Am fost învățați că e „mai matur” să taci, să înghiți, să te adaptezi. Dar adevărul e că nu e uman și nici firesc să ții afecțiunea, dorința și nevoia de apropiere doar într-o singură direcție. Să oferi fără să primești. Să simți fără să fii întâmpinat.
Iubirea, conexiunea, chiar și simpla afecțiune sunt vii doar atunci când circulă. Când există reciprocitate. Altfel, nu mai e dăruire, ci consum. Nu mai e răbdare, ci auto-anulare.
Poate că nu trebuie să ne reprimăm atât de mult. Poate că e mai sănătos să ne întrebăm: unde îmi duc emoțiile și cine le poate primi cu adevărat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: