In timp ce citeam Romanul adolescentului miop - Mircea Eliade am avut o revelatie, visul meu de a scrie o carte poate deveni realitate.
Daca Mircea Eliade a scris totul ca o confesiune, ca un jurnal pe care se gandea sa il publice...dar nu indraznea pentru ca nu gasea personajul principal fata de care sa descopere sentimentele iubirii...eh, pentru mine totul e mult mai simplu, am personajul principal, am descopesit aceste sentimente care se manifesta diferit de la persoana la persoana, poate decat ideea de fluturi in stomac, de sclipire a ochilor si dorul ce apasa sufletul ramane neschimbat.
Nu, nu o sa povestesc ceea ce se intampla...recomand sa cititi daca va aflati la varsta adolescentei, a iubirii neinteleasa sau daca doriti sa cititi ceva ce iese din tiparul cunoscut.
Te parasesc blogutul meu drag, ma duc sa mai traiesc o zi pe care sa o povestesc in viitor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
O noapte liniştită să ai...
RăspundețiȘtergereSii...cine este actorul principal?
RăspundețiȘtergereŞi eu am început să citesc "Romanul..." dar m-am plictisit super tare :"> Abia am ajuns la începutul cele de-a doua părţi (Gaudeamus)
RăspundețiȘtergere