Povestea unui suflet

N-am avut nimic pe timpul zilei, m-am comportat normal si m-am simtit ca atare... insa spre seara m-a apasat o stare de singuratate, asa ca m-am schimbat si am purces la drum cu castile in urechi. Greseala pe care am facut-o a fost ca am ales drumul cel mai frecventat de oameni...astfel au oprit doua masini in care se aflau cunoscuti de ai mei sa ma intrebe unde am plecat singura. Explicatia mea a fost simpla si adevarata "am iesit sa iau o gura de aer". Nu inteleg de ce oamenii nu pot sa accepte ideea ca sunt momente in care vrei sa ai parte de singuratate si sa te plimbi putin sa iti faci ordine in ganduri. Ma rog, le-am refuzat compania si m-am dus la locul meu de relaxare... aici m-a apucat un plans copilaresc, plangeam si nu imi dadeam seama ce este cu mine, ce-am patit. Cand m-a sunat omul drag, dupa voce si-a dat seama ca nu sunt bine...dar nu am putut sa ii explic nici lui ce am patit. Am apreciat faptul ca a venit sa ne vedem si mi-a adus zambetul pe buze.

Trebuie sa dai play , dupa care sa citesti aceste randuri. Stii uneori sunt momente in care ma gandesc ca problema este la mine, ca eu sunt vinovata pentru ceea ce mi se intampla si ca trebuie sa schimb ceva la mine ... insa, dupa ce analizez in detaliu ceea ce mi se intampla realizez ca nu sunt singura vinovata si nu trebuie sa iau totul asupra mea; Poate au fost pure coincidente sau doar destinul imi pune piedici in viata, nu stiu ce sa mai cred. Ideea este ca vad cum pe zi ce trece raman tot mai singura si mai nevorbita. Am acumulat in interiorul meu multe amintiri pe care as fi vrut sa le impart cu cineva, insa nu mai gandesc momentul, locul si persoana potrivita sa fac asta. M-am saturat sa ma simt chemata din mila sau din plictiseala. Nu mai simt cu adevarat dorinta aia de "dor". Astazi nu ma simt bine... am nevoie de o imbratisare.

Uneori am impresia ca lucrurile merg doar intr-o singura directie. Incerc sa caut macar detaliile ce pot sa imi aduca un zambet pe chip...ceva ce sa ma scoata din starea mea melancolica. Astazi am fost in stare de pace cu tot ce se intampla in jurul meu, nu stiam cum sa reactionez...asa ca, preferam sa las loc de interpretari si sa zambesc discret. Seara a fost in schimb speciala. Am auzit lucruri frumoase si am spus ceea ce mintea imi dicta in acele moment. Recunosc, imi este teama de ceea ce simt si as vrea sa pot sa fiu mult mai sigura pe mine. E o stare pe care nu stiu sa o explic. E ca si cum, stii ca o sa primesti ceva, e pus de-o parte pentru tine...insa pana nu primesti exista o mica teama ca se pot intampla lucruri neprevazute. Vreau sa ma gandesc la cateva cuvinte pe care mi le-a spus un om drag, sa reflectez asupra lor si sa ma agat de ele ca si cum ar fi o raza de soare pentru viitor.

Dupa multe lupte cu mine, am reusit sa scot cateva cuvinte inteligente si sa ii spun in fata persoanei pe care o consideram "mbff". Nu stiu de ce dar pe zi ce trece parca ne indepartam si o sa ajungem "viitoare - foste prietene". Imi pare nespus de rau. Nu vreau sa cred ca am stat cu mana in san si nu am incercat sa ii atrag atentia ca ne-am pierdut momentele noastre ca intre fete, discutiile interminabile si clipele in care ne intelegeam din priviri. Am ajuns sa ne vedem destul de rar si atunci sa mai fie cineva cu noi. Ea are o vorba "nu te mariti cu mine" - asta inseamna ca pentru ea cel mai important e sa isi petreaca timpul cu prietenul ei, nu zic ca nu este un principiu bun in viata, insa ... uneori e bine sa lasi loc de buna ziua si sa nu le dai cu piciorul oamenilor de langa tine. Ma gandeam astazi... daca ea isi mai da seama cand sunt eu suparata sau cand as vrea sa vorbesc cu cineva despre ceea ce ma macina ... oare stie de cate ori am avut ne...

Astazi am fost placut surprinsa de omul drag.  Ma rugase aseara sa merg cu el aceasta dimineata sa rezolve niste probleme personale, asa ca m-am imbracat ca atare si am fost gata la ora programata... doar ca, planul de lupta nu era acesta, ci a fost doar un pretext. Adevarul este ca mi-a facut o surpriza si m-a dus la aeroport, stia cat de mult imi doream sa mergem impreuna acolo si a facut acest moment si mai frumos. Ma uitam la el si nu stiam cum sa ii multumesc pentru faptul ca este atent cu mine si face ceea ce poate sa ma stie fericita. Il ador! Nu stiu daca am invatat sa ii arat cat de mult inseamna pentru mine,dar imi promit mie ca o sa fac tot ce imi sta in putere sa rasplatesc aceste fapte frumoase... vreau sa il vad mereu zambitor si fericit. A fost o zi speciala. Seara ne-am petrecut-o la mine acasa - zambete si o atmosfera placuta.

Am terminat de aranjat camera mea. Am pus totul inapoi si am lasat sa arate copilareste inca. Mi-ar fi placut sa fac o schimbarem insa nu am putut, ceva m-a oprit si ma intreb ce anume. Nu vreau sa ma laud, dar e cea mai plina de personalitate camera pe care am vazut-o pana acum la oamenii de langa mine. In fiecare colt se gaseste ampreunta mea sau ceva ce ma caracterizeaza. E o camera colorata si vesela...poate prea colorata, dar imi place si asa. Simt ca ma intampina cu bratele deschise ori de cate ori sunt franta de oboseala. In rest, totu-i bine. :)

M-am trezit cu gandul la tine, am pus mana pe telefon si ti-am scris cateva ganduri si ti-am expediat un mesaj la care imi doream sa imi raspunzi cu un simplu zambet, insa ai facut mai mult de atat si iti multumesc. Toata ziua am fost ca o albinuta de zambitoare si energica. In toata agitatia zilei as fi mancat o inghetata, asa ca ai fost prima persoana la care m-am gandit sa o invit sa imi fie companie. Sa spunem ca a fost "gand la gand cu bucurie" caci ti-am ghicit o dorinta, o pofta pe care ne-am satisfacut-o la magazinul cu nenumarate sortimente de inghetata. Eram molipsitor de fericita, astfel incat am reusit sa radem zgomotos impreuna, sa vorbim despre lucruri minore dar care trebuiau clarificate de mult timp. Pe seara am venit sa te sustin, sa te privesc cum te lupti pe terenul de fotbal sa inscrii un gol pentru NOI. Imi aminteam ca am mai facut asta in urma cu multi ani, insa atunci erai langa mine si ma tineai de mana...dar aceasta activitate, ceea legata de me...

Incerc sa fiu independenta, sa nu ma comport ca si cum ma simt singura intr-o multime de oameni... trebuie sa ma descurc in orice situatie. Recunosc, nu a fost una dintre acele zilele de care sa imi amintesc cu zambetul pe buze, insa am mai invatat ceva astazi... asa ca o sa pun capul pe perna gandindu-ma ca nu s-a scurs timpul inutil pe langa mine. Mentionez lansarea de lampioane plutitoare pe care am facut-o si degetelele mele jucause care s-au tinut departe de tastele telefonului. Incerc sa ma pun pe picioare singura si sa nu cad prada tentatiei cand nu este cazul. E o lupta in interiorul meu, as vrea sa fac ce imi dicteaza inima si sa ma las purtata de valul implusului de moment, insa mintea imi spune ca nu este bine sa fiu agasanta si ca este cazul sa ma las cautata... sa se astearna dorinta din ambele parti.

Daca ar fi sa trag o linie asupa a tot ce a insemnat aceasta zi, nu stiu daca as putea sa gasesc un singur cuvant care sa caracterizeze starea mea. Am simtit nevoia sa fiu singura, sa  ma plimb si sa privesc spre nicaieri. Mi-am cautat locul preferat, insa...nu mai era - apa s-a napustit asupra lui si au ramas doar amintirile acolo. Am pornit in gasirea unui alt loc de liniste...si se pare ca l-am gasit. M-am asezat pe iarba verde si calda, in fata aveam apusul soarelui si in casti imi canta "Ed sheeran". Dupa mult timp  mi-am dat seama ca eu fara EL sunt chiar singura. Cel putin asa ma fac cei din jurul meu sa ma simt...ajung sa cred ca nu este imaginatia mea cea care vede aceste lucruri, ci sunt o realitate.... o realitate de care fug cat pot, dar uneori ma prinde de picior si ma raneste. As vrea sa le spun oamenilor ca s-au schimbat, dar nu vor intelege...au ochelarii de cal pusi la ochi si eu voi fi cea care pare "nebuna". Mai bine stau in banca mea si imi v...

Astazi te vroiam doar pentru mine si atat. Egoism, dorinta sau pura iubire...nu stiu ce este, dar te doresc din ce in ce mai mult. Imi plac si zilele in care suntem inconjurati de oameni, sau atunci cand ma simt ca intr-o familie alaturi de tine ...dar ador cand suntem doar noi si atat. Am inchis ochii pentru cateva clipe sa ma gandesc la tine si in minte mi-au trecut versurile melodiei "cum am ajuns sa te iubesc?" - adevarul e ca nici eu nu stiu cum, insa nu regret asta. Trecut-au 9 luni impreuna, cu bune si cu foarte bune. Sper sa nu se termine niciodata aceasta frumoasa poveste de iubire. Las postarea neterminata, este timpul sa ma odihnesc...maine incep treaba de dimineata si am nevoie de putere si odihna.

Vara e perioada plina de activitati cu prietenii, de onomastici si intalniri in aer liber. Imi plac astfel de zile, insa ma epuizeaza foarte mult...  nu sunt obisnuita sa pierd noptiile si uneori nu pot sa inteleg ca nu toti oamenii sunt cu bun simt, cel putin eu consider ca atunci cand vine vorba despre activitati la comun, toti trebuie sa participe, nu unii sa munceasca si altii sa fie serviti. Poate exagerez eu, nu stiu ce sa mai cred. Am incercat sa nu bag in seama ceea ce se petrecea in jurul meu si sa nu le arat celorlalti cat de deranjata eram de situatia creata. Am incercat sa vad doar de oamenii ce imi erau dragi, sa le arat ca sunt acolo doar pentru ei si toata energia mea o impart cu ei. Uneori cred ca sunt eu exagerata... astazi nu m-am simtit bine, vreau sa sterg ziua aceasta din amintiri.

Astazi am avut parte de o plimbare neasteptata in Cismigiu. Nu ma simt prea bine, raceala isi spune cuvantul si ma imbratiseaza cu putere. Vreau sa ma odihnesc, ma simt stoarsa de puteri.

Astazi imi este dor... un dor greu de explicat. Simt ca nu imi gasesc locul, as vrea sa evadez sa fug si sa ascult muzica...sa fiu doar eu si omul drag, pe el l-as vrea si in clipele mele grele, simt ca m-ar intelege si m-ar pune pe picioare. Chiar daca m-am vazut cu el, nu mi-am incarcat bateriile...ci mai degraba le-am descarcat, caci gandul inca imi este la el...nu se simtea deloc bine, dar cu toate acestea nu mi-a spus si a venit sa ne intalnim. Stia ca l-as fi certat dulce si l-as fi rugat sa se duca acasa sa stea linistit. Acum as vrea sa il sun, dar nu e o ora potrivita...asa ca o sa adorm cu gandul grijuliu la el. Am ajuns sa fiu atat de mamoasa cand vine vorba de el, incat imi este teama sa nu il sperii...il pun pe primul plan si e foarte important pentru mine, prefer sa il stiu pe el bine si sa fiu eu mai putin, caci eu stiu cat pot sa indur, si pentru mine nu imi fac griji. Adevarul este ca ma cam paste o raceala. De cateva zile ma simt slabita, ma doare capul si in gat....

Astazi am fost la facultate, sa imi depun o cerere pentru ridicarea diplomei de licenta...stiu ca trebuia sa fac de mult timp acest lucru, insa nu mi-am mai dat interesul pentru aceasta "foaie cartonata" . Am fost delasatoare, desi imi este rusine sa recunosc... insa am mers pe principiul ca nu imi trebuie, desi nu imi strica nici sa o am. Ideea e ca am avut o surpriza sa descopar ca mi s-a schimbat sediul facultatii. Am luat Bucurestiul la pas...ca sa ajung de acolo de unde am plecat in anul I de facultate. Doamne, cate amintiri m-au napadit astazi...cate ganduri mi-au fost alaturi si cat de teama imi era sa nu pic intr-un moment nepotrivit. Am trecut pe acasa doar sa fac o baie, sa ma schimb si sa mananc pe fuga. Am plecat sa cumpar un cadou pentru ziua unui prieten, nu stiu cum se face ca iar a ramas responsabilitatea pe aceeasi umeri...desi suntem o gasca destul de mare, mereu...dar mereu doar doi dintre noi am fost trimisi speciali pe teren si s-a mers pe gusturile no...

Lasa-ma sa plang, e tot ce imi doresc acum. Am avut o zi agitata, plina de oameni care nu au fost pe lungimea mea de unda si au reusit sa ma faca sa imi ies din pepeni... intr-un fel dau vina pe irascibilitatea pe care o am in ultima perioada, insa consider ca am avut si eu partea mea de adevar si dreptate. Am plans ca un copil, am incercat sa imi sterg lacrimile discret...sa nu fiu vazuta, insa am simtit cand m-a privit si a schimbat traseul ... am mers la locul nostru si m-a imbratisat in timp ce plangeam. Se uita la mine si ma intreba ce am patit. Isi dorea sa ma ajute, sa ii spun ceva...orice. Nu e prima data cand ma descarc de tensiunea ce m-a lovit brusc si nu stie cum sa reactioneze. E atat de grijuliu si temator in acelasi timp. Sunt bine...acum.

Astazi am avut energie creativa. Mi-am modificat cateva hainute, m-am jucat cu margelutele si am facut lucruri pe care nu le mai facusem de mult timp. Imi era dor de activitatile mele. Am o stare de liniste interioara. Zambesc din senin si ma gandesc la timpul petrecut cu oamenii dragi, la momentele speciale si mai ales la NOI. Nu stiu daca ploaia ce a inceput sa cada a reusit sa ma faca sa fiu mai docila.  Mi-am dorit sa nu ies din casa, sa stau in linistea dormitorului meu si sa ma gandesc la tot si...la nimic. Am facut o ciocolata calda, am pregatit un film, castile si locul cel mai intim din camera ...  intuiam ca o sa plang, asa patesc la filmele romantice - iar astazi am ales Safe Heaven si nu m-am inselat. Ma gandeam mai devreme, in timp ce ma uitam la film, la faptul ca uneori doar visele ne mai raman. Ne construim niste iluzii si idealuri pe care doar in lumea viselor reusim sa le atingem. Nu e vorba ca nu ne luptam suficient de mult sa le ducem la indeplinit, i...

Somnul lung si odihnitor m-a transformt intr-o zana adormita si in viata reala. Ma miscam de parca cineva ma conducea pe drum si imi spunea ce trebuie sa fac. Nu puteam nici macar sa ma opun. Un sentiment ciudat, dar real. Mi-am propus sa imi schimb stilul de viata, dar cu siguranta nu astazi trebuie sa iau decizii importante. Nu ma simt capabila de lucruri marete, asa ca m-am oprit la mizilicuri caznice. Muzica a cantat, eu am valsat printre haine si hartii....

Astazi s-au finalizat niste activitati si am inceput sa las din povara ce imi apasa pe umeri. Am reusit sa clarific problema de ieri si sa discut despre ceea ce ma durea mai mult. Priveam in urma si nu imi venea sa cred ca eu cea de acum...am putut sa reactionez atat de vulcanic acum cateva ore. Starea de spirit mi s-a mai imbunatatit, insa undeva in interiorul meu ceva lipseste. Vorba cuiva "nu ai toti piticii acasa". Imi pare rau pentru comportamentul meu. Vreau sa multumesc omului darg ca ma asculta si imi este alaturi chiar si in momente de genul acesta.  Nu stiu daca eu as fi putut sa trec cu vederea si sa ma comport la fel de frumos cum o face el...cu siguranta as fi luat pozitia de suparata si as fi simtit nevoia sa fiu impacata daca cel drag reactiona vulcanic, asa cum am facut eu. Plimbarea de seara m-a linistit si m-a trimis la odihna devreme.

M-am trezit de dimineata cu ochii mai mult inchisi decat deschisi, insa am vrut sa nu arat oboseala pe care o resimteam. Intr-un fel sau altul, ma simteam vinovata pentru faptul ca nu am reusit sa adorm la o ora mai potrivita. Singurul defect al starii mele de oboseala, este faptul ca sunt usor irascibila. Reactionez ciudat in cazuri minore. Am plans astazi. mult si cu lacrimi de crocodil. Am spus lucruri pe care le gandeam dar intr-un mod mai delicat. M-am agitat si am dat din maini nervoasa. Vroiam sa fiu singura sau mai bine spus as fi vrut ca situatia sa fie altfel. Ma rog, am venit acasa si am incercat sa ma odihnesc, dar ma invart in pat de cateva ore bune.

Dupa cateva zile in care semnalul telefonului meu a cam dat rateuri, se pare ca astazi a cedat definitiv. Am avut o mica peripetie cand m-am dus sa schimb cartela sim, insa totul s-a rezolvat gratuit in numai 15 minute de cand am pasit in magazinul potrivit...caci cel din cartierul in care locuiesc nu poate sa faca nimic bun in aceasta privinta. Ma rog, e poveste lunga si nu am dispozitia necesara.

Momentan abonatul  orange nu poate fi contactat. Nu, nu sunt suparata...desi ma dezamageste putin telefonul meu care a inceput sa isi arate personalitatea.  N-am incotro, trebuie sa il suport sau mai bine, sa ma invat sa supravietuiesc fara el. Cat despre restul sentimentelor pot sa spun ca sunt bine. Am recuperat si m-am simtit speciala in compania omului meu. Am observat ca atunci cand ma neglijeaza intr-o zi... face ce face si a doua zi isi spala pacatele. Il inteleg si il apreciez, mai ales ca oboseala lui e acumulata pe termen lung si face ceea ce ii sta in puteri sa nu imi arate cand nu e bine. Ma surprinde mereu. Ma simt indragostita si iubita. sper sa pot arata cat de mult il ador si il apreciez. Relatia aceasta e ceva neasteptat penttu mine. Imi place si vreau sa nu se mai termine. Asa cum am mai spus, mi.ar placea ca aceasta relatie sa fi fost ultimul inceput.

Astazi a fost una dintre zilele in  care m-am simtit singura si am incercat sa nu arat asta. Am vrut sa par entuziasta, vesela si puternica...insa in interiorul meu imi venea sa plang si sa ascult muzica. Am o stare de neputinta, trebuie sa accept ceea ce se petrece in jurul meu. Cu siguranta starea mea de spirit lasa de dorit... nu sunt in cele mai bune momente, dar totu-i trecator. Ma duc sa plang, sa ma descarc sufleteste si sa imi incarc bateriile pentru ziua ce vine.

Play Astazi am simtit sa ii multumesc pentru ca este alaturi de mine. Am ajuns sa ii caut prezenta in clipele grele si sa ma linistesc cand e langa mine. Fara sa ne vorbim, se pare ca astazi amandoi am simtit nevoia de o schimbare. Eu nu l-am mai asteptat in locurile in care il obisnuisem...am decis sa imi caut locul de liniste. Asezandu-ma pe o banca, acolo unde nu am mai stat de acum 9 luni, am simtit ca mi se umple sufletul de amintiri. Telefonul a sunat la fix cat sa ma trezeasca la realizate. I-am spus ca ma gaseste "pe banca unde am avut noi prima intalnire neoficiala" - eram sceptica ca o sa vina curand in acest loc special pentru mine, dar se pare ca si-a amintit unde a fost marea intalnire. El a vrut sa mergem intr-un loc pe care il frecventa el in timpul facultatii... intr-un  parc din Otopeni, asa ca ne-am plimbat si ne-am incarcat sufletele.

Am avut parte de un weekend special. Mi-am petrecut mult timp cu omul drag si am simtit ca iubesc cu inima si sufletul.  Sentimentul acesta imi da aripi si ma intareste sa lupt. E greu sa explic ceea ce simt, e ca si cum lumea imi apartie si nu mai conteaza nimic cand e El langa mine. Nu mi-am imaginat niciodata ca o sa ajung in aceasta clipa speciala. Mereu mi-am dorit ca fiecare inceput sa fie aparte si sa fie de lunga durata, dar asa cum am mai spus... nu tine niciodata aceasta situatie doar de o singura persoana...in fiecare cuplu sunt Doi. Trecut-au luniile si inca mai avem lucruri de descoperit si de oferit. Sper sa fie ultimul inceput....sa reusesc sa pastrez ceea ce am pentru vesnicie si sa fie totul macar la fel de bine ca acum; Trebuie sa ma recuperez din oboseala in care am picat in ultima luna, sa ma energizez si sa merg mai departe cu proiectele pe care le am in minte.

Ganduri despre ziua de ieri. Uh, am atatea de spus, insa bateria ma cam lasa. Am nevoie de un somn lung si odihnitor. Chiar daca imi este teama sa recunosc, nu regret nici o secunda din ceea ce am facut sau ce am simtit. Imi pare rau ca nu a fost timpul mai indulgent cu noi, insa..."nu au intrat zilele in sac".

Despre ziua de ieri pot sa spun ca m-am simtit bine, am simtit ca lumea e a mea si m-am distrat atat cat am putut. Mi-a lipsit o companie pe masura energiei mele si mai ales omul drag.

B'Estfest here i come!  O poveste lunga, dar pana la urma se pare ca ajung acolo. :X

Intreaga zi am avut impresia ca este vineri...poate ca astept destul de mult aceasta zi, desi undeva in sufletul meu este un gol. Ma gandeam astazi cat de mult se poate schimba viata mea de saptamana viitoare... dar, fiecare zi trebuie sa ma faca mai puternica; Ultima perioada mi-a aratat ca sentimentele exista chiar si atunci cand ele se ascund intr-o monotonie sau un voal de prietenie. Am observat schimbari in bine, nu stiu daca eu am facut ca acestea sa existe sau poate ca lucrurile vin de la sine. Ideea este ca imi este teama sa nu pierd ceea ce m-a facut sa ma simt indragostita. Sunt destul de greu de inteles in ultimele zile, dar o sa imi revin!

Se pare ca oamenii din jurul meu incearca sa imi aduca zambetul pe buze. Nu stiu daca sunt eu exagerata sau ceva se intampla. Nimic nu imi mai este confortabil si nu ma multumeste. Astazi am facut ceea ce am putut ca sa fiu draguta si sa imi imbunatatesc starea...desi imi venea sa plang si sa fug de ochii lumii. Am apreciat eforturile celor din jur si sper sa inteleaga si ei ca m-au ranit de data aceasta...nu este un ifos de al meu, acum chiar ma doare situatia in sine... stiu si apreciez ca vor sa remedieze situatia, insa nimic nu m-ar fi inveselit mai mult decat situatia pe care mi-o imaginasem eu la primirea vestii; Sunt obosita! Ma retrag.

Unele lucruri vin in viata atunci cand nu te astepti, au un impact puternic si fericit...insa rare sunt momentele in care aceasta stare tine mult. Astazi m-am bucurat pentru faptul ca bro mi-a daruit bilet la B'est fest - un concert de muzica rock... imi doream foarte mult sa merg si anul acesta, asta in ideea in care anul trecut am avut o oarecare indoiala ca o sa imi placa, insa dupa prima zi eram deja foarte incantata si nu vroiam sa se mai termine. Ideea este ca acum nu am cu cine sa merg la concert. Imi vine sa imi iau campii si sa ma duc singura, insa imi este putin teama... Sunt dezamagita caci imi dau seama de anumite lucruri...imi este si teama sa le recunosc sau sa le scot din ganduri si sa le astern pe hartie. Dupa mult timp imi vine sa plang si sa arat ca sunt suparata...asta simt si ma feresc sa fiu vulnerabila. Astazi am terminat prost.

Astazi a iesit soarele in orasul natal. M-am bucurat ca un copil ce primeste ceva dulce. Treburile ne asteptau si trebuia sa le rezolvam cat mai curand. Caldura, praf, stres, oboseala, zgarieturi si alte mici incidente...toate acestea m-au epuizat. Cand am luat pauza, nu mai eram buna de nimic, ascultam ce vorbeau ceilalti dar eram total pe langa, nu ma simteam capabila sa leg doua propozitii inteligente. Tot raul spre bine. In curand se vor vedea rezultatele. Dubios este ca in toata agitatia, am avut chef de dans - lucru total bizar pentru mine, caci dansez doar la ocazii foarte speciale.