Sunt sentimente care apar fără să le fi chemat. Le descoperi târziu, ca pe o lumină blândă care a fost mereu acolo. De curând am înțeles cât de profund poate fi atașamentul față de un suflet apropiat. Nu e despre drumuri care ar fi putut exista, pentru că unele nu au fost niciodată posibile. E despre o legătură tăcută, reală, care m-a învățat ceva despre mine. Și poate că nu toate sentimentele sunt menite să devină povești, dar toate merită simțite.
Unele sentimente nu apar ca o furtună, ci ca o tăcere care se așază încet. Le descoperi când e deja prea târziu pentru întrebări.
Mă gândesc la acest suflet care nu a fost niciodată menit să fie mai mult. Nu e despre lipsă sau regret, ci despre o legătură care a existat în felul ei, tăcută și reală. Și poate că cele mai grele sentimente sunt cele care nu cer nimic, dar rămân
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: