Povestea unui suflet

O zi speciala. Am avut parte de o plimbare matinala. Am ras, am zambit necontenit, am facut poze si mi-am amintit cat de norocoasa sunt pentru ceea ce am. A fost totul de vis si relaxant.  Fericirea nu imi incapea in piele, imi venea sa strig bucuria in lumea intreaga.... insa nu toti ar fi inteles, asa ca m-am rezumat la zambete si multumiri sincere. Munca a mers cu energie. Totul decurgea asa cum visam. Am gatit, am zumzait ca o albinuta si timpul trecea...Gandul imi statea la venirea lui Mister si ma energizam mai mult pe fiecare clipa, imi doream sa ii sar in brate si sa ii multumesc ca e al meu si ma accepta asa cum sunt. Sunt o persoana norocoasa pentru oamenii dragi si speciali pe care ii am in viata mea.

Mi-am promis ca o sa fiu puternica, o sa zambesc si o sa fiu luptatoare cu toate starile melancolice ce vroiau sa intre in casa sufletului meu zguduit de dor... dar, am clacat. Am plans ca un copil cu sughituri, lacrimi amare si regrete. Trec printr-o perioada sensibila emotional, dorul de Mister ma ravaseste si ma transforma intr-o persoana delicata si usor de ranit. Am simtit cum in jurul meu lucruri banale capata o intensitate ciudata...am incercat sa imi revin, sa nu pun la suflet si sa merg mai departe ca si cum totul a fost o inchipuire pentru mine, insa stiu ca nu este asa. Am simtit (si inca o fac cu dezamagire) cum oamenii se transforma si lovesc prin cuvinte "nevinovate" dar spuse in momente cheie. Dincolo de usa nu exista prietenie. Munca nu trebuie confundata niciodata cu un loc unde poti sa iti descarci sentimentele si cu siguranta fiecare lupta pentru interesul lui in institutie, daca nu o face este ca si mine si are mult de pierdut. Adie vantul, este moment...

Am impresia ca ultimele luni am vorbit doar despre "libertate"...am trait-o intens si mereu pe fuga. Am simtit ca iubesc cu dor, cu toti porii si nu imi incapeam in piele de fericire. Nimicurile clasice astazi au capatat o alta culoare pentru sufletul meu. Astept cu sufletul la gura concediul, plecarea, libertatea, tabieturile vechi, banalitatile pe care acum nu mi le permit din cauza "soarelui si a lunii". Urmeaza cateva zile mai grele pentru mine, insa incerc sa le depasesc cu zambetul pe buze. Stiu ca imi sta bine cand zambesc si asta imi da putere sa  radiez si sa ma joc cu timpul. Sunt vesela si acum...desi intr-un colt de suflet simt un gol, incerc sa il maschez si sa nu il las sa ma doboare.

Am asteptat aceasta zi cu ardoare, am visat mult desi mi-a fost teama sa o spun, mi-am imaginat-o in fel si chip pana la ultimul detaliu... insa nimic nu s-a infaptuit. Factori externi au facut ca totul sa se naruiasca intr-o secunda. Am incercat sa nu arat cat de rau ma simt, cat de dor imi este si mai ales cat de mult mi-as fi dorit sa duc la indeplinit visurile mele copilaresti. "E si maine o zi" ar spune unii- insa imi este teama de tot ceea ce urmeaza.  As preferea un prezent sigur decat un viitor cu certitudini. L.e.:  Seara s-a incheiat cu o imbratisare de care aveam nevoie mai mult decat mi-am imaginat.

Nu stiu daca as putea sa spun ca in viata mea se petrec lucruri noi, stiu doar ca lupt cu mine sa ma odihnesc. Sunt o pesoana mult prea energica, mereu pe fuga si cu ceasul ticaint alert. Am reusit sa imi petrec foarte multe ore la munca si sa nu simt asta, conteaza foarte mult compania in care sunt. Referitor la acest subiect or sa fie cateva mici schimbari, insa eu raman aceeasi. As vrea sa multumesc oamenilor ce mi-au fost alaturi si m-au sustinut. Sunt fericita si ma bucur cand reusesc sa am parte de un moment de respiro alaturi de ei, acesti oameni care stiu sa ma aline chiar si atunci cand simt ca totul este greu.

M-am trezit dis de dimineata sa imi pregatesc bagajul de plecare. Am aruncat in graba lucrurile necesare, am verificat daca am bateria incarcata la aparatul foto si am purces la drum. Tot ce aveam nevoie era la mine: zambetul, compaia si buna-dispozitie. Am fugit de caldura capitalei...de zumzetul oamenilor si de treaba mea ce niciodata nu pare a se mai termine. Ma simt atat de bine acum, simt ca tot entuziasmul s-a intors la mine. Chiar daca a fost o singura zi simt ca a reusit sa faca schimbari in viata mea. Sunt atat de fericita incat as putea sa strig in gura mare asta. Sa molipsesc pe cei din jurul meu cu energiamea pozitiva. Privesc spre ziua de maine cu calmitate, stiu ca pot sa ii fac fata acum. 

Iubirea reprezinta un sentiment minunat, ceva despre care se vorbeste cu zambetul pe buze... uneori nu este nevoie de cuvinte pentru a exprima acest fior. Dar...cum i n viata exista si bune si rele, la fel cum pianul are clape albe si negre...asa este si cu acest sentiment, nu este mereu pe culmile cele mai inalte... nu pentru ca entuziasmul, sentimentul sau fiorul dispar, ci pentru ca intervine un mic virus numit "dor".  Acest individ mic si rautacios pune monopol pe zambet, pe sclipirea din ochi si aduce o patura de tristete. Nu da pace pana cand nu vede in fata lui cea mai puternica arma, inima. Este greu sa explic cum ma simt,as putea sa fac o asemanare cu florile ce se usuca atunci cand nu primesc apa...asa ma simt eu acum, sleita de entuziasm si fericire. Simt ca cineva imi ia ce am mai de pret... nu va imaginati ca este vorba de o persoana, ci de un fapt, sau mai bine spus o actiune: munca. Mereu mi-a fost teama de acest moment, de ideea de a nu ne intersecta t...

Ma simt obosita psihic.  Simt ca am atatea de facut si imi bat capul cum sa le organizez. Ma simt singura...parca doar eu vad ce este in jurul meu si doar eu pot sa indrept lucrurile. Timpul se scurge fulgerator si proiectele sunt neterminate. Am inceput sa acord mai mult timp acestor activitati, insa am nevoie de o incurajare ca totul este bine. Am avut cateva tachinari si impungeri subtile din partea oamenilor dragi, iar asta m-a facut sa clachez, sa cad la pamant si sa plang. Stiu ca nu rezolv nimic asa, insa ma linistesc cum pot. Sufletul meu este confuz, incerc sa imi spun ca totul o sa fie bine...insa imi este teama din ce in ce mai mult de ceea ce urmeaza. Azi a fost doar o zi proasta, plina de ganduri si dor... mi-am promis mie ca maine o sa caut lucrurile frumoase si o sa incarc bateria .

Ganduri in miez de noapte. Este trecut de ora unu, ascult in mod repetat o melodie ce ma incarca de sentimente. Sunt visatoare. Ma simt fericita; Am reusit sa fac un pic din tot ceea ce mi-am propus...am readus la suprafata sentimente uitate intr-un cufar. Uneori e atat de frumos sa te redescoperi, sa faci gesturi banale si sa te simti atat de fericit(a) din motive nestiute. Priveam stelele si ma gandeam la tot ce stiu ele despre mine, despre povestile mele si despre oamenii dragi mie. E atat de frumos sa simti libertatea in exprimare, sa spui ce gandesti fara sa te ascunzi dupa cuvinte...sa simti ca esti tu, luna si stelele. Nu regret nimic din tot ceea ce s-a intamplat...caci toate lucrurile m-au adus aici unde sunt acum.

A fost  o saptamana agitata. Schimbari din toate partile, oboseala si stres. Este inca inceputul, dar stiu ca trebuie sa ma descursc si asa o sa fie. Sunt mare si invat sa supravietuiesc in conditiile ce mi se ofera. Plang inca foarte usor, totul mi se pare inzecit de greu, insa gandul ca intr-o zi totul o sa fie bine, ma tine pe linia de plutire; Poveste este lunga, uneori complicata....alteori asa simpla. Astazio sa ma retrag fara sa spun multe cuvinte, sper ca ziua ce urmeaza sa ma gaseasca mai comunicativa.

...as cumpara "timp". Simt ca nu imi ajunge sa fac tot ceea ce imi doresc, sa ma intalnesc cu oamenii pe care nu i-am mai vazut de un car de vreme sau pe care mi doresc sa ii revad iar si iar.  Incerc sa fac totul in asa fel incat cei din jurul meu a fie multumiti, insa am inceput sa uit de mine. E dureros sa imparti minutele si sa nu faci nimic concret. Sa alergi ca nebunul de la usi la porti inchise; Nu intelegi nimic din toate si cu toate astea nu poti sa te opresti in loc si sa iei o decizie. Alergi si speri... e tot ce a ramas.

Lucrurile s-au mai schimbat, insa tot ma simt confuza si tematoare. Am incercat sa ma comport ca si cum totul este bine, dar undeva in sufletul meu simt schimbari. Am avut cateva zile pline de activitati si sentimente diversificate. As vrea sa pot inchide ochii si sa ma trezesc atunci cand toata nebunia se termina.

Toate's vechi si noua's toate.

Sunt la munca, este prima data cand scriu de aici...timpul trece intr-un alt ritm de cand am "locul pentru care ma trezesc dimineata", acel loc despre care am tot vorbit. Stau si ma gandesc cat de mult am evoluat de cand am luat decizia sa raman in tara. Poate ca venitul meu lunar nu se apropie de ceea ce puteam sa castig dincolo de hotare...insa bogatia mea este in suflet. Am ramas aici pentru oamenii dragi sufletului meu...ei sunt comoriile mele. Sunt fericita aici, usor dar sigur pasesc spre ceea ce visam sa am.