Deductie si intuitie politista

Vreau sa povestesc despre un incident ce nu imi da pace de cand am aflat...

In urma cu o saptamana, trebuia sa ma vad cu D.D. dar a intervenit ceva in planul meu zilnic si am fost constransa de situatie sa aman aceasta iesire ce urma a fi plina de nebunii.

Mi-a parut rau ca nu am putut duce la indeplinirea acastei dorinte.

In prealabil o anuntasem ca amanam tot, dar parca tot mai aveam sa ii spun ceva, sa nu o stiu suparata pe mine...vroiam sa ma inteleaga ca am avut motive destul de puternice pentru a renunta la iesire, asa ca m-am hotarat sa ii trimit un mail in care sa detaliez ceea ce ma macina.

Zis si facut, am scris si am trimis. Am asteptat un raspuns o zi, doua, trei...dar nimic. Am crezut ca s-a suparat si ca asta imi este sentinta.

Ieri, ingandurata ii povestesc lui EL despre problema mea...si despre temeriile pe care le aveam.

Ma gandeam la faptul ca a inceput practica si nu are timp sa intre pe net, dar poate nu mai are net....sau este suparata pe mine...pana si ipoteza asta era mai buna decat ultima...cea in care i s-a facut rau, caci este bolnava cu diverse probleme necunoscute de doctori.

Imi este destul de greu sa vorbesc despre acest subiect, dar cu toate acestea nu vreau sa trec cu vederea, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Am cazut de comun acord cu EL, ca cel mai bine este sa o sun...sa inlatur aceste supozitii.

Mi-a oferit telefonul lui, caci eu nu am credit valabil si am sunat-o. M-am prezentat, caci asa este politicos si la capatul celalalt al telefonului aud un planset cu sughituri, in clipa aia m-am gandit ca ceva rau s-a intamplat.

Am ascultat-o cum imi vorbea printre lacrimi despre doctori si mai ales despre asistente care nu se uita la pacenti daca acestia nu flutura niste bani in buzunarele lor.

Mi-a povestit multe alte framatari pe care le avea pe suflet si eu ramas inmarmurita la cele auzite.

Imi pare nespus de rau ca persoanele ce stiau de situatia in care se afla D.D. nu mi-au lasat si mie un simplu mesaj pe net...chiar daca nu intru eu online, macar o data la 2-3 zile intru sa verific mailurile si mesajele offline.

Nu cred ca aveam de unde sa banuiesc ca ceva s-a intamplat...si nici ea nu avea obligatia sa ma anunte ca este internata la spital de o saptamana.

Eu si cu D.D. suntem prietene, dar aveam o prietenie aparte...trec si saptamani in care nu ne vedem si nici nu stim nimic una de cealalta. Acesta este si motivul pentru care mi-am dat seama dupa o saptamana de cele intamplate.

Ii inteleg suferinta si ma bucur ca noile ei colege de facultate au fost atat de dragute cu ea si i-au facut o vizita, macar ele sa ii ofere un zambet pe chip...daca alte persoane, printre care ma enumar si eu cu un regrat apasator pe inima, nu am fost alaturi de ea cand avea nevoie.

Nu este prima data cand are probleme si eu nu sunt anuntata, cred ca ii ochii ei sunt un om fara suflet....un monstru care nu se gandeste la cei din jur.

Imi pare nespus de rau si ma simt decazuta din gradul de prietena...Oare pentu ceilalti ce inseamna prietenia?
Cum trebuie sa fim alaturi de persoanele dragi?
Oare atunci cand se afla in suferinta sa fugim?

Eu ma simt cumplit de rau...stiu ca nimic nu o sa imi stearga aceasta intamplare din minte si nici nu imi doresc acest lucru, caci vreau sa primesc pedeapsa pe care o merit pentru ca nu sunt o prietena in adevaratul sens al cuvantului.

Aveti grija caci nu se stie niciodata cand o sa fiti in locul lui D.D. si in acele clipe o sa aveti cea mai mare nevoie de spijinul celor apropiati...si ei sa o va trateze asa cum si voi ati facut-o la randul vostru!