Imi vine sa ma demachiez de caracter si sa spun lucrurilor pe nume, chiar daca anumite intaplari mi-au ajuns la urechi trunchiate, esentialul si concluzia mi-au fost "relatate" la momentul rece al situatiei...adica in proportie mare tind spre adevar.
Am o stare de calmitate interioara, nimic nu ma supara, nu ma atinge si nu ma face sa ma incrunt. Nu imi explic nici eu carui fapt datorez aceasta schimbare brusca. Ma bucur, n-as putea sa neg asta, cine nu si-ar dori sa nu simta rautatile venite din exterior.?
Stau pe banca din parc, o banca simpla...dar care a auzit multe povesti personale, as putea sa spun ca este locul meu unde ma regasesc.
Aici lumea se schmba, vad doar veselia celor mici, entuziasmul adolescentilor si povestile de iubire ale tinerilor . Parca cineva a interzis rautatile si starile nevativiste sa isi faca aparitia in acest loc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: