Povestea unui suflet

Dupa multe ganduri...am ajuns la concluzia ca daca nefericirea mea inseamna fericirea lor.. o sa o fac si pe asta, desi cu inima stransa si cu gandul ca fac cea mai mare greseala din viata mea. Doar ca sunt constienta ca daca nu o sa incerc ... o sa imi reproseze toata viata. E greu..caci pt o astfel de decizie o sa pierd alte momente pe care le regret deja. Dar... ei sunt mai importanti pt mine...asa ca pt ei fac orice.

Am profitat de caldura de afara ca sa ma apuc de treburi. Am stat afara intreaga zi, insa de indata ce am intrat in casa si am facut o baie fierbinte am cazut ca un bebelus la datorie. Somnul a fost atat de dulce si odihnitor incat as vrea sa am parte zilnic de asa ceva. Sufleteste inca duc o lupta. Uneori imi vine sa ma opresc in loc si sa o intreb pe mama ce parerea are... insa stiu ca asta ar inseamna o parere destul de "rasista". Stiu deja, chiar daca nu mi-a spus-o niciodata in fata. Ea e setata pe anumite premise...ce-i drept fiecare avem niste pitici ce ne conduc viata. In prezent duc o lupta ce ma rascoleste zilnic. Am momente cand aleg o varianta...si momente cand sunt sigura ca e mai bine cealalta optiune. Trebuie sa ma decid cat mai repede. Nu mai rezist si nu este nici corect asa. Ma intorc la odihna. Este tarziu si urmeaza o noapte agitata...trebuie sa fur macar 3-4 ore de somn.

Imi vine sa fug de mine. Cred ca deciziile sunt mai greu de luat cu cat ma gandesc mai mult... simt ca e momentul sa ma afund in camera si sa nu zic nimic, sa nu raspund la telefon. Sun pe doua planete diferite si nimeni nu ma intelege. As vrea sa nu imi dezamagesc familia, insa asta implica sa ma mint pe mine si sa ranesc alti oameni. Sunt confuza. As vrea sa imi raspund la intrebare cat mai repede si sa i-au o decizie inteleapta...sau macar sa suporte amanarea pana imi dau seama de ceea ce simt. Starea asta de "presare" ma omoara incet. Oricat ar spune oamenii...exista o presiune pe umerii mei.

Oamenii te injunghie cand ai mai mare nevoie de ei. In astfel de momente esti confuz, nu stii daca sa ripostezi sau sa te bucuri ca si-au aratat adevarata fata si caracterul de 2lei. Sunt de parere ca cel mai mult doare ignoranta si faptul ca nu vrei sa maresti un foc ce a fost aprins de alte persoane ce isi doreau sa faca un foc de tabara pe spatele suferintei tale. Nu stiu cum de am prins din zbor aceasta forta de a nu ajuta la acest vulcan. Probabil ca astept momentul potrivit sa arat ca nu sunt asa de proasta pe cat vor sa ma creada. Daca ma prefac ca nu vad, nu inseamna ca sunt proasta sau oarba, ci sunt doar indiferenta. Nu rezolv nimic daca le ofer mult timp din viata mea si le arat ca ma ranesc... le dau satisfactie si ii hranesc cu suferinta mea.

Timpul vindeca... si intunericul ajuta. Acum ma simt mai bine, m-am ascuns in dormitor intreaga zi... am facut curatenie si am citit presa. Vreau sa imi canalizez atentia asupra altor lucruri din viata. Trebuie sa fiu puternica si sa ma pun pe picioare. Arat groaznic, cearcanele mi s-au intiparit pe chip si zambetul mi-a disparut. Stiu ca or sa vina zile mai grele...dar intr-o zi curcubeul o sa apara pe strada mea. Sunt singura in aceasta lupta, dar asta o sa ma faca mai puternica. In clipa in care tastez aceste ganduri ma simt bine, insa durerea aparea dupa ce realizez ca sunt un om rau si ca ranesc prin felul meu de a fi... mereu am fost destul de permisiva si am pus pe plan principal pe ceilalti oameni cu riscul de a imi sfarama propriul suflet in mii de bucati.

Uneori e mai greu decat ne asteptam. Poate ca in situatia de fata ar fi trebuit sa ma bucur ca se intampla asa... insa in acelasi timp imi dau seama ca situatia se ingreuneaza. Sunt confuza. Doamne cand o sa vina ziua in care totul o sa mearga pe un fagas normal? Ma bag la somn sleita de puteri. P.s. Maie ma duc la concert Smiley! Acum ascult: Piesa aici

Ma mut de pe o canapea pe alta. Am tendinta sa imbratisez pernele sau plusul si sa adorm. Ma simt straina in dormitorul meu. Am un gol in stomac si o stare necontrolata de rau. Chipul imi este palid. Ma simt o persoana rea! Ma sperie gandul ca toata situatia asta ma v-a schimba. Deja imi vine sa fug departe de blog, iar am teama de muzica si scris. Nu am vrut sa se ajunga aici...si uneori simt ca nu sunt capabila sa inaintez.

Ma simt rau. Am dormit putin in ultima perioada. Am gandit mult si am luat decizii. Pe de-o parte am impresia ca este bine...dar am si o mica teama. sunt confuza, doar ca acum stiu cu adevarat ce isi doreste familia mea. Poate ca trebuie sa ii ascult, desi undeva in interiorul meu am o teama imensa. Nu mi-a placut nicioadata sa spun lucruri care sa supere pe cineva, am preferat mereu ca eu sa fiu cea care primesc lovituri sub centura ...erau mai usor de suportat. Imi tremura picioarele si am un gol imens in suflet. Sper sa trec mai repede peste perioada asta si sa nu regret niciodata. Imi pare nespus de rau pentru ca s-a ajuns aici din cauza mea. Imi este greu..dar mai bine o fac acum decat prea tarziu. Sper sa ma ierte intr-o zi si sa ma inteleaga.

Am avut o saptamana ciudata. Obositoare si solicitanta. Mi-am propus ca de marti situatia sa se schimbe. Trebuie sa schimb cateva lucruri in viata mea...sa imi fac ordine in ganduri si proiecte.

Cand fac ceea ce imi place zambetul imi sta intiparit pe chip si imi confera o stare de fericire pe care o arat fara ezitare. Sunt ca un fluturas colorat ce zboara printre flori parfumate. Bucataria este lumea mea, locul unde nu pot sa fiu suparata. Astazi m-am jucat cu mancarea, am profitat de cateva clipe libere si am decorat o farfurie cu cateva gustari sanatoase. Mi-am facut planul de lupta pentru ziua de maine. Jumatate din zi mi-o petrec in bucatarie, ceea ce ma incarca pozitiv.

Ascult Magic Fm - muzica sufletului meu. Sunt cantece pentru linistea mea interioara... cu ajutorul muzicii am reusit sa depasesc cele mai grele momente din viata mea, chiar daca inca mai am asocieri de piese cu persoane ce nu mai inseamna nimic pentru prezentul meu. Cert este ca nu vreau sa fiu o ipocrita si sa neg faptul ca inca mai tresar cand aud melodii cu mesaj discret. Reactia mea nu este de regret sau de tristete, ci pur si simplu imi amintesc ca ceea ce acum reprezinta "Totul", maine poate sa fie "Nimic". As vrea sa ma bucur mai mult de ceea ce mi se ofera...sa nu mai fiu suparata ca oamenii sunt uneori destul de ingusti la minte si se modeleaza dupa copaci si uita de propria lor personalitate - devin niste marionete ale oamenilor de langa ei. Cu riscul de a supara pe cineva, imi exprim parerea. In prezent nu am nimic de pierdut...spun ce gandesc si ma joc cu cartile pe fata. Am incetat sa mai fac pe ingerul pazitor pentru toata lumea, ce-i drept nu sunt u...

M-am asezat in fata laptopului in urma cu cateva ore cu intentia de a scrie pe blog. Simteam ca sufletul imi explodeaza de sentimente si vroiam sa le spun intr-un fel sau altul... dar cum m-am introvertit din cauza situatiei cu oamenii din jurul meu, singura descarcare a ramas blog-ul, insa ce se intampla cand nu imi gasesc cuvintele? Este foarte simplu, ma cufund in alte activitati si las scris-ul pe ultima suta de metrii. Ma simt obosita. Nu stiu daca este neaparat de la munca fizica pe care o fac in ultima perioada...sau poate undeva in interiorul meu stresul lupta cu mine si ma doboara incet. Oare cum este sa stai o zi intreaga in pat, sa nu faci absolut nimic... poate nici sa te ridici sa sa mananci, sa nu deschizi fereastra, sa nu te schimbi de pijama... pur si simplu sa stai comod si sa te gandesti la... la treaba ta ce!?! Nu am avut niciodata parte de odihna de dimineata. Parca am mai povestit despre asta... La mine in familie este un fel de armata necunoscuta dincolo de ga...

