Povestea unui suflet

Roata se intoarce uneori mult prea repede, incat nu apuc sa imi dau seama cand e randul meu sa ies din cercul acesta vicios...ci ma trezesc iar in situatia in care cineva apeleaza la mine sa il ajut. Nu vreau sa dau impresia ca nu imi face placere sa ajut, insa ca si ultimele doua dati de data asta., ma simt folosita. As fi apreciat daca trecerea de la indiferenta la "Ajuta-ma!" sa fi fost putin mai transparenta, mai frumos colorata, nu stiu cum sa ma exprim... sa fi avut macar un ambalaj cu fundita, astfel incat sa nu para un strigat disperat si atat. Situatia ma cam lasa rece, dar moralitatea imi spune ca sa imi ajut aproapele aflat la ananghie. Ce-i drept ma gandesc daca el ar fi facut acelasi lucru pentru mine .?!? Am obosit, de ar stii cat m-au dezamagit si peste cate am trecut doar ca sa le fie lor bine, de cate ori am ramas eu nefericita pentru fericirea oamenilor din jurul meu si ei nici macar nu au apreciat asta... poate ca nici nu au deschis ochii sa vada, sau d...

O zi insorita. M-am plimbat si mi-am lasat inima sa bata in ritmul ei. Nu stiu ce mai simt, ce mai vreau sau unde o sa fiu maine. Vreau doar sa ma bucur de acest prezent si sa ma las uimita de viitor. Cat despre ceea ce urmeaza, nu las in voia sortii tot, caci mi-am stabilit un program pe care o sa il respect, ca sa imi demonstrez ca pot sa ma tin de ceea ce imi doresc cu ardoare. Aprilie este o luna decisiva in lupta cu kilogramele. Trebuie sa scap de cele doua kilograme surplus. Cel putin e nu le vreau langa mine...si stiu ca am reusit sa scap de ele in fiecare primavara, poate ca acum este o lupta mai grea, dar nu imposibila. Cei din jurul meu spun ca exagerez si ca fac cam mult efort pentru asta, dar ei n inteleg ca daca sunt delasatoare anul urmator se vor strange altele si tot asa.... pana cand o sa fie prea tarziu.

Noaptea trecuta am fost la concert. Am ajuns acasa spre dimineata, am pus capul pe perna si somnul nu vroia sa ma imbratiseze ... cu greu am adormit si as fi vrut sa nu ma mai trezesc. Intreaga zi m-a urmarit o oboseala stranie, am incercat sa recuperez somnul pierdut, dar asa cum am mai spus in urma cu ceva timp, la mine acasa e militarie nu se doarme pe timpul zilei, inevitabil se aud ceva zgomote si nu se poate sa adormi. Cert este ca ceasul nu indica nici miezul noptii si mie imi este foarte somn. Ma retrag la odihna. Astazi nu am facut nimic memorabil.

Astazi ma duc la concert Directia 5. In ultima luna am iesit din casa in diverse activitati colective in care interactionez cu oameni noi, am inceput sa renunt la efectul de turma. In viata este bine sa fac lucruri pe cont propriu. Nu mi-a placut niciodata sa fiu atat de introvertita, insa drumurile si destinul m-au adusin acest punct. In clipa de fata am un sentiment ca pot sa merg mai departe in acest ritm.  Mi-a fost greu, dar trebuia sa imi revin, asa ca uite-ma cu zambetul pe buze. Este un zambet deformat, inca nu mi-am revenit in intregime...dar macar incerc. Oamenii sunt ca anotimpurile; Acum simtim ca sunt un intreg, iar maine realizam ca s-au schimbat inexplicabil si irevocabil. Nu neg faptul ca si eu am devenit un alt om, insa cu mana pe inima o spun ca fiecare schimbare a insemnat o dezamagire din partea celor din jur. Daca mi s-a oferit indiferenta, am incercat sa vad unde este problema, dar daca nu am gasit un raspuns am lasat situatia asa, si am oferit la momentul...

Zilele acestea soarele a fost omniprezent langa mine. Am simtit primavara din plin. Am reusit sa port rochite si fustite. Sunt atat de fericita. Imi era dor de toate aceste momente. Chiar daca am perioade in care ma trezesc la realitate si imi dau seama ca sunt inconjurata doar de putini oameni, nu este chiar asa o drama imensa...am inceput sa ma obisnuiesc si sa imi ling ranile singura. Nu neg faptul ca uneori imi lipsesc anumite lucruri, dar atat timp cat pot sa merg mai departe nu este o drama. Invat sa merg singura, sa ma ridic si sa ma scutur cand este necesar.

In ultima perioada mi s-a spus din ce in ce mai des ca sunt o persoana incapatanata si capoasa . Nu neg acest lucru, caci ma cunosc destul de bine si recunosc ca orgoliile mele nu au limite. De cand eram inca o pustoaica mi-am propus sa am principii pe care sa le urmez atat timp cat este necesar. Cateva dintre acestea sunt greu de inteles pentru ceilalti, chiar si pentru familia mea, insa tot ce conteaza este sa fiu fericita - atat timp cat asta nu pericliteaza relatia cu cei dragi. Unul dintre principiile impamantenite este sa nu accept sa fiu o fata intretinuta. Nu mi-a placut niciodata ideea asta, ma scoate din pepeni cand vad cate persoane ajung sa depinda de cel de langa ele si sa fie nevoite sa le ceara bani pentru un suc. Eu cred ca cel mai bine este ca am partea mea de ban, sa imi satisfac poftele atunci cand imi rasare cate una in limita bunului simt, nu vreau sa fac din asta un obicei si sa cheltuiesc toti banii pe placeri persoanale - haine, cosmetice, concerte si alte luc...

Astazi a plouat. Vremea s-a schimbat radical fata de ziua de ieri, dar cu toate astea am sfidat picaturile de ploaie si am purtat rochia mea preferata din dantela. Nu am facut nimic memorabil, uneori ma intreb unde a disparut activitatea mea de afara, unde sunt momentele in care aveam atatia oameni langa mine... unde s-a dus tot? Ma duc sa ma odihnesc, este aproape miezul noptii si singura alinare o am cand pun capul pe perna. Trec printr-o perioada agitata si am nevoie de liniste.

Acum incepe lupta cu destinul. Ma simt neputincioasa ca nu pot sa il ajunt pe unul dintre oamenii dragi din viata mea... pe omul care a avut grija de mine inca de cand avea 3 ani, care m-a ingrijit si m-a hranit atunci cand totul in jurul meu era gri. A fost raza mea de soare intr-un intuneric sumbru. Stiu ca ar face orice pentru mine, si asta ma face sa ma simt s mai prost pentru faptul ca nu pot sa il ajut. Plang de cateva zile, nu pot sa ma controlez. Ma doare sufletul. As vrea sa existe o cale in care sa il ajut...sa gasesc portita de scapare, chiar daca asta ar insemna sa ma tarasc eu in mizerie, pentru el as face-o oricand. In astfel de momente trebuie sa ramanem uniti si sa luam deczia cea mai inteleapta. Viata nu are buton de Esc. Trebuie sa mergem inainte si sa rezolvam impreuna.

Mi-am luat ghiozdanul in spate si am iesit la plimbare. Am urmat cararea de langa padure, am mers mult insa nu am simtit nimic...gandul imi era departe si nu simteam nimic in jurul meu. Am facut miscare in mijlocul padurii si mi-am dat seama ca intr-un decor placut totul pare mai usor. Pe la pranz m-am aventurat alaturi cu omul drag pe meleaguri similare, doar noi si natura... insa bucuria nu tine prea mult, caci telefonul suna necontenit si ne face sa ne smtim stransi cu usa sa facem anumite lucruri... dar atat timp cand nu facem o obisnuinta din asta, nu ma plang. Am reust sa pun piciorul in prag si sa le arat celorlalti ca asa cum ei au prioritatile lor... asa si eu la randul meu pot sa fiu egoista si sa imi vad in principal binele meu, dupa care sa ma gandesc si la dorintele altora. Nu imi place razbunarea, insa in cazul de fata e o consecinta ... o urmare a reactiilor pe care le-au avut vis-a-vis de mine.

As vrea sa merg pe premisa ca "ce e val ca valul trece"... dar de data asta nu mai tine de puterea mea sau a lor. Asteptam sa decida autoritatea suprema. Sunt atat de afectata de situatia incat nu ma mai recunosc. Mi-a acaparat intreaga ratiune si gandire. Simt ca joc intr-un film prost regizat. Ma doare ca cei dn jurul meu sunt afectati...nu imi place sa  vad cum sufera. Sitatia e mizera, asta vedem, insa nu am cum sa le ridic moralul.

O veste proasta s-a abatut asupra familiei mele. Am cedat si am plans. Corpul imi tremura si picoarele mi se inmuiau. M-am asezat pe coltul patului, am luat o gura de apa si am pus mana pe telefon...aveam nevoie sa vorbesc cu cineva. Ma intreb acum, oare de ce am apelat prima data la aceasta persoana? Sa insemne ceva? Nu ma simt capabila sa vorbesc mult. :(

 Primavara aceasta am inceput sa revin la tinute rock. Ma simt bine cand adopt combinatii de negru cu putina culoare, nu stiu daca ma pune in evidenta aceasta non-culoare sau pur si simplu ma face sa par banala. Pentru mine este o provocare sa imi amintesc de perioada in care nu trebuia sa caut mult in dulap, caci eram precum Dexter din desene animate... gaseam aceeasi culoare. Ce-i drept si sentimental sunt pe aceeasi lungime de unda: Confuza si hotarata sa infrunt viata singura.Mi-am propus sa ma inchid in mine si sa nu las pe nimeni sa stie ce este in interiorul meu. Trec printr-o perioada in care am nevoie de oameni in jurul meu, dar nu vreau sa ma intrebe nimic personal... vreau doar sa vorbim de luna, stele, muzica, plimbari... orice, doar sa nu se insiste pe subiectul "cum te simti?". Astazi m-am asezat pe marginea balustradei si am inchis ochii. Am lasat soarele sa ma alinte si soarele sa ma mangaie. Ma gandeam la tot ce s-a intampat in ultimul an in viata mea s...

Am mai spus de mlte ori ca nu imi place sa visez de teama sa nu cad de pe un nor pufos. Astazi a fost una dintre zilele in care visam ca o sa fie asa cum mi-a promis. Imi impletisem timpul strans, sa ma asigur ca sunt gata pana la ora stabilita... prima amanare m-a suparat, insa cealalta interventie telefonica m-a pus la Pamant. M-am dus la alergat, insa am cedat si mi-am plans durerea. In clipele astea ma simt singura. Ma macin in interior si mi-as dori sa nu mai fiu aici. Simt ca nu ma vrea nimeni aici. Imi pare rau pentru tot... insa intr-o zi o sa dispar dintre acesti oameni, simt ca nu or sa imi simta lipsa asa ca nu o sa fie nici o pierdere. As vrea sa ma cufund in pilota, sa adorm...sa nu mai simt nimic... dar tic-tac-ul ceasului ma indeamna sa astept inca putin. Ma inteapa inima, tensiunea imi este la cote maxime si eu nu ma simt capabila sa lupt cu aceste stari.

Desi imi place sa imi fac un plan de lupta de seara, sau macar dimineata sa imi pun in minte o lista cu lucrurile pe care imi doresc sa le indeplinesc... astazi a fost una dintre zilele in care nu aveam nici o idee despre ceea ce urma sa fac. Am pornit agale catre curatenia casei, dar cheful a venit cu cat lucrurile in urma mea luceau si miroseau a primavara. Mi-am dat seama ca toata dupa-amiaza mi-am petrecut-o smotruind. Am uitat sa ma duc la alergat, iar cand mi-am amntit... era deja tarziu, dar am compensat cu o plimbare pe inserat. Sufleteste sunt debusolata si singura. Mi-ar placea ca ceea ce aud sa se transforme in fapte concrete. Nu vreau sa fiu absurda...insa sunt momente in care nu inteleg cum ajung sa fiu lasata pe ultima suta de metrii si cu toate astea sa mi se spuna ca sunt prioritate. Am ajuns sa analizez cuvintele... sa interpretez totul si sa imi dau seama ca daca trag linie sunt singura. Trebuie sa invat sa traiesc doar cu mine... poate asa o sa fi iar zambitoa...

Surpriza! Am primit bilete la concert. Sunt atat de fericita incat nici nu stiu cum sa imi exprim aceasta stare. Ma uit la ceas sa vad cand se face ora sa ma pregatesc de plecare. Sunt entuziasmata. Ne auzim dupa concert!

Unul dintre lucrurile pe care nu le suport este asteptarea. Astazi am stat si am privit telefonul, asteptam sa spuna ceva, sa imi vorbeasca fie si putin... insa a fost silentios intreaga zi. M-am simtit singura. Am reflectat asupra a tot ceea ce se petrece in jurul meu si incep sa lacrimez usor. As fi vrut sa primesc putina atentie macar, nu cred ca cer imposibilul. Fiecare este egoist in felul lui si pune prioritatile in functie de ceea ce ii place in viata. Personal. sunt dezamagita, stiu ca pentru mine oricat de grea ar fi o zi, atunci cand ma asez seara in pat mi fac macar 5 minute sa raspund la mesaje si sa scriu la randul meu cateva...sa arat ca imi pasa, chiar daca in momentul acela gandul imi era in sapte luntrii.  Cu lacrimi pe obraji ma bag in pat, as vrea sa am parte de un somn lung...de ani chiar.

 Trebuie sa mentionez faptul ca am fost fercita castigatoare la doua concursuri, ambele puneau la bataie invitatii duble la concert. Am participat lacoma, fara sa ma gandesc la aceasta situatie in care as putea sa ma trezesc cu mai mult decat am nevoie personal. Seara urma concertul, timpul era din scurt ca sa stau mult sa ma gandesc la ce decizie ar fi mai bine sa urmez. Desi am fost putin sceptca am sunat-o pe verisoara mea... era prima data cand il expuneam pe mister in fata rudelor... nu vreau sa credeti ca e timid sau ceva de genul acesta, insa am evitat pe cat posibl sa impart omul drag cu familia. A fost o iesire in 4. Marturisesc ca aveam nevoie sa schimb decorul si sa aud lucruri noi. In viata nu poti sa te plafonezi cand cineva te loveste. Trebuie sa ne ridicam si sa mergem inainte.

Un mesaj care a reusit sa imi schimbe dispozitia. Initial nu am vrut sa deschid mail-ul, insa mi-am facut curaj sa arunc o privire inainte sa sting laptop-ul. Placut surprinsa am fost cand am citit :" În urma tragerii la sorți, realizate în urmă cu câteva minute, ați câștigat o invitație dublă pentru vineri, 14 martie, la concertul Mihai Mărgineanu ". "  Nu pot sa spun ca sunt o fana inraita, insa am cateva piese care imi plac, dintre care cel mai mult:  Cand te scuturi de zapada". Plus ca nu mi-ar strica o iesire, as mai schimba decorul si as face ceva ce nu am mai facut de mult timp.

Intotdeauna iarna nu mi-a placut pentru faptul ca organismul ma indeamna spre sedentarism. Nu sunt o persoana care sa stea o zi intreaga sa leneveasca, din contra... mie imi place sa am activitate, sa ma plimb, sa sta in picioare, sa alerg, sa ma aflu in miscare permanenta. Iarna nu mananc prea mult, dar cu toate acestea acumulez 2-3kg. Anul acesta m-am cam "certat" cu al meu cantar. Bateria a cedat si am profitat de ocazie sa nu il mai pun la gandit in fiecare zi sa imi spuna ce imi fac kilogramele. Stiam ca vor aparea, indiferent de ceea ce voi face eu; Astazi m-am incurajat ca nu poate sa fie chiar asa de rau...asa ca m-am urcat pe cantar. Cand am vazut ca nu se mai oprea si numarul se marea, inima imi statea in loc. Rezultatul final a fost dezamagitor pentr mine. Am 3-4 kg de  care trebuie sa scap... insa nu stiu cum sa fac asta. Programul de alergat l-am inceput de cateva zile. Abdomene si exercitii am facut in ultima perioada. Imi este rusine cu mine. Imi vine sa...

Mi-am rezervat aceasta zi numai pentru mine. As putea sa spun ca a fost ziua mea libera, caci am avut timp pentru unghiute, par si alte lucruri pe care le fac fetele. Dupa aceste tratamente ma simteam mult mai bine. Am recapatat incredere in mine si mi-am deschis apetitul de a purta rochite si haine frumos accesorizate. In minte mi-am conturat cateva ideei pentru viitorul apropiat. Probabil starea mea de spirit s-a cunoscut, caci am reusit sa dansez... da, ai auzit bine am dansat in mijlocul camerei. L-am luat in brate pe mister, am simtit amandoi piesa ce canta in surdina si am dansat ca si cum era prima data cand faceam asta. Eu am fost atinsa de o magie stranie, dar frumoasa.

N-am avut chef de nimic... vantul a suflat napraznic toata ziua, iar dispozitia mea a zburat cu el. Mi-a fost imposibil sa ma conving ca vreau sa ies din casa, asa ca am stat cuminte la caldura cu o cana de ciocolata fierbinte si o muzica buna. Timpul mi-a aratat ca nu este capat de lume daca nu ma vad cu cineva in fiecare zi, caci acolo unde exista comunicare nu mai este atat de greu sa suplinesti dorinta de a te vedea. Sincer, vreau sa multumesc celor din jurul meu deoarece prin ceea ce au facut ei in proprile lor vieti, m-au facut sa imi conturez o ideea despre cum nu vreau sa fiu. Am acordat mult "spatiu " pe blog unor oameni care acum nu mai inseamna nimic pentru mine. Nu vreau sa spun ca regret, caci as fi ipocrita... ideea este ca nu vreau sa mai fac asta pe viitor. Merita sa acord incredere altor oameni, sa cunosc si sa ma las cunoscuta. Nu  mai pot sa incerc sa lipesc trecutul. Niste cuvinte n reprezinta nimic daca nu sunt demonstrate.

A iesit soarele pe cer si a luminat in cateva reprize bune, dar suficiente cat sa ne ofere o speranta ca timpul se indreapta si lucrurile pot sa prinda viata. Eu am ramas restanta din mai multe puncte de vedere.In primul rand partea sportiva am lasat-o pe un plan secund, caci vremea nu mi-a permis sa ies la alergat si nici in casa nu am gasit o dispozitie necesara sa ma lupt cu abdomenele. Am abandonat proiectul meu "one day, one shoot". Nu cred ca mai am timp sa recuperez zilele pierdute, insa as putea sa ma apuc chiar de maine sa fac instantanee pe care sa le public pe blog. Pe noptiera din camera se afla de doua saptamani o carte pe care am deschis-o de nenumarate ori dar nu am trecut de prima pagina... nu ma simt capabila sa ma concentrez si sa simt ceea ce citesc. Blogul il frecventez zilnic, insa nu mereu imi adun gandurile sa le exprim si imi pare rau ca peste cateva luni sau ani... nu o sa am ce sa citesc despre acest prezent. Ce-i drept astazi ma gandeam ca in u...

Am primit cadou bilete la concertul celor de la "bere gratis". Am fost atat de surprinsa incat reactia mea a fost pe masura. Ce-i drept aceasta bucurie si stare de bine m-a tinut intreaga zi. Dupa mult timp am reusit performanta de a imi petrece cateva ore alaturi de niste oameni fara a avea nici o discutie in contradictoriu... desi ocazii s-au ivit destule. Nu stiu daca dorinta mea de a face aceasta zi sa fie speciala a facut ca totul sa mearga ca uns. Ideea este ca am reusit dupa atata timp sa trag si o concluzie si anume ca: " mai rarut este mai dragut." - din toate punctele de vedere posibile. Oricum, inca ma simt singura...chiar daca am nenumarati oameni in jurul meu, nu prea ii mai las sa patrunda dincolo de bariera sufletului meu, simt ca am facut-o de prea multe ori si acum sunt in aparare fara sa simt pericol. Da, stiu... toti merita o sansa pana la proba contrarie, insa inima mea e prea zdrobita acum ca sa mai suporte o cadere.

Este putin trecut de miezul noptii, stau cu muzica in surdina, laptopul in brate si telefonul la vedere. Astept sa sune, sa primesc un mesaj virtual ... ma simt iar ca la inceputuri. Deschid usa sentimentelor si gasesc un amalgam de ganduri ce dau navala sa iasa, insa vocea imi scade cu fiecare cuvant pe care il pregatesc sa il rostesc;

Mi-ar placea sa stiu sa cant, sa imi impletesc gandurile printre note muzicale. Adesea ma duceam in Cismigiu doar pentru a asculta cantecele "Trubadurilor" adolescenti. Imi imaginam ca intr-o zi o sa fiu "una de-a lor" , o sa port haine negre si greu de inteles pentru majoritatea oamenilor, o sa am multe bratari pe mana si o chitara vesela. Timpul a trecut, iar eu am ramas doar cu dorinta. Acum nici haine negre nu mai imbrac des... dar poate ca este timpul sa ma intorc la aceasta perioada. Am avut multe etape in viata mea, am fost o baietoasa, apoi o lady eleganta, acum am ajuns la un stil linistit si colorat... insa nu sunt intocmai multmita cu mine. Am asteptat primavara sa fac o schimbare. Ploaia ma opreste sa fiu ca un flturas...

"Defilarea" preparatelor pe care le-am gatit cu drag si spor... defapt sunt doar o mica parte. Nu am apucat sa fac o "sedinta foto"

Mi-am ocupat ziua cu DulceGatitul... toata energia a venit din interior, gandul ca seara o sa imi incarc bateriile m-a facut sa am spor si entuziasm. Cand am lasat totul la punct, ma simteam putin obosita, dar speram sa sune telefonul si sa gasesc un zambet ... dar s-a terminat cu "nu-i nimic - si cuvinte nerostite dar gravate pe suflet "ma asteptam la asta" . Mi-am facut o ciocolata calda, sa imi inec ciuda si supararea. Dar tot nu ma simteam suficient de "razbunata" pe mine, asa ca am comis-o grav...am baut o doza de cola si am mancat o ciocolatica rom cu lapte. Acum, dupa cateva ore imi pare rau, puteam sa fiu puternica, dar nu am fost. Ma simt singura si imi vine sa plang. Nu inteleg de ce atunci cand eu sunt respingatoare, reusesc sa atrag sentimente dragute in jurul meu... gesturi pe  care le vad dar ma indigneaza ca nu vin atunci cand trebuie.

Astazi a fost "baba mea". O zi mohorata si putin rece... am vrut sa ii arat ca nu ma doboara, asa ca am intrat in bucatarie si m-am pus pe gatit sau mai bine spus DulceGatit. Am facut cornulete, o reteta simpla pe care nu o mai facusem de ani buni... imi era dor de "prichindeii" acestia mici pudrati cu zahar; Nu m-am oprit aici, am facut si rulouri. Inca nu le-am umplut cu crema, dar urmeaza. Aceste retete sunt simple, dar au efect pentru papilele gustative si amintesc de vremurile la gura sobei. Nu ma simt tocmai bine sufleteste, nu stiu ce se petrece cu mine. Am observat ca atunci cand ofer mai putin, mi se ofera mai mult. E ca un revers al medaliei. Ma gandesc daca as putea sa deblochez usa sentimentelor si sa ofer  iar atat cat o faceam pana acum, oare ce o sa primesc in schimb? Astazi am avut o surpriza din parte oamenilor. Au reusit sa ma lase fara cuvinte. Am primit cateva semne ce ma bulverseaza.

M-am trezit destul de tarziu, sincer as mai fi dormit dar am auzit pasi prin casa. Am facut timida ochi si mi-am luat plusul in brate, parca asteptam confirmarea lui ca trebuie sa ma dau jos din pat. In timp ce ma intindeam lenesa, priveam pe geam si am descoperit ca ploua... si parea ca ploua de ceva vreme. Instant m-am gandit la planurile pe care mi le facusem pentru aceasta zi... dar care erau deja sfarsite din cauza vremii. Imi venea sa ma arunc inapoi in pat, dar eram constienta ca aveam cateva treburi casnice de terminat.    Intreaga zi mi-am petrecut-o in casa. Am vazut un film. Am butonat televizorul. M-am mutat de pe un scaun pe altul. Am privit tavanul si mintea imi zbura departe. Nu stiu ce esre cu mine, am momente cand spun ca "asta este, merg mai departe pe ideea asta", insa in secunda urmatoare imi dau seama ca as face o greseala pentru viitorul meu. Sunt confuza, si asta se observa in somnul meu din ce in ce mai putin si mai prost. Nu mai reus...

Prima zi de primavara, oficial vorbind...caci vremea mohorata spunea altceva. Imi pare rau ca nu am putut sa ma bucur asa cum se cuvenea de aceasta zi, insa niciodata nu este prea tarziu sa rasara soarele si sa imi indeplinesc mofturile. Astazi am purtat o rochita, pentru ca am fost la cununia unui prieten, primul dintre noi care si-a legat cununiile. Am avut o stare interioara greu de explicat... ma bucuram pentru ei, dar in acelasi timp am luat acest gest ca pe un act de curaj. Dupa 7 luni de relatie si-au dat seama ca vor sa mearga impreuna mai departe. Am trecut de atatea ori peste acest numar magic, insa nu am luat niciodata aceasta hotarare. Ma gandesc daca trebuie sa mai astept sau am pierdut trenul fara sa imi dau seama ca a trecut pe langa mine?