M-am plimbat pe carari de padure, cu miros de frunze uscate, cu soare ascuns printre pomi, ghinde jucause, ciuperci rasarite ca dupa ploaie si cu gandul in trecut.
Nu-mi pot da seama de ce mi-am amintit de prima zi de liceu - totul era asa de real in mintea mea, de parca in clipa de respectiva totul se desfasura in fata ochilor.
Au mai fost si ganduri fugitive, peste care am trecut repede ... gandindu-ma ca daca o usa mi s-a inchis in fata, nu trebuie sa profit de fereastra deschisa, ci trebuie sa merg mai departe catre o alta casa care imi va pune la dispozitie presul de la usa pentru a pasi in ea.
Daca tot am devenit nostalgica am luat albumul cu poze si m-am uitat lacoma...am gasit acolo persoane dragi ce au perindat prin viata mea, si carora credeam ca o sa le raman vesnic alaturi.
☺Multa vreme nu am stiut nimic de colegii din generala, dar in ultima perioada m-am intalnit cu unii dintre cei mai apropiati de sufletul meu ... Am remarcat ca involuntar ne zambim si gandul nostru zboara catre trecut, si aducem aminte mereu de intamplari si povestim "nimicuri sentimentale".
☺Oracolul meu...imi pare rau de soarta pe care a avut-o: a ars pagina cu pagina. Imi amintesc de pixurile colorate pe care le foloseam cand completam oracole si de buzele ce mi le lasau colegele pe paginile cu "amintiri". Una dintre mini poeziile ce mi-au ramas intiparite in minte este: "De ploaie te poti ascunde, Dar de dragoste nu ai unde. Caci oriunde te-ai ascunde, Ea la inima patrunde"
☺De la inceputul saptamanii cred ca anticipam ceea ce se v-a intampla, sau atunci am deschis apetitul de amintiri, caci atunci am citit jurnale vechi, in care povesteam despre parerea singurei cea mai buna prietena, ea spunea adesea despre mine ca sunt un copil matur (caci nu mergeam la discoteca, asa cum era o moda atunci, nu ma machiam si nici nu cheltuiam banii pe lucruri ce dispareau in secunda imediat urmatoare).
Sunt cuvinte ce parca nu imi apartin...nu-mi pot da seama cum plangeam asa usor pentru niste intamplari ce acum ma amuza. Povesteam lucrurile importante pe care le faceam de-a lungul zilei si...care acum au intrat in banalitate.
Nu-mi pot da seama de ce mi-am amintit de prima zi de liceu - totul era asa de real in mintea mea, de parca in clipa de respectiva totul se desfasura in fata ochilor.
Au mai fost si ganduri fugitive, peste care am trecut repede ... gandindu-ma ca daca o usa mi s-a inchis in fata, nu trebuie sa profit de fereastra deschisa, ci trebuie sa merg mai departe catre o alta casa care imi va pune la dispozitie presul de la usa pentru a pasi in ea.
Daca tot am devenit nostalgica am luat albumul cu poze si m-am uitat lacoma...am gasit acolo persoane dragi ce au perindat prin viata mea, si carora credeam ca o sa le raman vesnic alaturi.
☺Multa vreme nu am stiut nimic de colegii din generala, dar in ultima perioada m-am intalnit cu unii dintre cei mai apropiati de sufletul meu ... Am remarcat ca involuntar ne zambim si gandul nostru zboara catre trecut, si aducem aminte mereu de intamplari si povestim "nimicuri sentimentale".
☺Oracolul meu...imi pare rau de soarta pe care a avut-o: a ars pagina cu pagina. Imi amintesc de pixurile colorate pe care le foloseam cand completam oracole si de buzele ce mi le lasau colegele pe paginile cu "amintiri". Una dintre mini poeziile ce mi-au ramas intiparite in minte este: "De ploaie te poti ascunde, Dar de dragoste nu ai unde. Caci oriunde te-ai ascunde, Ea la inima patrunde"
☺De la inceputul saptamanii cred ca anticipam ceea ce se v-a intampla, sau atunci am deschis apetitul de amintiri, caci atunci am citit jurnale vechi, in care povesteam despre parerea singurei cea mai buna prietena, ea spunea adesea despre mine ca sunt un copil matur (caci nu mergeam la discoteca, asa cum era o moda atunci, nu ma machiam si nici nu cheltuiam banii pe lucruri ce dispareau in secunda imediat urmatoare).
Sunt cuvinte ce parca nu imi apartin...nu-mi pot da seama cum plangeam asa usor pentru niste intamplari ce acum ma amuza. Povesteam lucrurile importante pe care le faceam de-a lungul zilei si...care acum au intrat in banalitate.
☺ Intr-o cutine pastrez mici scrisori, primul martisor primit, jumatate de inima...(o colega a cumparat jumatati de inima cu modele, si fiecare jumatate isi gasea intregul... intamplarea a fost ca jumatatea mea sa ramana singura).
Iar in suflet pastrez restul amintirilor ce nu mai pot fi descrise in cuvinte...mici fragmente de poveste .Fiecare amintire are o consistenta si un miros, iar mirosul acestora ne este necesar...fiecare amintire se poate asemana cu o piesa de puzzle.
Mi-am dat seama de-abia acum ca am fost o nebuna buimaca care s-a hranit mult timp cu sperante pe care le-am uitat odata cu terminarea liceului.
Ascult: Daughtry - September
Mi-am dat seama de-abia acum ca am fost o nebuna buimaca care s-a hranit mult timp cu sperante pe care le-am uitat odata cu terminarea liceului.
Ascult: Daughtry - September Chris Daughtry - Call Your Name
Postul tau, oricat de nostalgic ar fi fost, m-a facut sa zambesc... :)
RăspundețiȘtergereAmintirile fac parte din noi... si... fara amintiri am fi nimic. Fire de praf dispersate prin Univers.
Amintirile de la liceu nu ma incanta ca pe tine..ai multe amintiri frumoase. Ale mele ocupa mult spatiu pe hard (creier) degeaba. Nu imi amintesc decat ca am terminat si am scapat..sterg din amintirile vechi pt a face loc altora noi si mai placute..amintiri cu NOI
RăspundețiȘtergere