sa ma aduca pe un drum mai bun ... mi-am curatat gandurile si m-am scuturat de praf. Sunt mult mai bine acum, desi inca se mai rastogolesc cateva lacrimi ... stiu ca trebuie pentru mine sa ma fac inteleasa si sa imi revin. Eu sunt cea care trebuie sa ma suport cel mai mult timp. Ascult muzica si ne auzim maine. Acum sunt ravasita de sentimente.

Noptiera imi este plina de carti romantice. Am rasfoit pagini fara sa le inteleg, am renuntat la romane fara sa le acord atentia necesara. Sunt distrata de lucrurile ce imi faceau placere pana acum. Vreau sa imi organizez iar viata. Am nevoie de un plan de atac, de o lista de prioritati si activitati pe care sa le duc la indeplinit. Simt ca am lasat dezordine in urma mea si covorul de la usa nu este pus pentru a ascunde mizeria. O sa aspir cat de curand mizeriile si o sa pasesc spre o lume curata si parfumata. Toamna ma deprima dar imi place intr-un fel sau altul situatia asta . Adesea reusesc sa ma descopar, sa analizez si sa imi fac ordine in ganduri. Schimbarile de anotimp sunt pentru mine ca un nou inceput. Profit de fiecare zi pentru a imi ridica colturile buzelor si a zambii. Viata e scurta - asta am vazut la fiecare pas, nu vreau sa regret ca nu am facut anumite lucruri. Mai bine le fac si cu asta basta. Cat despre sanatatea mea, numai de bine ... durere de cap, oase, gat ...

Ma simt putin slabita. Mi-a tremurat intreg corpul, frigul mi-a intrat in oase si mi-a fost alaturi intreaga noapte. Nu stiu ce se petrece dar visez lucruri ce nu au legatura cu realitatea. Ma simt o straina in corpul meu.

Simt ca mi-a plecat un pitic de acasa. Nu imi gasesc nimicul pierdut care sa ma reintregeasca. Cuvinte putine, sentimente multe. Punct

Ascult una dintre cele mai romantice melodii pe care le-am auzit pana acum ... nu stiu daca mi-ar placea sa se compuna una mai speciala ca aceasta. O ador si ma face sa plutesc intr-o lume ce as vrea sa imi apartina, dar in care pot sa paseasca doar doua persoane si nimic mai mult.  O lume de invidiat, plina de sentimente calde, parfum dulce, ciocolata calda si flori...tot ce imi face inima sa zambeasca. Nu stiu de ce ascult muzica veche, romantica dar incurabil de sentimentala:     Righteous Brothers - UNCHAINED MELODY - GHOST   The Platters - Only You   Céline Dion - Because You Loved Me   Jennifer Rush - The Power Of Love

Imi pare nespus de rau ca atunci cand inima imi dicteaza ce sa scriu nu am pe ce sa notez frazele si cuvintele pe care le aranjeaza in propozitii pline de sentimente. Oricat de mult incerc sa imi amintesc acum nu pot sa reproduc. Ma dor gandurile. Ma apasa sentimentele. Ma macina problemele. Ma cufund printre vise si dorinte. Viata mea este colorata, dar complicata. Cheia care deschide usa catre fericire este ascunsa intr-o geanta cu multe buzunare, trebuie sa caut pana gasesc obiectul ce-l doresc, insa am multe de invatat in acest timp. Simt o liniste stranie de parca urmeaza o furtuna. Inchid ochii si imi las imaginatia sa pluteasca. As vrea ca momentele acestea sa nu se mai termine niciodata, ador cand minutele se transforma in ore de visare. Acum simt iar ca sunt copila aeriana si visatoare pe care cei din jur o placeau pentru unicitate si inocenta. Incep sa imi revin cu picioarele pe Pamant si sa renunt la ochelarii pe care ii purtam pentru a ascunde imperfectiunile ce nu im...

Cuvintele sunt cele mai bune jocuri pe care le avem mereu la indemana. Puteam sa ne transformam in niste oameni veseli doar folosind niste cuvinte potrivite sau sa ne creem o lume de poveste. Poate ca sufletul se simte singur in aceste clipe, de aceea nici nu vreau sa spun multe lucruri ... oricat as jongla eu cu literele, nu pot sa formez acum cuvinte ce se imbina la perfectie cu adevarul. Viata mea a devenit imprevizibila. Ma trezesc suparata, ascult o melodie...ma inveselesc si privesc ceasul, analizez agenda si planurile pentru aceasta zi si imi vad de lucru. Seara ajung sa pun capul pe perna plangand sau zambind larg. Astazi este una dintre zilele in care sunt confuza. Caut cu privirea prin camera si nu imi gasesc nimicul pierdut.

Ascult muzica si imi las sentimentele sa se joace pe taste. Nu inteleg de ce ma simt ciudat de cateva zile, spun aceste lucruri desi vin putin in contradictie cu bucuria pe care o eman. La suprafata rad, cant, dansez si zambesc larg ... insa in intimitatea sufletului simt ca am acumulat multe minciuni, dezamagiri si tristeti. M-am luptat cu mine sa nu mai fiu cicalitoare, sa nu fiu directa si sa "nu imi pun in cap" pe cei din jur pentru comportamentul meu schimbator, insa ... sunt momente in care pur si simplu am nevoie sa spun ce gandesc, sa ma fac inteleasa si sa ma ridic de pe talpile celor care mi-au calcat viata in picioare crezand ca sunt prea buna si o sa iert grosolania lor. Ei, ce daca o sa fiu acuzata ca nu stiu sa fiu o prietena buna? Sunt mandra ca mi-am descoperit echilibrul si nu mai sunt atat de "paranoia" cand vad ca situatia imi scapa de sub control. Viata este ca un puzzle, orice piesa care se rataceste este imposibil sa opreasca in loc mersul ...

Astazi am facut ceea ce mi-am dorit. Nu m-am gandit la consecinte, kilograme sau persoane. Am cantat cu voce tare, am dat din cap si am ras. Timpul trece oricum m-as simti eu..si daca tot nu pot sa il tin in loc, macar sa mi-l petrec intr-un mod frumos. Vreau sa imi amintesc frumos de acest prezent intr-un viitor. Priveam astazi niste poze vechi, pe unele dintre ele le vedeam pentru prima data si ma minunam de momentele pe care le petreceam cu niste persoane cu care speram ca voi ramane vesnic prietena. Dar timpul mi-a deschis in multe privinte ochii. Nu stiu daca vi s-a intamplat sa va dati seama de anumite lucruri tocmai atunci cand totul a trecut. Vorba proverbului "Da-mi Doamane mintea de pe urma". Acum realizez cat de mult m-am schimbat. Cum am ajuns sa fiu o persoana mai buna, intelegatoare si diferita de ceea ce credeam ca sunt EU.

Imi este atat de dor sa intru in bucatarie sa prepar ceva dulce ... chiar daca am facut asta de curand, nu stiu de ce dar mi-a intrat in vene aceasta pasiune si nu ma mai satur de ea. Daca trec cateva zile si nu mixez ceva, parca sunt bolnava. Dorul acesta este foarte chinuitor. Maine as vrea sa fac niste croissante cu ciocolata, dulceata si miere. Am o stare pozitiva. As alerga lumea intreaga si mi-as pastra zambetul pe buze. Discutia pe care am avut-o cu doctorul dentist ma face sa fiu mai optimista... poate intr-o zi cu soare o sa imi repar defectul care ma supara de cand eram mica. Pretul este costisitor si rezultatele vizibile in termen lung. Speranta aceasta ma inveseleste. Lupt pentru a o duce la indeplinire anul ce vine. Vreau...chiar vreau.

Dimineata m-a gasit foarte somnoroasa si cu chef de leneveala ... m-am cufundat in pilota si am luat ursuletul in brate - am stat cateva zeci de minute cu ochii inchisi si cu gandul plecat departe. Nu m-am gandit la nimic, si totusi parca am pierdut timpul analizand gesturi. Mi-am alungat starea cu o cana de cacao cu lapte fierbinte. Dupa mult timp m-am privit in oglinda cu atentie si nu imi place ce descopar ... mi-am pierdut formele si nu ma simt bine in corpul meu. Chiar daca este vorba doar de cateva kilograme pierdute, per ansamblu sunt vizibile si deranjante. Mi-am dorit sa slabesc de cativa ani buni, insa nu ma asteptam sa ma simt prost. Avantaje si dezavantaje vor exista mereu. Nu ma vait mult...stiu ca o sa imi fie mai  usor decat cred sa ajung acolo de unde am plecat. Ma bucur ca mi-am demonstrat singura ca daca vrei ceva cu adevarat se poate. Prima zi de luni din septembrie mi-a suras. Am facut lucruri care imi plac si mi-am colorat ziua. Inca ma mai gandesc la dori...

Inseamna ca este zi de odihna si plimbare. Imi era dor sa ma plimb mult, sa ajung acasa cu picioarele obosite si cu mintea incarcata de peisaje minunate. Dupa mult timp ma simt iar un copil, unul mic si rasfatat. Am zambit necontenit, am respirat iubirea, am trait sentimente frumoase si am imortalizat clipe pe care nu vreau sa le uit. Poate ca avem nevoie mai mult decat credeam de aceste momente, cu siguranta ceilalti nu ma vor intelege, insa bateriile mele sufletesti simteau nevoia de incarcare cat mai repede; Am pierdut zile in care nu am mai stiut sa ma bucur, sa zambesc si sa profit de fiecare clipa insorita. Ma simt bine, fizic si sufleteste, chiar daca sunt schimbata din multe puncte de vedere...ma simt puternica. Marcos Hernandez - If you were mine Snow Patrol-You Could Be Happy

"Summer has come and passed The innocent can never last..."  Plimbandu-ma pe strazile orasului natal, am ajuns pe aleea cu castani ... gandul imi zburda la clipele in care fugeam de perioada si locurile acestea, imi era atat de greu sa ma despart de libertatea si timpul meu petrecut cu prietenii pentru interminabilele ore de curs. Nu am fost un copil rau, nu am fugit de responsabilitati si nici nu chiuleam de la cursuri, insa imi placea sa ma las pe tanjeala din cauza nedreptatilor, dar asta e deja o alta poveste de care nu are rost sa imi amintesc...cel putin nu acum, cand ma bucur de florile de castani ce impodobesc strada pustie si prafuita. Perioada aceasta este plina de amintiri si reverie.