Sentimente

Uneori trecutul se intoarce si imi mai pune in fata o piesa din puzzel-ul pe care am sperat ca l-am pierdut definitiv. Poate ca este deja istorie, cel putin eu asa consider. Stiu ca am fost si sunt condamnata pentru asta. Multi nu vor intelege, insa eu stiu cel mai bine ceea ce s-a intamplat, ce am simtit si de ce s-a ajuns in  acest punct.
Regret...sau poate ca nu este acesta cuvantul potrivit, ideea este ca imi pare rau ca nu s-a terminat cu un final fericit...sau macar cu un loc de "buna ziua". Adesea gasesc ca vina imi apartine. Nu imi place sa dau vina pe altii,dar in acest caz este o culpa comuna.
Cel putin eu sunt sigura ca nu am facut lucruri din ura si nici de fatada ca sa le arat altora ce tare si dura sunt. Am suportat cu stoicism durerile sufletesti. Uneori simteam ca sunt poze, obiecte sau intamplari ce ma lovesc frontal, dar nu fugeam ca un strut, nu ma ascundeam...am facut din toate acestea un scut.
Ma doare acum cand vad ca inca mai ma raneste prin comportament. Nu inteleg exact de ce o face, dar stie ca ma doare...consider ca m-a cunoscut suficient cat sa inteleaga ca ma raneste. Nu am cum sa opresc acest val, il las sa ma loveasca si incerc sa zambesc mai departe.
A fost...si nu mai este, cu bune si rele s-a dus trenul, au ramas doar amintiri pentru acel trecut ce se numea "noi 22" - acum traiesc un alt prezent de care lumea online nu stie multe.