Zambesc

Uneori nu am nevoie de cuvinte sau mult timp ca sa fiu fericita. Gesturile mici sunt suficiente pentru a imi deschide ochii in spre sentimentele oamenilor dragi;
Astazi o simpla ora petrecuta alaturi de o persoana draga mi-a incarcat bateriile sentimentale si m-a facut sa ma simt speciala. E placut sa simti ca ai alaturi pe cineva care oricat de obosit, infometat sau aglomerat este, gaseste cateva minute sa vina sa le imparta cu mine.
Nu vreau sa hiperbolizez, insa aceasta intamplare s-a nimerit intr-o perioada in care eram putin nedumerita in privinta anumitor probleme din interiorul sufletului meu.
Mi-am dorit sa discut, sa spun ce ma doare si ce imi doresc...insa am spus pe ocolite anumite ganduri, de teama sa nu fiu inteleaga gresit - ca tot citeam astazi ca barbatii nu prea inteleg subtilitatiile si ca supararile la ei se uita mai usor.
"Trecut-au luniile" si voila, jumatate de an s-a mai scurs printre degetele mele lasand urme adanci. S-a gravat o noua poveste si au aparut sclipiri ale inimii.
Chiar daca uneori simt ca sunt o alta Eu, una mai puternica si mai dragastoasa in acelasi timp ... nu pot sa regret nimic, consider ca tot raul a fost spre bine.
Ajung sa cred ca undeva, acolo sus, exista o carte a destinului si mie mi-a fost scris sa fac aceste ocolisuri si sa inteleg ca "iarba verde de acasa sa ma ratacesc prin lume nu ma lasa".
Ma  topesc ca un fulg de nea, ma simt indragostita si nu imi displace.
Imi vine sa lacrimez, dar garantez ca sunt lacrimi de bucurie si fericire. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca o sa mai fiu capabila atat de repede sa simt lucruri frumoase si mai ales pentru acest om.
Inima imi este defecta sau e normal prin ceea ce trec acum?
Alaturi de omul acesta am invatat sa pretuiesc cuvinte simple si o strangere de mana. Il privesc cand imi saruta mana si ma face sa ma simt dorita.
Cand e langa mine nu imi pasa de rautatile celorlalti... langa el sunt indragostita si atat.