Astazi in timp ce asteptam in fata cabinetului medical un pusti de vreo 3 anisori mi-a atras atentia ... era cuminte, zambea strengareste, vorbea cu parintii lui si ma privea timid.
Atunci cand telefonul meu a inceput sa sune, s-a oprit din orice activitate pe care o inteprindea si imi urmarea fiecare miscare ... dupa ce am terminat covorbirea telefonica, ii zambesc complice si vad cum acesta ii cere mamei "t-fonu" din geanta.
Mama copilului incepe sa caute, caci ne-am obisnuit cu gentile imense in care nimic nu este la indemana ... cand gaseste ii ofera copilului telefonul.
Cu o mare usurinta pustiul intra in meniu, butoneaza putin pe acolo si incepe sa se auda sunetul unui joc, in acest timp tatal ii spune :"da putin mai incet" ... dupa cele auzite copilul animerit apasat direct pe butonul de volum scazut.
Am ramas o clipa in "stand-by", imi venea sa ma minunez, dar brusc am revenit cu picioarele pe Pamant si mi-am amintit ca aceste creaturi mici au evoluat enorm de mult.
Copilaria lor este diferita de ceea ce imi amintesc eu despre jocurile tineretii mele.
Ce bine era cand eram inca o copila, nu aveam nici o grija, nici o suparare si tot ce stiam era ca eu am dreptul sa ma joc, aceasta imi era indatorirea.
Nu vreau sa spun ca acum duc grija zilei de maine sau ca ma gandesc cu groaza ce pun pe masa...vreau sa spun ca inaintand in varsta incep sa apara diverse probleme si ganduri ce nu ne dau pace pana la rezolvarea problemele...fie ele mai putin importante.
Din ce in ce mai mult imi doresc un loc de munca, vad cum viata trece pe langa mine si eu nu dau dovada de responsabilitate in privinta asta;
Cred ca este legea firii sa ne dorim ceea ce nu avem si cand reusim sa castigam/dobandim acest lucru, incepem sa schimbam lista de prioritati si mereu exista o lista de dorinte.
E normal intr-un fel sau altul sa ne impunem anumite criterii pe care le pe indeplinim, doar ca uneori facem din asta un scop al vietii si uitam sa traim pentru noi.
Cert este ca imi doresc, dar sa nu stiu cu exactitate ce anume caut....
Atunci cand telefonul meu a inceput sa sune, s-a oprit din orice activitate pe care o inteprindea si imi urmarea fiecare miscare ... dupa ce am terminat covorbirea telefonica, ii zambesc complice si vad cum acesta ii cere mamei "t-fonu" din geanta.
Mama copilului incepe sa caute, caci ne-am obisnuit cu gentile imense in care nimic nu este la indemana ... cand gaseste ii ofera copilului telefonul.
Cu o mare usurinta pustiul intra in meniu, butoneaza putin pe acolo si incepe sa se auda sunetul unui joc, in acest timp tatal ii spune :"da putin mai incet" ... dupa cele auzite copilul a
Am ramas o clipa in "stand-by", imi venea sa ma minunez, dar brusc am revenit cu picioarele pe Pamant si mi-am amintit ca aceste creaturi mici au evoluat enorm de mult.
Copilaria lor este diferita de ceea ce imi amintesc eu despre jocurile tineretii mele.
Ce bine era cand eram inca o copila, nu aveam nici o grija, nici o suparare si tot ce stiam era ca eu am dreptul sa ma joc, aceasta imi era indatorirea.Nu vreau sa spun ca acum duc grija zilei de maine sau ca ma gandesc cu groaza ce pun pe masa...vreau sa spun ca inaintand in varsta incep sa apara diverse probleme si ganduri ce nu ne dau pace pana la rezolvarea problemele...fie ele mai putin importante.
Din ce in ce mai mult imi doresc un loc de munca, vad cum viata trece pe langa mine si eu nu dau dovada de responsabilitate in privinta asta;
Cred ca este legea firii sa ne dorim ceea ce nu avem si cand reusim sa castigam/dobandim acest lucru, incepem sa schimbam lista de prioritati si mereu exista o lista de dorinte.
E normal intr-un fel sau altul sa ne impunem anumite criterii pe care le pe indeplinim, doar ca uneori facem din asta un scop al vietii si uitam sa traim pentru noi.
Cert este ca imi doresc, dar sa nu stiu cu exactitate ce anume caut....
Copii o sa ramanem pentru totdeauna...doar ca difera copilaria...in timp ce unii cresc cu tehnologia (de exemplu noi)..altii se nasc si abuzeaza de ea (cei de acum).
RăspundețiȘtergere