Oboseala isi spune cuvantul

Energia mea a disparut fara motive concrete, nici macar nu si-a luat ramas bun de la mine...imi lipseste enorm, m-a lasat tocmai acum cand aveam mai mare nevoie de ea.
Sunt optimista dar nu ajunge asta...am nevoie de energie pentru a putea sa zambesc si sa ma comport normal.
A fost un weekend ciudat, plin de evenimente dar nimic in favoarea energiei mele...totul se scurge ca o clepsidra, ma simt lipsita de sentimente si nu imi place, dar ce pot sa fac?
Viata e verde, sau roza...depinde cum vrem noi sa fie...dar avem nevoie de un impuls pentru a o preschimba.

Tot ceea ce am scris mai sus au fost simple ganduri de moment, caci seara s-a terminat cu imbratisari si promisiuni copilaresti.

Am scapat de o zi interminabila, o zi in care credeam ca toate lucrurile decurg "pe dos"...am invatat ca trebuie sa imi pastrez calmul, optimismul si mai ales sa nu uit nicio clipa ca am o persoana dragastoara si iubareata alaturi de mine, pe care ma pot baza si in cele mai negre situatii.

Asta sunt eu, o aiurita care in momente de emotii se comporta total ciudat, nimeni nu ma intelege...uneori nici macar eu. Trebuie sa trec peste aceste noutati ale vietii cu "stoicism", sa invat din fiecare nou inceput cate ceva si cu timpul sa imi vina toate acestea ca o manusa...sa nu fiu niciodata constransa de situatie sa fac ceva in care sa nu ma simt Eu.

In final pot spune ca: totul este bine cand se termina cu un zambet.