Arestata la domiciuliu - Partea XIV

Ce ciudat mi se pare sa ma trezesc singura intr-o lume pustie. Privesc in jurul meu si gasesc doar oameni necunoscuti care se plimba pe strazi in cautarea unor locuri in care sa isi petreaca timpul.
Eu pasesc cu muzica soptita la urechi de dragul Josh Groban, ma simt euforica si straina. Imi pare nespus de rau ca orasul e atat de gol, de pustiit si strain mie. E prima seara fara ei si sufletul le simte lipsa ... poate gandul este vinovat ca imi aminteste de departare si de ritmul ceasului care ticaie la fel dar totusi cu intensitate diferita.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, ma bucur pentru ei si le doresc tot binele din lume ... nu imi plang nici mie de mila, insa mi-am imaginat aceasta seara diferit. Tic-tacul asta o sa ma macine usor si o sa pregateasca teren lacrimilor sa curga, sa ma linistesc si sa imi incatusez puterile.

Am stat cu telefonul in mana astazi, de parca asteptam un semn ... nu stiu ce-i cu mine. Am spus ca sunt puternica si ca sunt constienta de anumite comportamente, insa dau dovada de slabiciune acum.
Spre surprinderea mea, semnele nu au intarziat sa apara ... sunt fericita intr-un fel sau altul.
Inca putin si lucrurile vor intra in normalitate.