Trecutul devine parte din prezent

În urmă cu 6 ani am ales sa i-au o decizie care am considerat atunci ca este cea maj bună, că este un bine necesar familiei mele... am lasat sentimentele mele de vinovăției într-un sertar și am sperat că nu voi fi trasă la răspundere niciodată.

Însă...cu durere in suflet și cu lacrimi in ochi astăzi m-am înfruntat cu reproșul.

Am repetat ceea ce am spus mereu....ca nimeni nu a fost in pielea mea să simtă despărțirea atât de grea, să adoarmă cu gândul că am ales greșit... să sufere și să se acuze că nu va fi la locul potrivit in momentul potrivit.

M-a durut si încă dor aceste regrete. Dar le-am ascuns în spatele dorinței de a face un bine familiei.

Oare am procdat corect?

Oare ce am fi fost astăzi dacă eu nu luam această decizie?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Iarna

Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea. Drumul spre muncă a fost astăzi mai mult decât un simplu drum. A fost o aventură. Pași grei prin omăt, respirație aburindă, mâini înghețate și copii care pășeau curajoși prin nămeți, cu ochii mari și obrajii roșii. Am mers pe jos prin troiene, cu zăpada scârțâind sub pași, simțind cum fiecare pas cere un pic mai mult efort decât de obicei. Și totuși… ce priveliște! Copacii îmbrăcați în alb, liniștea aceea curată pe care doar iarna ți-o poate oferi, fulgii care încă mai dansau în aer. Era greu de dus în piept frigul, era greu ritmul, mai ales când timpul parcă alerga împotriva noastră. Dar era și o frumusețe care îți tăia respirația. Uneori viața ne pune în față drumuri mai anevoioase, dar tocmai ele ne arată cât de puternici suntem. Și cât de mult contează să mergem înainte, chiar și prin zăpadă până la genunchi. Astăzi am înțeles că iarna...

Mulțumesc

Există momente în viață când cuvintele par să fie prea puține pentru a exprima recunoștința, dar azi voi încerca să pun în cuvinte o parte din ceea ce simt. Astăzi vreau să mulțumesc unui om care a fost mereu acolo pentru mine, indiferent de circumstanțe: prietenul meu. Nu sunt multe persoanele care pot înțelege cu adevărat durerea și bucuriile noastre, dar tu, prietenul meu, ai știut mereu să fii lângă mine, chiar și în cele mai dificile momente. Ai stat cu mine pe bordura străzii, în momentele în care lumea părea că se oprește în loc, ținându-mi companie. Cu o țigară în mână și fără judecăți, mi-ai ascultat poveștile, mi-ai permis să îmi plâng suferințele și, poate cel mai important, m-ai lăsat să fiu eu, fără să cer nimic în schimb. Uneori, nu trebuie să spui multe pentru a înțelege cu adevărat pe cineva. O privire, un zâmbet sau chiar un simplu gest pot înlocui o mie de cuvinte. Știu că nu am fost ușor de suportat mereu, dar tu ai avut răbdare, ai rămas acolo și ai ascultat. Mulțum...

Timp de calitate

Într-o dimineață liniștită de weekend, casa era scăldată într-o lumină blândă, ca mierea. Mama cu părul roșu se trezise prima. Își strânsese părul într-un coc dezordonat și pregătea ceaiul, când a auzit pași mici și grăbiți pe hol. — Mami, e weekend! a șoptit fetița, de parcă ar fi împărtășit un mare secret. Curând, cei doi copii erau deja plini de planuri. Fetița s-a așezat pe podea cu un caiet și a început să deseneze inimioare și povești inventate, în timp ce băiețelul încerca să ajungă la borcanul cu ciocolată, convins că weekendul trebuie să înceapă cu ceva dulce. Mama îi privea zâmbind. Nu se grăbea nicăieri. Weekendul era despre ei — despre râsete, despre încercări stângace și mici aventuri casnice. — Bine, a spus ea, prefăcându-se serioasă. Micul dejun special de weekend începe… cu ajutor de la bucătari! Copiii au izbucnit în chicote. Au amestecat, au gustat pe furiș și au făcut mai multă dezordine decât mâncare — dar nimănui nu-i păsa. După micul dejun, s-au...

Despre trecut

Am ajuns să cred că nimic nu apare întâmplător în viața mea. Oamenii, întâmplările, chiar și despărțirile vin exact atunci când sunt pregătită să le înțeleg. Persoana potrivită la momentul potrivit nu este mereu cea care rămâne, ci cea care mă învață ceva esențial despre mine. Uneori vine ca o alinare, alteori ca o provocare, dar aproape niciodată ca o coincidență. Fiecare întâlnire, fiecare experiență m-a împins puțin mai sus. Nu a fost mereu o urcare lină. Au fost momente în care am simțit că urc pe stâncă, cu mâinile goale și genunchii tremurând. Dar tocmai acele momente m-au învățat să respir mai adânc, să privesc mai departe și să nu-mi fie frică de înălțimi. Culmile nu sunt doar despre reușite, ci despre claritatea pe care o capeți când privești înapoi și înțelegi drumul. Mă întreb uneori „ce-ar fi fost dacă”. Dacă aș fi spus ce simțeam. Dacă aș fi avut mai mult curaj. Dacă nu aș fi plecat sau dacă aș fi plecat mai devreme. Aceste gânduri nu mă mai sperie. Le privesc ca pe...

Sunt bine, tu?

Snt multe de facut, timpul este mult prea scurt. M-am mobilizat si m-am apucat de renovare. In minte imi zboara atatea povesti si imagini incat abia astept sa termin treburile. Gradina a inceput sa prinda contur. Mi-am achizitionat hortensii. petunii, panselute, trandafiri si multe alte floricele colorate pe care mi le doresc inflorite vesnic. As vrea sa transform gradina casei intr-un colt de rai. Recunosc, am inceput sa ma gandesc in perspectiva...poate nu pentru anul acesta, poate pentru la anu' sau peste doi ani... niciodata nu se stie cand o sa fie marele eveniment si as vrea sa am parte de momente speciale intr-un decor magic. Sunt fericita, am prins aripi de fluture in ultimele zile. Mi-am REdescoperit energia. M-am tinut de programul la sala...ma simt schimbata mai ales in interior, sunt mult mai optimista si mai linistita sufleteste. Nu as fi crezut niciodata ca doua ore pe zi pot sa schimbe un psihic obsedat de kg.

9luni

Timpul trece si nu reusesc sa ma adun sa scriu despre viata de mama, despre piticul meu mic. Astazi s-au implinit 9 luni de cand l-am cunoscut si l-am imbratisat prima data. S-au strans atatea sentimente frumoase chiar daca a existat perioada "pandemiei" in lume... o sa ii explic si lui cum a fost perioada asta de izolare voluntara. De maine, o sa iesim la plimbare. O sa ne recapatam activitatile si linistea. Vroiam sa povestesc despre toate momentele in care am fost dezamagita de mine ca nu sunt o mama buna, ca nu am facut suficiente pentru copilul meu.... dar... astazi ma simt realizata si cred ca am facut tot ce a tinut de mine. Nu ma compar cu alte persoane, nu fac intrecere cu nimeni... sunt doar mama copilului meu si atat. Iubesc sentimentul asta ... ador sa il tin de mana si sa il pup pe obrajii lui rotunzi. Perfectiunea mea... cel mai dulce preparat al meu!

1 an minunat

A trecut un an ca un avion in zbor, atat de repede dar totusi atat de frumos, lasand in urma amintiri unice; Nu mi-as fi imaginat cat de mult poate un copil sa se schimbe fizic intr-un an, cat de repede percepe ce se intampla in jurul lui....si mai ales, cum devine peste noapte un buretel de informatii. Ador diminetile in care nu sunt nevoita sa plec la job, momentele alea in care il simt cum se treeste si ne priveste...dupa care se ridica si ne striga in felul lui unic; Mi se topeste sufletul cand vine si pune fata lui mica peste a mea...si ma ia in brate. Il iubesc, e cel mai pretios dar pe care l-am primit. Sunt din ce in ce mai pregatita sa nu-l las singur si sa ii ofer un sprijin in viata, asa cum si eu am avut alaturi de mine; Am inteles ca este greu, dar inzecit de frumos sa ai doi copii care sa iti umple sufletul de energie si amintiri.

Vine///

Imi este dor sa ma plimb la bratul tau, sa ma imbrac in fustite si sa port tenesi. Primavara bate la usa, iar eu o astept cu drag .

Teorie

Astazi am ajuns la o teorie, ciudat este faptul ca m-a lovit intr-o clipa in care simteam ca ma prabusesc. Mi se parea nedrept ca ajunsesem sa cad de pe o culme inalta in numai cateva minute. Instinctul de moment nu este mereu cel mai potrivit lucru pe care pot sa il fac, ideea este ca mi-a fost o invatatura de minte si nu o sa mai fac pe viitor acest lucru. Vreau sa imi demonstrez ca sunt mai buna decat par si ca pot sa culeg roadele muncii mele. Nu vreau sa ma multumesc cu merele de pe crengutele de jos, ci vreau sa lupt sa ajung cat mai spre varful copacului si sa imi gasesc marul dulce-acrisor si rosu-verzui - sa fie exact pe gustul meu. Am de dat un examen cu mine insami. Trebuie sa invat teorie ca sa o pun in practica. M-a mancat mana astazi si am cedat, dar nu imi pare rau...uneori e bine sa faci si mici compromisuri, insa trebuie sa invatam cand e bine sa ne oprim.

Pentru tine...

Pentru tine Nu știu dacă rândurile astea vor ajunge la tine exact așa cum le simt, dar le scriu pentru că tăcerea începe să doară mai mult decât adevărul. Știu că ești într-o etapă nouă. Știu că inima ta are acum alte priorități. Și, chiar și așa, aleg să te susțin. Aleg să te las să fii acolo unde ești, chiar dacă eu rămân, pentru o vreme, pe margine. Adevărul meu e simplu și greu în același timp: mi-e dor de tine într-un fel care nu știe să se apere. Mi-e dor de felul în care existam în viața ta fără să fie nevoie să cer. Acum aștept. Și așteptarea asta mă face mică. Te rog, nu lăsa prietenia noastră să se stingă prin neatenție. Pentru că nu se rupe dintr-o dată — se răcește încet, ca o mâncare uitată pe masă, în timp ce cineva speră că va fi chemat la masă din nou. Undeva aici e un suflet care fierbe la foc mic. Care se teme că, dacă tace prea mult, va fi uitat. Care verifică telefonul nu din dependență, ci din dor. Care ar vrea să știe dacă mai are un loc în viața ta sau doar în am...

Povestea unui suflet

Faceți căutări pe acest blog