Povestea unui suflet

Dupa mult timp astazi m-am bucurat de lucruri cu adevarat inopinante si marunte, imi era dor sa uit de ratiune si sa ma bucur de moment. Imi este teama ca sentimentul acesta o sa se piarda intr-o zi, iar eu nu o sa mai fiu asa cum imi place... suna bizar, caci teoretic eu sunt stapana pe proprile mele decizii  si doar eu pot sa ma schimb, doar ca povestea este mai complicata si capitolele se intind pe foi multe. Pe scurt as putea sa spun "fericirea mea, nefericirea altora"... sau "pentru o clipa de placere, ore de durere." Ma simt demoralizata si neputincioasa sa schimb ceva. M-am lasat purtata de vant si nu imi place unde m-a adus, as vrea sa ma ridic si sa fug...insa este prea tarziu.

Astazi a fost o zi cu plansete cu gandiri, decizii si amanari.

Pariul referitor la pierderea de kilograme nu a inceput deloc bine. Astazi mi s-a facut rau si am picat din picioare. Ce-i drept s-au acumulat multe stari si nu mai pot sa am singura grija de mine. Am fugit repede la mama in brate, stiam ca ea poate sa ma  linisteasca sa imi ofere o imbratisare si o vorba pozitiva. Gandurile mele au fost atat de intense incat eram convinsa ca o sa i-au o hotarare curand, dar acum pe seara realizez ca sunt doar suparata...nu mai stiu ce sa fac. Urasc sa fiu neglijata si sa vorbesc singura...daca spun un lucru, vreau sa fiu inteleasa de vorba buna. Sunt la pamant!

Aceasta seara a fost ciudata... am plans intens, m-am cuibarit la mama in brate si nu am putut sa spun nimic . As fi vrut sa ii spun cat de mult ma doare si cat de mult am nevoie de un sfat...doar ca ea e.. ea si asta spune multe. M-am retras in carapacea mea. Ma simteam singura... cand. brusc, ma cauta o amica. Vorbim, discutam si imi spune lucruri despre familia mea si despre mine, lucruri cat se poate de plauzibie. insa dubioase caci nu le-am spus nimanui. Nu vreau sa cred ca e "clarvazatoare", insa am apreciat faptul ca m-a citit. Mi-a vorbit despre lucruri pe care eu nu le-am spus si nu ma asteptam .

down! Nu m-am simtit bine din cauza unor probleme de sanatate. Totul se acumuleaza si incep sa rabufnesc. Uneori ma trezesc in bratele alor mei cum plang, as vrea sa le spun ce am pe suflet si ei sa ma inteleaga...dar imi este teama. Am amanat momentul acesta si stiu ca sfarsitul este aproape.

A fost o zi grea. Aveam nevoie de o vorba buna, insa am primit ceva mai dur ca o stanca... m-a lovit fix in inima. As vrea ca totul sa se termine; Am ajuns la punctul in care ma gandesc la tot ce este mai rau... orice as face si orice as alege stiu ca nu o sa ii multumesc. Imi este dor de liniste, de fericire si zambet adevarat.

Somnul m-a parasit in ultima perioada...ma simt din ce in ce mai straina de mine. Am momente in care parca situatia e atat de evidenta si rasunsul era chiar sub ochii mei, insa cand sa pasesc spre viitor apar enspe mii de intrebari si de intepaturi. Energia mea astazi a fost la cote mici, insa am incercat sa o indrept spre lucruri marete. Am facut cateva lucruri casnice, atat sa imi omor timpul cat si sa imi ocup mintea. Sunt intr-o balanta ce inclina in functie de cum bate vantul. P.s. Am relat pariul cu mine sa slabesc 5 kg.

Astazi am recitit postari de pe blog...am retrait momente si mi-am rascopit sufletul. Doamne cat timp a trecut de la prima mea insemnare in jurnal, cat de mult m-am schimbat si mai ales cat am evoluat ca si mentalitate. Oricat ma plang eu ca sunt un copil mare, am observat ca in momente de singuratate reusesc sa ma adun si sa aranjez cufarul cu sentimente. In aceasta seara am avut o reala surpriza, bro mi-a oferit un sfat pe care sa il urmez si din clipa respectiva parca sunt alt om. Am simtit ca cineva ma intelege si imi este alaturi chiar daca nu mi-a spus pana acum in cuvinte si nici nu m-a imbratisat mereu cand m-a vazut demoralizata. Imi vine sa lacrimez de bucurie. El a fost mereu omul pentru care as fi facut orice sa il fac fericit, chiar il ultimele luni ne-am petrecut cateva weekenduri impreuna si am inceput sa descopar o latura a lui pe care nu mi-o imaginam. E persoana langa care locuiesc de cand m-am nascut, insa mereu a vrut sa para puternic si luptator...dar sufletul l...

Am avut parte de o zi calma. Am dulce-gatit o prajitura cu jeleu de coca-cola. Mi-am ocupat timpul cu activitati ce imi fac placere si am simtit o energie stranie ce imi placea, as fi vrut ca momentele acelea sa nu se mai termine. As  vrea sa opresc timpul in loc si sa ma bucur inca de copilaria mea...chiar daca in curand este ziua si o sa implinesc o varsta rotunda. In clipele acestea am nevoie de mama, sa ma imbratiseze si sa imi spuna ce drum vede mai potrivit pentru mine. Am temerile mele si as vrea ca cineva sa ma asculte, sa imi spuna o parere din exterior. In aceste  clipe imi amintesc iar de dorinta de a avea o sora...multi ani am regretat asta, si o mai simt si in prezent.

Knock knock, who's there? Ceasul indica miezul noptii, stau cu laptopul in brate si ascult muzica rock... las timpul sa treaca pe langa mine si sa ma linisteasca. Gandurile imi erau plecate pe taramuri colorate, brusc aud o bataie in fereastra. Inima mi-a tresarit de teama si ochii mi s-au atintit catre geam. Priveam speriata si in secundele acelea am simtit o lovitura ce m-a adus la realitate. Mi-am dat seama ca oricat de dura si de puternica vreau sa par, in interiorul meu sunt o copila sperioasa care are nevoie de imbratisare, afectiune si atentie speciala. Nu imi pasa ca oamenii imi spun adesea ca "am o varsta"...pentru mine cei 25 de ani pe care o sa ii implinesc curand, nu inseamna o viata de om. Este diferit fara de ceea ce imi doream sau visam... insa ma gandesc ca se putea si mai rau de atat. Astazi am avut o liniste interioara. Am incercat sa ma bucur de mici lucruri si sa nu bag in seama altele...vreau sa fiu "chill" si sa reusesc sa fac ordine i...

Am reusit sa ies cu al meu prieten si coleg din liceu. Imi face bine sa schimb impresii cu el. A fost una dintre zilele relaxante in care am zambit si m-am jucat copilareste. In preajma lui problemele par mai mici si parca au rezolvarea pe care mi-o doresc. Imi pare nespus de rau ca nu pot sa fiu mai des asa energica si zburdalnica. Imi lipsesc zilele in care faceam ceea ce simteam fara sa ma gandesc la alte lucruri. Imi doresc sa imi revin si sa readuc la viata aceasta parte din mine.

Cand am activitate gandurile imi sunt linistite. Zambetul nu rasare asa cum facea in urma cu ani, insa apare uneori si imi da nastere unei gropite pe care mereu mi-am dorit-o. Am incercat sa imi umplu timpul cu lucruri noi, cu persoane ce ma tin ocupata si imi povestesc lucruri interesante...am vrut sa fac orice numai sa las timpul sa treaca inteligent. Am fost la karting. Suna putin scos din contextul povestirilor mele clasice, insa astazi a fost o zi aparte. Nimic din ce ma gandeam ca o sa fac nu am reusit sa duc la indeplinit. Viata ma stoarce ca pe o carpa. Sunt mototolita acum.

Astazi mi-am petrecut ziua impreuna cu bro. Am fost la micuta Ilinca-Maria. In acele momente am uitat efectiv de probleme si gandurile cenusii ce ma lovesc in restul zilei. Ma gandeam doar cat de bine si frumos este sa fii "gandacel" mic si sa nu ai grija zilei de maine. Dar lucrurile frumoase se termina de indata ce usa se deschide. Am pasit in cenusiul orasului si zambetul mi s-a ofilit. Dupa pranz am iesit la o plimbare pe campuri romanesti, am pozat floarea soarelui si am incercat sa imortalizez cateva momente magice. Sa gasesc zambetul printre buruieni. Cert este ca seara m-a gasit in patul meu, cu servetelele langa mine si cu lacrimile siroind pe chip. "Zoe fi barbata"... dura vorba cand vine vorba de sentimentele interioare.

Astazi a fost o zi grea. Prima plimbarea a catelusei mele cu masina, desi o am de 13 ani, nu am avut pana acum ocazia sa o plimb si sa o supun mersului "claustrofob" cu masina. Din nefericire, de cateva zile este bolnava, asa ca am hotarat sa o duc la cabinet pentru un control. Raspunsul doctorului a fost dur... daca nu raspunde la tratament, trebuie sa o opereze... insa varsta inaintata inseamna o problema pentru anestezie. Catelusa aceasta este parte din sufletul meu. Tin la ea mai mult ca la orice altceva in lumea asta. Dupa pranz,am fost tot in lumea medicala, insa de  aceasta data pacienta era mama mea. Am fost sa i se citeasca niste rezultate de la o analiza facuta in urma cu doua saptamani, dupa care avea programare la alte teste...dar inca are de facut ecografii. Nu stiu ce sa spun despre rezultatele acestea; Sunt cu nervii la pamant. Ma simt singura si problemele ma apasa. As vrea sa fug in lume...insa simt ca imi lipseste ceva

Lacrimi au curs pe obrajii mei. Chipul imi e inundat de tristete. Ma ofilesc vaznd cu ochii. Doamne ce complicata-i viata. Nu stiu cum sa fac sa scap din aceasta situatie incurcata. As vrea sa dau timpul inapoi, sa nu mai intru in aceasta hora....sa indrept situatia. Stiu, nu se poate sa fac asa cum imi doresc eu, trebuie sa ma lupt cu prezentul si sa imi construiesc un viitor stabil.

A fost o zi deloc productiva. Nu am facut mare lucru. M-am inchis in casa si am facut ordine si disciplina . As vrea sa fie asa de simplu si curatenia in sufletul si in viata mea. Am castigat invitatie la teatru pentru maine.

Gandurile ma apasa. Sunt confuza. In acelasi timp imi dau seama ca as vrea sa ma bucur de clipele prezente, insa ceva in interiorul meu se gandeste ca viitorul este atat de greu si trebuie sa fac ceva in privinta asta. Imi este foarte greu. Plang, ma gandesc si regret ca am ajuns in situatia asta. Mereu ma gandesc cum ar fi fost daca nu ma implicam si nu ascultam ce imi spuneau oamenii dragi... cum ar fi fost de la inceput sa fug de situatie si sa ma gandesc doar la prezentul meu. Nu stiu ce sa fac. Am ajuns la momentul in care trebuie sa urmez o decizie, insa nu stiu care este aceasta. Viata nu este o joaca, o simt pe pielea mea acum. Este dura si incurcata. P.s. invat sa alerg corect! Se pare ca nimic nu este asa cum stiam eu...iar simplitatea este o vorba pe care nu o inteleg acum. 

Nici iarba nu creste. Nu am randament. Sunt obosita si ingandurata.

Ziua cea mare! Multe de spus....dar nu astazi, am petrecut pana dimineata.

Astazi am fost sa ajut viitoarea mireasa la ultimele pregatiri. Nu imi vine sa cred ca se marita. Totul e asa ireal. Sunt multe lucruri ce trebuiesc puse la punct, mici dar cu insemnatate mare. Priveam rochia de mireasa si imi imaginam cat de dragut trebuie sa fie momentul cand cei doi miri se vor vedea imbracati frumos, parintii vor fi alaturi...lumea o sa ii priveasca admirativ si totul o sa fie pe placul lor. Poate intr-o zi o sa am si eu parte de ceea ce acum pare doar vis. Ziua a fost obositoare, iar noaprea a sosit mai repede decat ma asteptam. Trebuie sa ma bag la somn, si as mai vrea sa scriu cateva ganduri.

Tic-tac... Ascult muzica random, m-am oprit la " Ultima secunda " - aceasta melodie ma face sa plang, ma gandesc la multe lucruri, ma simt singura si dezorientata. As vrea sa opresc timpul in loc. Sa ma bucur la infinit de anumite momente si sa dau play atunci cand o sa fiu cu adevarat hotarata. Mi-am dorit sa treaca timpul si sa "termin cu circul", insa acum imi dau seama ce nu e chiar aa rau pe cat credeam...ci din contra, e aproape ce cautam, doar ca imi e teama de schimbari, caci au existat adesea; Pot mai mult, mai bine... dar oare se potriveste cu stilul meu? Sunt eu asa? Deja imi e dor de anul trecut. A fost un an bun in felul lui...am avut parte de momente bune, dar si multe rele si dezamagitoare, insa eu am vrut sa raman cu cele frumoase. Lucrurile s-au complicat si inca sunt inodate. Eu am cheia... dar chiar o am?

Astazi m-am simtit bine. Am intrat in bucatarie sa gatesc pentru familia mea, iar asta m-a fact foarte fericita...imi place sa pun suflet in ceea ce fac.  Pentru cateva clipe m-am oprit cu gandul in loc si ma priveam din exterior.... ma vedeam cum incercam sa fac lucrurile tipicar; Vroiam sa fac totul ca la carte pentru oamenii dragi. In acelasi timp, simteam cu sufletul mi se inunta de tristete cand ma gandeam la sacrificiul pe care il fac eu referitor la viitorul meu, la decizia despre care am tot vorbit...si de care imi este din ce in ce mai teama. As vrea sa opresc timpul in loc. Am fugit de acasa, am iesit sa i-au o gura de aer si sa respir adanc. Simt ca puterile mi se diminueaza...si ceea ce fac nu este corect. Dar daca renunt la "plan"... ai mei or sa fie dezamagiti si povestea incepe de la capat.

Cu manutele astea doua, astazi m-am jucat cu materialele. Mi-am mai facut o floare de par. Acum astept cu drag sa o port si sa ma simt ca o primavara. Am reusit sa gasesc panglica verde sa imi fac un cordon pentru rochie, insa nu m-am abtinut doar la asta, asa ca am facut si o minunata funda. Vreau sa las totul la punct zilele acestea, caci urmeaza o perioada agitata si nu stiu cum o sa ma descurc. Ma gandeam mai devreme cata presiune este pe umerii mei si cat de incapabila ma simt. Doamne as vrea sa intru in pamant si sa fug de perioada asta...sa scot capul atunci cand totul este limpede. Pe zi ce trece nu mai sunt convinsa de ceea ce trebuie sa fac...sau ce vrea inima mea sa faca. Trebuie sa imi fac curaj si sa vorbesc cu mandra mea sfatuitoare...desi stiu ce gandeste ea si cam ce poate sa imi spuna... dar vreau sa inteleaga ca nici mie nu imi e usor...desi incerc sa le arat ca sunt bine. Orice decizie o sa i-au...o sa o regret pe cealalta.

Dupa multe luni revin la ideea ca apreciez ceea ce am. Vorbesc de lucruri materiale. Cand eram o copila aveam impresia mereu ca nu am suficiente haine, probabil acesta a fost declicul meu ce m-a facut ca acum in adolescenta sa investesc in lucruri pe care sa le pastrez mult timp. Imi pare nespus de bine acum cand am oricand apare un eveniment neprevazut cu ce sa ma imbrac corespunzator. Imi amintesc cand eu puneam banut peste banut sa imi cumpar rochii si fustite, iar alte fete de varsta mea fumau banii si isi cumparat sucuri. Mereu le indemnam sa nu mai arda banii inutil, caci tigarile aduceau placerea lor pe moment, dar le strica sanatatea si nu le ramanea nimic bun. Acum, priveam cu dezamagire cum unii oameni dau din colt in colt sa caute o haina in fundul sifonierului, o haina pe care nu au fost capabil sa si-o cumpere, caci tigarile au fost mai importante... si cu toate astea tot ei sunt mohorati ca nu au ceea ce le trebuie. Eu am spus, si ma repet... "fa-ti sanie vara si...

Am trecut pe antibiotic. Nu este punctul meu forte, dar nu se mai poate altfel. Trebuie sa ma pun pe picioare. Teama ma apasa si imi provoaca stari proaste. Totul se aduna si ma strange de picior. Vreau sa fug de mine.

Intreaga zi am avut o stare de "nestare".  Stiam ca urmeaza o zi in care stau acasa, nu ar fi nici prima si cu siguranta nici ultima... insa undeva in interiorul meu ma gandeam ca este abia inceputul dintr-un sir lung. Cred ca asta o sa ma puna la pamant cel mai tare. Deja incep sa imi dau seama cat de "saraca" sunt in prieteni. Nu am la cine sa apelez cand vreau sa ies la alergat, rasfoiesc agenda telefonului si nu indraznesc sa apelez pe nimeni...caci nu ii simt apropiati de mine, incat sa imi permit sa le cer imporibilul. Fiecare are viata lui si nu cred ca ar fi dispusi sa isi perturbe programul lor pentru mine. Am alergat cu lacrimi pe obraz... m-am oprit si am plans iar. Simt cum ma ofilesc ca o floare arsa de soare si de trecerea timpului. Probabil imi merit soarta. Dar inca vreau sa cred ca e o oportunitate sa devin puternica. Am revenit acasa si mi-am pus muzica in casti si asa am adormit.

Nici nu stiu daca sunt dezamagita sau furioasa. Am ajuns sa obosesc sa repet aceleasi lucruri si rezultatul sa nu se arate. Imi este teama de ceea ce o sa urmeze...a venit perioada cea mai grea. Stau si numar zilele, insa nu stiu cum o sa fac acest lucru. Imi este greu...teama si ma simt deja rau. Nu am vrut niciodata sa fiu eu pusa in situatia de a intoarce spatele si sa plec. Motive exista, insa mereu am stiut sa trec peste ele... insa de data aceasta este vorba despre familia mea. Mereu am vrut sa ii fac mandrii de mine si consider ca aceasta este ocazia. In prezent simt ca nefericirea mea ii face pe ei mai linistiti, poate ca nu inteleg de ce nu ma inteleg, insa vreau sa le arat ca am incredere in ei si le urmez sfatul. Oricat ar spune ei ca decizia imi apartine...stiu ca acum sau mai tarziu tot as fi fost pusa asupra faptului implinit Lacrimile imi siroiesc pe chip numai cand ma gandesc la cuvintele acestea taioase...dar spuse de o inima ranita. E greu de inteles...nici nu st...

Sunt fericita! Am alergat prin ploaie, am simtit parfumul de iarba proaspat taiata, mirosul de praf umed, vantul cum imi mangaia ceafa dezgolita... De acasa am plecat cand soarele ardea pe cer si lumina pternic, insa in nici jumatate de ora s-au revoltat norii si au pus piciorul in prag. Am imortalizat cateva cadre ce surprind cu exactitate norii ce se napusteau asupra noastra. Privind lacoma asupra peisajelor de poveste, am decis sa totusi situatia se inrautateste si este cazul sa ma duc catre casa.... insa la jumatatea drumului picaturile incepusera sa se inteteasca si sa le simt raceala. Am alergat razand. M-am oprit brusc si am privit in urma mea...decorul era gri si asupra strazii se lasa un fum dubios, oferea o senzatie ca si cum urma sa vina sfarsitl lumii. Nu am mai fost de mult timp prinsa nepregatita de furtuna verii. Mi-a placut, insa imi doresc ca raceala mea sa nu se intoarca la mine...

  Am facut ordine in dulapul magic. Dulciurile din imagine imi apartin...nu va faceti griji, nu sunt cat casa poporului si nici nu am de gand sa ajung. Sunt genul de persoana cumpatata. Nu am mancat niciodata o ciocolata intreaga si nici nu dau iama de fieare data cand as manca ceva dulce. Am invatat sa fiu limitata. Sa ma abtin, pentru a ma bucura cu intensitate de momentul cand primesc ceva bun. Sa simt savoarea si sa inteleg gusturile. Toata aceasta "dulceata" langa care am stat astazi, a reusit sa imi confere o zi mai calma. 

Am fost la MedLife impreuna cu cea mai draga persoana feminina din viata mea. Astept rezultatele timp de doua saptamani, pana atunci imi rod unghiile, imi stresez gandurile si sper la un raspuns bun. Astazi sunt intr-o dispozitie gri. Nu am energie si nici perspective pentru ziua de maine. Ma simt purtata de vand intr-o viata ce nu imi apartine. As vrea sa fug de mine, sa pot sa zambesc iar si sa ma simt vesela. Nu stiu daca situatia nu imi mai da voie, sau chiar nu mai sunt fericita deloc...