ganduri

Am reusit sa ma intalnesc cu "ultimul mohican"...era una dintre persoanele pe care vroiam cu ardoare sa le regasesc la intoarcerea mea in tara. Simteam ca am atatea sa ii spun, sa il intreb sa ma ajute cu un sfat.
A fost o iesire relaxanta, chiar daca au existat cativa factori externi care au perturbat linistea... dar astfel de momente ma fac sa imi dau seama ca ceea ce am pierdut nu era ceva de care sa am nevoie in prezent.
E greu de explicat, dar uneori suferinta si durerea se transforma in liniste si multumire sufleteasca ca ai evadat la timp dintr-un cerc vicios. Sunt si clipe in care bat spre retragere, dar ma trezesc usor, caci imi amintesc de acritura din dreapta pesonajlui principal si asta ma face sa stau in banca mea.
Nu am nevoie sa pozez intr-un om perfect, caci prea multa "perfectiune" o sa cauzeze un dezechilibru de intelegere.