Treceți la conținutul principal

Gand patibular...

A fost o zi la fel de lunga ca si celelalte doar ca ma simt incarcata sufleteste in cel mai negativ sens posibil.
Am facut o "gafa" daca ii pot spune asa, ideea este ca nu a fost intentionata ci in esenta a avut un scop bine intemeiat. Recunosc ca rezultatul nu a fost asa cum ma asteptam ... cert este ca acum ma simt nevoita sa suport consecintele;
Incerc sa masor fiecare miscare si imi dau seama ca nu reusesc sa fiu nici macar pe jumatate perfecta. Poate ca nu imi doresc sa fiu perfecta si stadiu in care ajunsesem imi era suficient...dar...sufletul imi este gol acum si ma apasa o durere cumplita.
Nu vreau sa mai spun nimic, caci simt cum ma afund in propria-mi prapastie...

Labels:

Comentarii

  1. The obnoxious man14 martie 2010 la 23:56

    Nu poate fi considerata o gafa...ci o neascultare. Ii stiu scopul si sensul la ce ai vrut sa faci...doar ca nu iti doresc sa te trezesti cum m-am trezit eu in dimineata aia...speriat ca nu stiam de tine cand trebuia sa stiu. Mai vorbim noi de asta >:D< :*

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Un alt suflet isi da cu parerea:

Postări populare de pe acest blog

Iarna

 Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea. Drumul spre muncă a fost astăzi mai mult decât un simplu drum. A fost o aventură. Pași grei prin omăt, respirație aburindă, mâini înghețate și copii care pășeau curajoși prin nămeți, cu ochii mari și obrajii roșii. Am mers pe jos prin troiene, cu zăpada scârțâind sub pași, simțind cum fiecare pas cere un pic mai mult efort decât de obicei. Și totuși… ce priveliște! Copacii îmbrăcați în alb, liniștea aceea curată pe care doar iarna ți-o poate oferi, fulgii care încă mai dansau în aer. Era greu de dus în piept frigul, era greu ritmul, mai ales când timpul parcă alerga împotriva noastră. Dar era și o frumusețe care îți tăia respirația. Uneori viața ne pune în față drumuri mai anevoioase, dar tocmai ele ne arată cât de puternici suntem. Și cât de mult contează să mergem înainte, chiar și prin zăpadă până la genunchi. Astăzi am înțeles că iarna...
Trimiteți un comentariu
Read more »

Mulțumesc

Există momente în viață când cuvintele par să fie prea puține pentru a exprima recunoștința, dar azi voi încerca să pun în cuvinte o parte din ceea ce simt. Astăzi vreau să mulțumesc unui om care a fost mereu acolo pentru mine, indiferent de circumstanțe: prietenul meu. Nu sunt multe persoanele care pot înțelege cu adevărat durerea și bucuriile noastre, dar tu, prietenul meu, ai știut mereu să fii lângă mine, chiar și în cele mai dificile momente. Ai stat cu mine pe bordura străzii, în momentele în care lumea părea că se oprește în loc, ținându-mi companie. Cu o țigară în mână și fără judecăți, mi-ai ascultat poveștile, mi-ai permis să îmi plâng suferințele și, poate cel mai important, m-ai lăsat să fiu eu, fără să cer nimic în schimb. Uneori, nu trebuie să spui multe pentru a înțelege cu adevărat pe cineva. O privire, un zâmbet sau chiar un simplu gest pot înlocui o mie de cuvinte. Știu că nu am fost ușor de suportat mereu, dar tu ai avut răbdare, ai rămas acolo și ai ascultat. Mulțum...
Trimiteți un comentariu
Read more »

Timp de calitate

Într-o dimineață liniștită de weekend, casa era scăldată într-o lumină blândă, ca mierea. Mama cu părul roșu se trezise prima. Își strânsese părul într-un coc dezordonat și pregătea ceaiul, când a auzit pași mici și grăbiți pe hol. — Mami, e weekend! a șoptit fetița, de parcă ar fi împărtășit un mare secret. Curând, cei doi copii erau deja plini de planuri. Fetița s-a așezat pe podea cu un caiet și a început să deseneze inimioare și povești inventate, în timp ce băiețelul încerca să ajungă la borcanul cu ciocolată, convins că weekendul trebuie să înceapă cu ceva dulce. Mama îi privea zâmbind. Nu se grăbea nicăieri. Weekendul era despre ei — despre râsete, despre încercări stângace și mici aventuri casnice. — Bine, a spus ea, prefăcându-se serioasă. Micul dejun special de weekend începe… cu ajutor de la bucătari! Copiii au izbucnit în chicote. Au amestecat, au gustat pe furiș și au făcut mai multă dezordine decât mâncare — dar nimănui nu-i păsa. După micul dejun, s-au...
Trimiteți un comentariu
Read more »

Sunt bine, tu?

Snt multe de facut, timpul este mult prea scurt. M-am mobilizat si m-am apucat de renovare. In minte imi zboara atatea povesti si imagini incat abia astept sa termin treburile. Gradina a inceput sa prinda contur. Mi-am achizitionat hortensii. petunii, panselute, trandafiri si multe alte floricele colorate pe care mi le doresc inflorite vesnic. As vrea sa transform gradina casei intr-un colt de rai. Recunosc, am inceput sa ma gandesc in perspectiva...poate nu pentru anul acesta, poate pentru la anu' sau peste doi ani... niciodata nu se stie cand o sa fie marele eveniment si as vrea sa am parte de momente speciale intr-un decor magic. Sunt fericita, am prins aripi de fluture in ultimele zile. Mi-am REdescoperit energia. M-am tinut de programul la sala...ma simt schimbata mai ales in interior, sunt mult mai optimista si mai linistita sufleteste. Nu as fi crezut niciodata ca doua ore pe zi pot sa schimbe un psihic obsedat de kg.
Trimiteți un comentariu
Read more »

9luni

Timpul trece si nu reusesc sa ma adun sa scriu despre viata de mama, despre piticul meu mic. Astazi s-au implinit 9 luni de cand l-am cunoscut si l-am imbratisat prima data. S-au strans atatea sentimente frumoase chiar daca a existat perioada "pandemiei" in lume... o sa ii explic si lui cum a fost perioada asta de izolare voluntara. De maine, o sa iesim la plimbare. O sa ne recapatam activitatile si linistea. Vroiam sa povestesc despre toate momentele in care am fost dezamagita de mine ca nu sunt o mama buna, ca nu am facut suficiente pentru copilul meu.... dar... astazi ma simt realizata si cred ca am facut tot ce a tinut de mine. Nu ma compar cu alte persoane, nu fac intrecere cu nimeni... sunt doar mama copilului meu si atat. Iubesc sentimentul asta ... ador sa il tin de mana si sa il pup pe obrajii lui rotunzi. Perfectiunea mea... cel mai dulce preparat al meu!
Trimiteți un comentariu
Read more »

Pentru tine...

Pentru tine Nu știu dacă rândurile astea vor ajunge la tine exact așa cum le simt, dar le scriu pentru că tăcerea începe să doară mai mult decât adevărul. Știu că ești într-o etapă nouă. Știu că inima ta are acum alte priorități. Și, chiar și așa, aleg să te susțin. Aleg să te las să fii acolo unde ești, chiar dacă eu rămân, pentru o vreme, pe margine. Adevărul meu e simplu și greu în același timp: mi-e dor de tine într-un fel care nu știe să se apere. Mi-e dor de felul în care existam în viața ta fără să fie nevoie să cer. Acum aștept. Și așteptarea asta mă face mică. Te rog, nu lăsa prietenia noastră să se stingă prin neatenție. Pentru că nu se rupe dintr-o dată — se răcește încet, ca o mâncare uitată pe masă, în timp ce cineva speră că va fi chemat la masă din nou. Undeva aici e un suflet care fierbe la foc mic. Care se teme că, dacă tace prea mult, va fi uitat. Care verifică telefonul nu din dependență, ci din dor. Care ar vrea să știe dacă mai are un loc în viața ta sau doar în am...
Trimiteți un comentariu
Read more »

Despre trecut

Am ajuns să cred că nimic nu apare întâmplător în viața mea. Oamenii, întâmplările, chiar și despărțirile vin exact atunci când sunt pregătită să le înțeleg. Persoana potrivită la momentul potrivit nu este mereu cea care rămâne, ci cea care mă învață ceva esențial despre mine. Uneori vine ca o alinare, alteori ca o provocare, dar aproape niciodată ca o coincidență. Fiecare întâlnire, fiecare experiență m-a împins puțin mai sus. Nu a fost mereu o urcare lină. Au fost momente în care am simțit că urc pe stâncă, cu mâinile goale și genunchii tremurând. Dar tocmai acele momente m-au învățat să respir mai adânc, să privesc mai departe și să nu-mi fie frică de înălțimi. Culmile nu sunt doar despre reușite, ci despre claritatea pe care o capeți când privești înapoi și înțelegi drumul. Mă întreb uneori „ce-ar fi fost dacă”. Dacă aș fi spus ce simțeam. Dacă aș fi avut mai mult curaj. Dacă nu aș fi plecat sau dacă aș fi plecat mai devreme. Aceste gânduri nu mă mai sperie. Le privesc ca pe...
Trimiteți un comentariu
Read more »

10 septembrie

Weekendul mataron s-a terminat. Am ajuns acasa de la eveniment la ora sapte ... somnul disparuse.  Imi petrecusem ultima ora afara "la tigara" cum spun colegii mei, pentru mine reprezinta "o gura de aer"- am stat si am vorbit despre trecut si dorinte de viitor; Somnul a fugit si el in neant. Acasa aveam chef de treaba dar am zis totusi sa incerc sa dorm putin. Chiar am dormit putin.. in doua ore eram cu bateriile incarcate si gata de o noua zi. Abia acum incep emotiile sa vina avalansa peste sufletul meu. Numar usor usor zilele cum trec si evenimentul se apropie.
Trimiteți un comentariu
Read more »