Ganduri

“Prietenii falsi sunt precum umbra noastra, stau aproape de noi cand mergem sub soare, dar ne parasesc instant atunci cand intram in intuneric”

Nu vreau sa vorbesc iar despre oameni si dezamagiri. Am dat peste axioma de mai sus si mi-a placut modul de a compara falsitatea cu umbra.
Asa cum am mai spus, nu ma consider prietena perfecta, insa incerc sa fiu empatica, sa fiu acolo cand cineva are nevoie de mine si sa nu uit niciodata ca trebuie sa ofer ca sa primesc.
Dar am grija sa nu cad in cealalta extrema, sa nu obosesc si enervez pe cei din jur cu problemele din viata mea. Uneori noi suntem singurii care putem sa ne rezolvam "piticii"si avem nevoie doar de liniste pentru a analiza situatia, caci ochii din exterior nu stiu decat lucrurile pe care le povestim noi, iar asta poate sa denatureze situatia ... sau sa ne aminteasca de lucruri pe care noi le musamalizam sau le ascundeam sub pres.
Am inceput sa port o masca, sa nu le arat prietenilor cum ma simt eu cu adevarat. Nu are rost sa le stric ziua cu o fata trista sau cu chefless de povesti - nu ma ajuta cu nimic acest "doliu".
Nu stiu inca ce drum sa aleg.
 Prietenii i-am cernut de nenumarate ori si inca mai gasesc farame de oameni ce nu meritau sa treaca "granita" nici macar in trecut. Dar asta e o alta poveste, insa imi amintesc de aceste situatii acum cand sufletul imi e gol si sentimentele se plimba in voie.
Aratati cu degetul spre mine, nu tind spre perfectiune, vreau doar liniste si sinceritate.
Puteti sa credeti despre mine orice, sa spuneti, nu sunt intangibila ... fiecare vorba ma loveste, insa nu am cum sa opresc asta.
Viata e scurta si nu am de ce sa ma opresc in loc pentru rautati. Fug spre viitor.