Inca imi este dor de plimbare. In ultima perioada am avut multe activitati si am fost mereu pe fuga, iar atunci cand aveam cateva ore libere, ieseam la plimbare... insa randamentul meu lasa de dorit. Oboseala ma ajunge din urma. Eu as vrea sa zbor ca un fluturas vesel printre copaci, sa simt mirosul primaverii din padure, sa gasesc locuri noi, sa zambesc, sa iubesc, sa simt caldura soarelui, privirea blanda si toate aceste placeri copilaresti. Dorul se adanceste si ma face sa devin incolora. Ma gandeam ca sunt locuri in care nu am mai fost de mult timp si ar fi bine sa le vizitez curand. Trebuie neaparat sa imi fac o lista cu lucruri pe care sa le indeplinesc fara nici o abatere. E din ce in ce mai greu sa imi gestionez timpul, mai ales ca incerc sa fac in asa fel incat sa multumesc pe toata lumea si uneori uit de mine. Astept sa treaca saptamana aceasta, atat pentru ca se anunta ploaie si vreme urata, cat si pentru ca este Saptamana Mare, deci duminica este Pastele. Sunt ulte luc...

M-am trezit dis-de-dimineata desi patul ma striga sa nu il parasesc, nu am vrut sa il ascult. Imi propusesem sa merg intr-un loc special, acolo unde sufletul sa fie cel care asculta, iar inima sa inteleaga ceea ce cuvintele nu pot descrie. Am avut o zi agitata. Pe seara am iesit la o vorba buna alaturi de cativa oameni pe care ii cunosc destul de superficial, insa au fost si persoane pe care acum le-am cunoscut si cu care am comunicat neasteptat de bine. A fost un exercitiu pentru mine sa imi demonstrez mie ca sunt capabila sa ma integraz. Discutia a alunecat usor spre o dorinta de-a mea, mai exact Disneyland. Una dintre invitate locuieste la Paris si mi-a povestit cateva detalii. De cum am ajuns acasa, am cautat pe internet preturi si detalii despre aceasta locatie. Am constatat ca am nevoie de multi bani pentru a imi satisface dorinta, insa nu pare irealizabil; Anul acesta sunt cuminte, dar pt anul viitor este o tinta pe care vreau sa o lovesc din plin.

Daca ai impresia ca sunt putin "prostuta" sa stii ca te inseli. Daca nu spun ceva, asta nu inseamna ca nu stiu sau ca nu imi dau seama de adevarul situatiei. Prefer sa fac pe necunoscatoarea, doar pentru a nu intra in polemici ieftine cu oamenii care nu sunt capabili sa faca un bine gratuit. A fost ca un punct pe i bine apasat.  Situatia nu ma lasa rece, ci ma indeparteaza mai mult decat imi imaginam.

Am incercat sa fac ceea ce imi dictau gandurile si ce ma impingea inima, insa am fost lovita de o privire inocenta si pura. Mi-am dat seama ca ranesc prin atitudinea mea. A fost ca o palma luata de la viata, asa ca mi-am calcat peste mandrie si am lasat garda jos. Am fost mai comunicativa si mai "open mind"- asta nu inseamna ca am uitat durerea interioara sau lacrimile ce mi-au inundat chipul inainte sa adorm. O perioada o sa las lucrurile sa mearga asa, vreau sa gasesc cauza problemelor si sa vad daca eu sunt principala sau unica vinovata. Desi imi este greu sa recunosc, am realizat ca sunt iubita. Oamenii fac multe gesturi pentru mine, sa imi demonstreze ce insemn eu pentru ei. Am zile in care ma simt pusa pe un piedestal si simt ca insemn ceva special, dar sunt si zile in care ma simt o carpa de sters pe jos. E greu sa ma mentin pe o linie de plutire, nu ma simt prijinita constant, iar asta ma face sa fiu ca o frunza batuta de vamt. Literele imi fug deja printre deget...

Lacrimi curg necontenit. As vrea sa am o guma de sters cu care sa indepartez trecutul ce ma apasa pe suflet, sa las doar momentele frumoase si sa imi recapat zambetul copilaresc. Imi este dor de mine. Suna ciudat si egoist, dar am perioade in care nu ma mai recunosc si ma simt straina in propriul trup. Ma simt o proasta,caci mereu pun pe primul plan pe ceilalti si ceea ce gandesc ei despre mine, iar pe mine ma las pe plan secund... devenind cenusie si mototolita. Situatia ma face sa imi dau seama ca nu pot sa inchid mereu ochii si sa merg inainte, risc sa ma lovesc de ceva si sa ma doara mai rau ca zgarieturile pe care le am in prezent.  Imi tremura mainile, buza imi sangereaza deja, am muscat-o de prea multe ori intr-o perioada scurta. Am nevoie de aer, de liniste si intelegere. Ma simt singura... sau oare chiar sunt singura? Am nevoie de cineva prezent cu sufletul langa mine. Vreau intelegere din cuvinte nerostite, dar din gesturi aratate. Nu pot sa cer sa mi se demonstreze c...

Dupa o discutie destul de stranjenitoare de ieri, m-am hotarat sa inchid iar ochii si sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat in jurul meu. Sa las totul sa curga de la sine fara sa ma gandesc mult sau sa despart firul in patru. E mai bine sa nu gandesc, caci altfel mi-as face mie rau. Mi-am dat seama ca poate intr-un fel sau altul am mers pe un drum gresit si am refuzat vehement sa il parasesc, am considerat ca e drumul potrivit si ca e mai bine sa pasesc singura spre viitor, decat sa ma abat alaturi de niste oameni pe care nu ii mai consider(am) potriviti. De indata ce am avut timp liber, am pus mana pe telefon si am sunat cu inima indoita ca e bine... dar totusi am zis sa imi ascult impulsul de moment. Nu vreau sa intru in amanunte multe; Ce-i drept nici nu stiu cum as putea sa o fac...nu am inteles nici eu mare lucru din poveste. Ideea e ca am picat intr-un moment prost.. dar nici sa fug nu am putut. Am auzit lucruri la care nu as fi vrut sa fiu partasa. Mi-am dat seama ca oamen...

Am obosit. Ma simt singura din ce in ce mai des. Simt ca oamenii nu ma inteleg, iar eu nu le cer imposibilul. Am analizat pe toate partile, insa nu stiu ce imi scapa. Nu pretind ca sunt perfecta. Nu cer luna si stelele. Nu vreau sacrificii. Nu vreau sa scot ochii pentru ceea ce am facut pentru oameni, caci atunci cand i-am ajutat asa am considerat ca este bine, iar asta a fost un gest facut pentru felul meu de a fii. Recunosc, mi-ar placea sa imi arate ca pentru ei nu sunt doar "usa deschisa la nevoie" ...un gest marunt, atat imi doresc. Nu stiu cum sa ma exprim, insa singuratatea asta ma apasa si ma face sa devin rautacioasa si aricioasa. Am devenit iar o plangacioasa si nu imi place. Nu pot sa ma mai controlez. Rabufnesc in lacrimi si incerc sa ascund durerea, insa degetele mele ce se joaca nervoase si buza pe care o musc in speranta unei calmari instante, nu prea ma reusesc sa trec neobservata in astfel de momente. Am avut parte de confruntari si de dureri sufletesti. ...

Las gandurile sa zboare. I won't give up. Nu stiu daca am facut bine sau nu, dar am dezvaluit o mica parte din dezamagirea mea... m-am saturat sa ma framant in zadar. Acum nu mai am nimic de pierdut... zarurile sunt aruncate pe masa si jocul se deruleaza. Fiecare lovitura m-a facut sa inteleg ca viata este constuita doar din familie si o mica doza de prietenie, dar nu trebuie niciodata sa oferi incredere maxima. La urma urmei...ramai singur. Nimeni nu iti ramane alaturi neconditionat.

