Mi-am promis ca o sa fiu puternica, o sa zambesc si o sa fiu luptatoare cu toate starile melancolice ce vroiau sa intre in casa sufletului meu zguduit de dor... dar, am clacat. Am plans ca un copil cu sughituri, lacrimi amare si regrete.
Trec printr-o perioada sensibila emotional, dorul de Mister ma ravaseste si ma transforma intr-o persoana delicata si usor de ranit. Am simtit cum in jurul meu lucruri banale capata o intensitate ciudata...am incercat sa imi revin, sa nu pun la suflet si sa merg mai departe ca si cum totul a fost o inchipuire pentru mine, insa stiu ca nu este asa. Am simtit (si inca o fac cu dezamagire) cum oamenii se transforma si lovesc prin cuvinte "nevinovate" dar spuse in momente cheie.
Dincolo de usa nu exista prietenie. Munca nu trebuie confundata niciodata cu un loc unde poti sa iti descarci sentimentele si cu siguranta fiecare lupta pentru interesul lui in institutie, daca nu o face este ca si mine si are mult de pierdut.
Adie vantul, este momentul sa imi scuture sufletul de cenusa si sa o i-au de la capat.
joi, iulie 30, 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: