Confuza

Intreaga zi am avut un sentiment de neliniste...dar am sperat ca totul o sa se risipeasca la vederea omului drag... aceasta persoana care ma imbratiseaza cand plang si imi ofera un pupic pe frunte sa ma linisteasca.
Nu imi explic cum am ajuns sa plang iar... sa spun lucruri despre care nu imi amintesc foarte mult (pe care nici nu stiu daca le-am gandit pana in aceea clipa).
Recunosc, imi era dor de el si poate din acet motiv am reusit sa ma simt neindreptatita fara sa ma gandesc la sensul cuvintelor. Acum stau si reflectez... cu siguranta era mai bine sa profit de timpul respectiv si sa ma incarc cu sentimente frumoase... dar, nu am putut sa ma abtin si am plans ca un copil, am dat din picioare si m-am revoltat. "Nu cer imposibilul!" e tot ce imi rasuna in minte...am zis clar si raspicat ceea ce ma durea in clipa aia, nu vroiam sa las ticaitul ceasului sa treaca si eu sa fiu nevoita sa mai ascund sub pres niste particule de suparari.
Dar, totul s-a terminat cu niste cuvinte frumoase si un zambet larg.
Cel putin in aceasta poveste.. caci a urmat o avalansa despre care o sa povestesc maine.
Pentru astazi a fost prea mult!