Fapte nu cuvinte

Dupa mult timp astazi nu am facut nimic memorabil, pur si simplu m-am mutat din bucatarie in dormitor, din pat pe fotoliu si tot asa. Ce-i drept nu ma simt la cote maxime, am reusit sa imbratisez cu un virus, nici nu mai stiu a cata oara in aceasta iarna.
Stau si ma gandesc la cate lucruri si sentimente am ascuns sub pres, oare cand o sa reusesc sa ma iert pe sine? M-am trezit la realitate si mi-am dat seama unde am gresit, as vrea sa repar toate momentele pe care acum le reneg ca fiind adevarate... imi este greu, nu ma inteleg si nici nu pot sa le cer celor din jurul meu sa o faca. Stiu ca eu sunt singura care pot sa schimb ceva. Am analizat toate posibilitatile, m-am gandit la ce am castigat si ce am pierdut - am incercat sa imi imaginez ce decizie trebuie sa abordez pentru viitor...ce drum sa urmez si cum ar fi bine sa ma comport sa ma simt bine in pielea mea.
Visul meu de viitor incepe sa se destrame usor, lupt sa il tin in picioare. Stiu ca pentru asta mai am nevoie de doua maini si nu vreau sa le pierd.
Mi-am imaginat prea tare fiecare detaliu si nu as vrea sa renunt...insa nici nu imi doresc sa pierd timpul fara rost. Am nevoie de certitudine ca viitorul suna bine si ca totul este realizabil.
Intr-un fel sau altul ma simt inferioara oamenilor de langa mine, ei au reusit sa isi cumpere casa lor, sa isi planifice casatoria... sa isi organizeze viitorul.. in schimb eu am ramas in pom...simt ca timpul trece si nu las nimic palpabil in trecutul meu.