In ultimele luni am lasat pe plan secund placerea mea de a pune degetelele la lucru. Imi era dor sa creez ceva, insa timpul m-a cam presat si nu mi-a dat posibilitatea sa fac ceva nou si special. Weekendul acesta a plouat si am fost nevoita sa stau in casa, asa ca m-am apucat sa fac un plic din hartie; Recultatele  o sa le postez curand. Ideea este alta, ma bucur enorm de mult ca nu mi-am pierdut rabdarea si dorinta de a duce la bun sfarsit ceea ce am inceput. Am pe lista de dorinte: un portofel, un portfard si niste cercei cu buline. Nu am lasat nici bucataria balta, vreau sa fac niste iepurasi din coca, o pasca, un tort minnie mouse si o prajitura cu fructe de padure. Se anunta o perioada creativa.

Sunt momente in viata mea pe care nu stiu cum sa le cataloghez sau cum sa le pastrez in amintire. Astazi este una dintre zilele in care nu am facut nimic memorabil... dar cu toate astea ceva m-a lovit frontal. Ma simt daramata in interior. Se spune ca atunci cand o persoana este suparata spune cu adevarat ce gandeste, insa eu caut scuze sperand ca mai sunt oameni ca mine, care atunci cand sunt suparati, daca totusi vorbesc, spun ceva doar ca sa intepe in momentul respectiv si nimic mai mult. Acum nu stiu ce sa cred ca s-a intamplat mai devreme. Pur si simplu stau si reflectez si realizez ca stiam aceasta parere, insa nu o auzisem niciodata in cuvinte. Mereu se intoarce ca un bumerang impotriva mea. Sunt din ce in ce mai confuza. Repet asta de mai bine de-o luna si cu toate astea nu am ajuns la un raspuns sigur. Stiu ca totu-i un domino si asta ma sperie. Daca depindea doar de mine si nu afectam pe nimeni...cu siguranta luam o decizie pana acum. Am fost crescuta intr-o maniera deose...

Lucruri bune incep sa se anunte.Sper ca toate aceste semnale sa ajunga undeva si sa aduca liniste.

Tic-tac'ul ceasului ma preseaza, este tarziu si alarma ceasului clipeste insistent sa imi aminteasca faptul ca maine ma trezesc devreme. A fost o zi incarcata. Am facut o rana urata la picior, a curs mult sange si m-am speriat putin, am avt impresia ca mi se inmoaie picioarele si o sa lesin. Durerea era mult prea puternica si ma facea sa ma concentrez doar la ea. Treburile se misca in ceea ce priveste renovarea. Sunt multe de facut, dar cu toate astea incepe sa se vada diferenta. Sper ca vremea buna sa nu ne paraseasca tocmai acum. Oboseala ma prinde de la urma si ma face sa fiu morocanoasa si sa imi doresc sa fiu inteleasa de oamenii dragi. Nu stiu daca exagerez sau nu... dar sunt cateva momente in care vreau sa mi se arate ca ma inteleg si ma lasa sa fiu asa cum simt nevoia sa fiu.

Am inceput curatenia de primavara... si cum nu se putea un an nou fara renovari, ne-am apucat de demolat. Ma solicita aceasta activitate, insa nu suficient incat sa ma doboare si sa ma tranteasca la odihna in secunda doi. Programul de alergat a fost inlocuit de mersul pe bicicleta. Alerg cam 20 de km. Sper sa reusesc ceea ce imi propun. In ultima luna am pus mult pret pe ideea de a tonifia musculatura si mai ales de a pierde 2-3 kg. Sper ca vara sa vina cu vesti bune din toate punctele de vedere, in prezent sunt in ceata si nu stiu cate lucruri bune sau rele mi se intampla... vreau sa ma las surprinsa de ceea ce urmeaza.

Concert Bere Gratis - Doua inimi - 15 ani. A fost o trecere in revista a tuturor pieselor care i-au consacrat. Au reusit sa ne aduca cu gandul la tineretea noastra, la prima iubire si la timpurile prezente. Un amalgam greu de explicat in cuvinte. O senzatie de beatitudine. Au fost alaturi de ei multi artisti precum : Giulia, Paula Seling, Ovi, The DaDa, Stefan Banica Jr, Zhao.