Ani la rând am afirmat cu convingere că iarna nu e anotimpul meu. Că nu rezonez cu frigul, cu cerul cenușiu, cu liniștea apăsătoare pe care o aduce uneori. Spuneam că prefer lumina, căldura, anotimpurile care par mai vii. Și poate că, într-un fel, încă cred asta.
Dar iarna are un mod aparte de a mă contrazice.
E anotimpul care mă oprește. Care mă obligă să încetinesc. Care mă așază față în față cu mine însămi. Sub stratul ei de alb, simt o chemare tăcută de a scrie, de a simți mai adânc, de a asculta ceea ce în restul anului trece neobservat. Iarna nu strigă. Ea șoptește. Și poate de aceea mă inspiră.
Privesc câmpurile îmbrăcate în alb și simt o bucurie simplă, curată. Natura pare că respiră altfel, ca și cum și-ar fi permis, pentru o vreme, să se odihnească. Totul devine mai clar în lipsa culorilor, mai sincer în tăcere. În acel alb infinit găsesc o pace pe care nu știam că o caut.
Și totuși, cel mai mult îmi place iarna privită din siguranța ferestrei. Dincolo de geam, fulgii cad fără grabă, iar eu îi privesc cu o cafea caldă în mâini. Acolo, frigul nu mă atinge. Acolo, iarna devine un tablou viu, un spectacol lent care mă invită să rămân, să observ, să fiu prezentă. E spațiul meu de liniște, de reflecție, de recunoștință.
Astăzi, însă, iarna a prins un alt contur.
Astăzi am petrecut timp alături de copiii mei. I-am văzut cum se bucură de zăpadă fără rezerve, fără gânduri în plus, cu acea fericire pură pe care doar copiii o cunosc. Râsetele lor au spart tăcerea albă, iar urmele pașilor lor au desenat povești pe zăpadă. Prin ochii lor, iarna nu mai e rece. E magie. E joc. E viață.
Datorită lor, iarna a reînviat în sufletul meu. A căpătat sens, culoare și căldură. Mi-au amintit că frumusețea nu stă doar în anotimp, ci în felul în care îl trăim. Că bucuria nu depinde de vreme, ci de inimile care o simt împreună.
Așa că, deși încă spun că nu-mi place iarna, adevărul e altul. Iarna mă învață să simt mai profund, să iubesc mai simplu și să văd lumea prin ochii copiilor mei. Iar în acele momente, ea nu mai e un anotimp. Devine o stare de suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: