Visez cu ochii deschisi la momentele in care o sa pot sa iau viata in piept. La clipele in care decizile imi vor apartine in totalitate...in aceste vise nu omit sa ma gandesc si la "greul zilei de maine" (facturi, ce gatesc, cum distribui banii, ce si cum cheltuiesc - ce cumpar si la ce renunt).
Viata se misca mai greu decat ne dorim noi, dar stie ea de ce merge cu pasi marunti...cunoaste mai bine ca fiinta umana "pretul vietii".
Noi, oamenii, ne dorim cand suntem mici sa ajungem mari, cand e vara sa fie iarna, cand e zi sa fie noapte, cand ninge - sa ploua, cand plangem - sa treaca timpul peste aceasta perioada, iar la batranete ne dam seama de viteza cu care am vrut sa trecem prin viata. Atunci ne dorim ca timpul sa stagneze in loc .
Of, iar vorbesc de parca as fi ajuns la batranete, sau as fi trecut prin viata incat sa ajung la asemenea concluzii... nu sunt decat o adolescenta cu multe vise si o gandire adesea imatura.
Imi doresc sa ajung departe, dar pentru asta cred ca trebuie sa ma schimb... sa pornesc lupta cu "copilul din mine", adica sa las momentele de copilareala pentru viata personala.
Nu stiu cum sa imi explic singura ca aceasta schimbare nu trebuie amanata, ci trebuie pornita cat mai curand. Oare care sunt cuvintele de motivatie extrema?
Ma simt mereu mica in privirile celorlalti...nu vreau sa le arat ca "aia mica cu codite" stie sa fie si matura, nu stiu de ce amprenta celor din jur este mult prea 'impregnanta'.
Nu vreau sa fac nimic pentru ei, dar dorintele mele coincid cu nevoile societatii...este nevoie de adolescenti maturi , forta de munca psihica si intelectuala.
Pentu viitor trebuie sa renunt la o parte din mine, ceea care ma caracterizeaza cel mai mult. O sa fie greu, dar nu imposibil (sper).
Nu cred ca am mai spus (scris) aici de dorinta de a avea un loc de munca in viitorul apropiat... sincera sa fiu nu stiu ca ce imi doresc sa ma angajez, stiu doar ca imi doresc.
As fi ipocrita saspun ca nu simt acum lipsa banilor castigati pin munca si trezit la ore matinale.
Momentan singurii bani pe care ii castig sunt cei pe care ii primesc de la fratele meu si cei de la revista unde scriu aproape lunar. Nu este vorba de o suma mare, am cat sa nu le uit culoarea si textura banilor.
Ceea ce am remarcat atunci cand am avut un loc de munca, a fost faptul ca un ban muncit se cheltuieste cu multa chibzuiala.
Astazi ma simt o particula de praf intr-o lume impunatoare.
Viata se misca mai greu decat ne dorim noi, dar stie ea de ce merge cu pasi marunti...cunoaste mai bine ca fiinta umana "pretul vietii".
Noi, oamenii, ne dorim cand suntem mici sa ajungem mari, cand e vara sa fie iarna, cand e zi sa fie noapte, cand ninge - sa ploua, cand plangem - sa treaca timpul peste aceasta perioada, iar la batranete ne dam seama de viteza cu care am vrut sa trecem prin viata. Atunci ne dorim ca timpul sa stagneze in loc .
Of, iar vorbesc de parca as fi ajuns la batranete, sau as fi trecut prin viata incat sa ajung la asemenea concluzii... nu sunt decat o adolescenta cu multe vise si o gandire adesea imatura.
Imi doresc sa ajung departe, dar pentru asta cred ca trebuie sa ma schimb... sa pornesc lupta cu "copilul din mine", adica sa las momentele de copilareala pentru viata personala.
Nu stiu cum sa imi explic singura ca aceasta schimbare nu trebuie amanata, ci trebuie pornita cat mai curand. Oare care sunt cuvintele de motivatie extrema?
Ma simt mereu mica in privirile celorlalti...nu vreau sa le arat ca "aia mica cu codite" stie sa fie si matura, nu stiu de ce amprenta celor din jur este mult prea 'impregnanta'.
Nu vreau sa fac nimic pentru ei, dar dorintele mele coincid cu nevoile societatii...este nevoie de adolescenti maturi , forta de munca psihica si intelectuala.
Pentu viitor trebuie sa renunt la o parte din mine, ceea care ma caracterizeaza cel mai mult. O sa fie greu, dar nu imposibil (sper).
Nu cred ca am mai spus (scris) aici de dorinta de a avea un loc de munca in viitorul apropiat... sincera sa fiu nu stiu ca ce imi doresc sa ma angajez, stiu doar ca imi doresc.
As fi ipocrita saspun ca nu simt acum lipsa banilor castigati pin munca si trezit la ore matinale.
Momentan singurii bani pe care ii castig sunt cei pe care ii primesc de la fratele meu si cei de la revista unde scriu aproape lunar. Nu este vorba de o suma mare, am cat sa nu le uit culoarea si textura banilor.
Ceea ce am remarcat atunci cand am avut un loc de munca, a fost faptul ca un ban muncit se cheltuieste cu multa chibzuiala.
Astazi ma simt o particula de praf intr-o lume impunatoare.
Ai primit un premiu: http://lungimedeunda.wordpress.com/2010/01/22/scriitor-superior/
RăspundețiȘtergerenoi, oamenii intotdeauna vom fi nemultumiti.marfa postare:)
RăspundețiȘtergereAici nu comentez ca sunt plin de frustrari pe tema asta dar voi spune si aici ceea ce ti-am spus si tie...NU ai taria de caracter necesara pentru a te maturiza. Maturizarea nu trebuie sa vina ca vor ceilalti sau ca asa vrea societatea ci pentru ca asa ai demonstra ca esti capabila tu de ceva....atata vreme cat tu demonstrezi ca esti un copil rasfatat..vei fi tratata ca atare si vor exista consecinte si interziceri bazate pe acest motiv.
RăspundețiȘtergere