Uneori ascult prea mult de reactiile de moment si nu stau sa ma mai gandesc daca este bine sau nu sa reactionez asa.
Cu siguranta un motiv principal pentru ceea ce simt este mediul inconjurator;
Este oarecum psihologic normal ca un prim impuls de a reactiona sa fie aidoma celor cu care imi petrec o parte considerabila din timp.
Astazi am constatat ca trecerea timpului m-a imbatranit... treptat am invatat sa fac anumite lucruri, care acum mi-au intrat in reflex si pe care nu le mai consider anormale, pur si simplu fac parte din viata mea. Intr-o clipa de realitate am oftat si mi-am dorit ca totul sa fie asa cum era in trecut.
Sa simt caldura familiei in fiecare seara, sa gasesc motive pentru a ma sustrage de la diverse activitati ... sa pastrez un secret pentru ca altfel nu mi se mai indeplineste dorinta, sa astept nerabdatoare venirea sarbatorilor... cu timpul nimic nu mai este ca atunci, totul s-a deformat si a capatat o haina imbatranita.
Imi este dor de momentele in care vedeam doar partea plina a paharului, iar grijile nu isi aveau loc in vocabular si ganduri.
Acum sunt intr-o perioada in care variez intre a crede o anume realitate sau una pe care ceilalti o vad corecta. Nu stiu unde-i adevarul.
In minte mi se invarte un "de la ce?" si "nu mai suport";
Nu pot sa dau timpul inapoi, stiu ca amintirile acestea o sa le pastrez o vesnicie in suflet si o sa incerc sa invat din tot cate ceva.
Anumite gesturi contrazic vorbele si nu stiu ce sa mai cred despre aceasta situatie.
Nu vreau sa spun ca cedez, doar ca imi este dor de copila cu codite care se simtea ca un copil mereu, nu doar atunci cand priveste ochii aceia verzi;
Simt cum toate visele din copilarie s-au spulberat si am ramas cu deziluziile...
Uneori lucrurile au un substrat despre care ne este greu sa vorbim desi acesta ne doare cel mai rau.
Cu siguranta un motiv principal pentru ceea ce simt este mediul inconjurator;
Este oarecum psihologic normal ca un prim impuls de a reactiona sa fie aidoma celor cu care imi petrec o parte considerabila din timp.
Astazi am constatat ca trecerea timpului m-a imbatranit... treptat am invatat sa fac anumite lucruri, care acum mi-au intrat in reflex si pe care nu le mai consider anormale, pur si simplu fac parte din viata mea. Intr-o clipa de realitate am oftat si mi-am dorit ca totul sa fie asa cum era in trecut.
Sa simt caldura familiei in fiecare seara, sa gasesc motive pentru a ma sustrage de la diverse activitati ... sa pastrez un secret pentru ca altfel nu mi se mai indeplineste dorinta, sa astept nerabdatoare venirea sarbatorilor... cu timpul nimic nu mai este ca atunci, totul s-a deformat si a capatat o haina imbatranita.
Imi este dor de momentele in care vedeam doar partea plina a paharului, iar grijile nu isi aveau loc in vocabular si ganduri.
Acum sunt intr-o perioada in care variez intre a crede o anume realitate sau una pe care ceilalti o vad corecta. Nu stiu unde-i adevarul.
In minte mi se invarte un "de la ce?" si "nu mai suport";
Nu pot sa dau timpul inapoi, stiu ca amintirile acestea o sa le pastrez o vesnicie in suflet si o sa incerc sa invat din tot cate ceva.
Anumite gesturi contrazic vorbele si nu stiu ce sa mai cred despre aceasta situatie.
Nu vreau sa spun ca cedez, doar ca imi este dor de copila cu codite care se simtea ca un copil mereu, nu doar atunci cand priveste ochii aceia verzi;
Simt cum toate visele din copilarie s-au spulberat si am ramas cu deziluziile...
Uneori lucrurile au un substrat despre care ne este greu sa vorbim desi acesta ne doare cel mai rau.
hello 0_0
RăspundețiȘtergereyou have a nice blog!
Hay...ce blog misto ai. (traducere la cel de sus) :D
RăspundețiȘtergere