Am ales să mă opresc, să respir și să-mi aud gândurile.
Să-mi ascult nevoile, emoțiile, dorințele pe care prea des le-am așezat în plan secund.
Astăzi mi-am dat voie să fiu sinceră cu mine.
Să recunosc unde mă doare, ce mă obosește, ce mă inspiră și ce mă ridică.
Nu e egoism.
E vindecare.
E început.
Uneori uităm cât de important este să ne întoarcem la noi înșine.
Să ne oferim aceeași grijă pe care astăzi mi-am dat voie să o regăsesc.
Să mă desprind din zgomotul lumii și să revin, încet, în spațiul tăcut din mine.
Am lăsat grijile să cadă ca frunzele de toamnă, iar gândurile grele să se dizolve în lumină.
Mi-am ascultat inima — timidă, dar sinceră — și am simțit cum, sub praful zilelor, încă pulsează cu dor de viață.
Astăzi m-am întors la mine ca la o casă veche, dar caldă, și am deschis ferestrele larg, lăsând vântul blând să-mi reașeze sufletul.
E un început mic, dar adevărat.
O floare care înflorește în tăcere.
O reîntoarcere.
O amintire că și eu merit timp. ✨
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: