Povestea unui suflet

Zambesc ca un copil naiv. Te-am privit in ochi si am uitat de ce eram suparata, ai un farmec care ma cuprinde pe zi ce trece mai mult. Vreau sa raman rationala si ferma pe pozitie, insa sunt momente in care imi este destul de greu... parca cineva imi vorbeste soptit la ureche si imi spune sa nu ma mai gandesc in detaliu. Sa traiesc viata asa cum imi este servita pe tava.  Mi-ai spus ca ti-ar placea sa lasam magia sa curga si sa ne bucuram impreuna de ceea ce ni se intampla, am zambit cu obrajii rosii si ma gandeam cat de mult ne-am schimbat, ne-am maturizat si luptam pentru noi... de data aceasta ne dorim sa fie bine si pasim intr-o alta lume, un teritoriu pe care nu il descoperisem pana acum alaturi de tine, dar care imi place. Inca folosesc arma si scutul, imi este teama sa ma indragostesc ... stiu ca nu es te o boala, dar n ici o haina de care sa te dezbraci usor.  Astazi inca incerc sa ascult : Milk Inc - Go To Hell sau Nickelback - Trying not to love you - d...

Am simtit egoismul cel din jur ... ma rog, al unor persoane de la care nu ma asteptam nu speram sa se comporte atat de nedrept. M-am simtit dezamagita. Am vrut sa pun mana pe telefon si sa le spun ceea ce gandeam in acele clipe, insa am preferat sa imi vad de viata si timpul meu. Consider ca am dreptul sa aleg ce vreau sa fac si cu cine sa imi petrec orele libere. Nu vreau sa supar pe nimeni, dar uneori am nevoie sa fiu singura sau in compania unui singur om ... sa rad, plang sau pur si simplu sa privesc stelele. Viata mea doar eu pot sa o controlez, poate ca e prea tarziu, dar vreau sa iau fraiele in mana si sa imi ordonez minutele. Vreau sa fiu pusa la zid atunci cand uit cu desavarsire de oamenii dragi sau cand ii contactez pentru ca "omul de baza" nu poate sa imi fie alaturi, insa atat timp cat sunt capabila sa impart cele doua planuri ale vietii mele, rog la randul meu sa nu mai existe egoism si sarcasm in ceea ce ma priveste... este nedrept sa ma simt fortata sa fac...

Ma simt confuza. E ca si cum as face un pas inainte si doi inapoi. Sunt lucruri care se bat cap in cap si nu stiu in ce directie sa ma indrept. Ador momentele in care zambetul imi naste pe chip si nu mai dispare, insa in spatele acestor fapte deosebite intervine un sentiment de vinovatie pentru bucuria de care eu dispun si pe care nu pot sa o impart tuturor celor dragi. Poate ca nu ar trebui sa imi pese atat de mult de ceea ce simt ceilalti, sa fiu egoista si sa fiu doar pentru mine, dar imi este destul de greu. In clipa de fata, imi doresc sa ma cufund in bratele cuiva, sa plang si sa imi mangaie parul in timp ce ma saruta pe frunte, sa stiu ca sunt protejata; Imi este dor sa fiu rasfatata si intrebata de "analiza zilei" - nu vreau sa spun mai mult de atat, sunt si multe lucruri care ma dor ca s-au intamplat, dar si nenumarate care ma bucura. Sunt confuza si ma doare.

Am plans ca un copil, desi speram ca am incetat cu smiorcaiala ... astazi am fost incarcata sufleteste si m-am descarcat fara sa imi doresc acest lucru, desi mi-a prins bine. Ma doare faptul ca o persoana ma loveste cu fraze pe care le considera adevarate, insa pentru mine sunt ireale... nu stiu, poate sunt eu oarba, poate persoana in cauza vede situatia diferit din prisma faptului ca nu stie toate detaliile povestii... nu stiu, cert este ca sunt confuza. Astazi am gatit un meniu integral fara ajutorul nimanui... si spre surprinderea mea chiar mi-a iesit sa il fac pe tata sa nu simta lipsa atingerii fermecate pe care o pune mama in mancare. Mult timp am evitat sa pregatesc ciorba, astazi am fost constransa de situatie si am facut-o si pe asta. Cat despre felul II - nimic complicat, dar laudabil, tinand cont ca eu ador doar sa prepar prajituri si pe asta ma axez ... am facut astazi niste biscuiti fragezi, cat sa fac un meniu intreg. M-am incarcat cu negativism din cauza celor din j...

Astazi mi-am propus sa fie diferit de ieri. Suna stupid, dar uneori uit in ce zi suntem, asa ca aveam nevoie de o diferentiere, iar ziua de luni imi doream sa fie norocoasa care sa imi aminteasca. Mi-am propus sa nu ies din casa, sa ma cufund in creatie si sa caut meniul potrivit pentru sarbatorile ce urmeaza. Telefonul a sunat si am cedat, m-am imbracat repede si am iesit sa imi ridic prietena de la pamant...vreau sa ii arat ca sunt acolo cand are nevoie de mine. Cat despre cealalta persoana draga din viata mea, pot sa spun ca ma bucur ca nu a rezistat sa stea departe de mine nici astazi si a reusit sa imi incarce bateriile cu zambetul larg. Vreau ca aceste clipe sa nu dispara cu trecerea timpului. Inca nu sunt reparata definitiv, insa sunt fericita ca nu am cazut de la ultimul etaj. Caderea mea a fost lina si ridicarea la fel. Sunt bine! Cel putin asa imi place sa cred. Scrisul pe blog a inceput sa isi revina treptat...imi era teama ca mi-am pierdut pasiunea aceasta si ca totul...

Ceva imi canta printre ganduri cand m-am pus la somn, iar aceasta senzatie nu a incetat sa dispara intreaga noapte. Simteam ca locul meu nu era acolo. Intreaga zi m-am simtit ca o pisicuta blanda, cu privire nevinovata si gherute scurte. Poate ca am gresit, insa asa cum am mai spus, uneori am nevoie de mai mult timp...de libertate, dar nu stiu cum sa imi castig aceste lucruri. Inima imi bate si zambetul imi creste pe chip. Imi pare bine pentru fiecare etapa prin care am trecut, caci datorita lor astazi sunt asa, cu bune si rele. Traiesc si invat! Ascult: Train - Drive By

Ma intrebam de curand daca sunt singura care ma invinovatesc pentru tristetea celor din jurul meu. Mereu mi-am dorit ca entuziasmul meu, compania si empatia sa fie folositoare ... sa nu se simta nimeni marginalizat sau deranjat de mine. Dar uneori se pare ca nu este suficient, unii oameni considera ca li se cuvinte totul...insa sunt momente in care acest tot unitar nu depinde doar de mine, iar daca depinde intr-o mica masura sa se intersecteze cu o alta dorinta si sa imi ingreuneze decizia. Nu vreau sa arat cu degetul, cum nu am facut-o niciodata ... dar incepe sa ma doara egoismul oamenilor. Nu uit niciodata de unde am plecat, tocmai de aceea imi este greu sa ma desprind din activitatile cotidiene, chiar daca uneori imi pericliteaza viata personala. Astazi a fost una dintre zilele in care am privit si am analizat mai mult pe cei in jurul meu. Nu am vrut sa pun etichete, dar inima ma indemna sa fiu atenta la tot ce era in jur si sa nu ma mai avant cu capul inainte. Am o teama de esec...

M-am trezit cu gandul la sarbatorile de iarna. Mirosea a mandarine, caldura ma imbratisa si pe fereastra vedeam un cer mohorat...parca astepta fulgii sa coboare lin. Am dansat prin casa in timp ce ascultam muzica. Energia mea era la cote ridicate intr-un mod inexplicabil. Insa trecerea timpului si ticaitul ceasului mi-au furat din entuziasm... Imi pare rau ca orice decizie pe care as lua-o face ca cineva sa se supere sau sa se simta inconfortabil. Vreau sa ma gandesc putin si la mine. Imi doream cateva zeci de minute in singuratatea intimitatii; Consider ca este firesc acest lucru si mi se pare absurd sa dau astfel de explicatii.  Acum cand ma gandesc la zambetul acela, imi vine sa inchid ochii si sa retraiesc momentele. Ador sa ascult vorbele ce curg ca o poveste fara sfarsit si sa prind din zbor trairi despre care nu stiam nimic. In fiecare zi descopar lucruri noi si asta ma face mai incantata si dragastoasa. Pe lista de "to do" trebuie sa imi revizuiesc "rufele...

Incerc sa nu mai fac lucruri impinsa de impuls. Poate ca pe moment simt ca trebuie sa fac anumite gesturi, insa analizand mai mult - realizez ca trebuie sa gandesc inainte, chiar daca viata-i scurta. Se spune ca dupa ce te frigi odata, suflii si in iaurt ... eh, nu trebuie sa exageram, insa  nici sa ne lasam calcati pe principii. Tin sa subliniez ca pentru mine principiile sunt undeva sub orgolii...adica omul orgolios nu este vindecabil, insa cel ce are principii poate sa le modeleze, este maleabil. Cat despre mine si felul in care ma caracterizez, e cam greu de spus, nu ma mai cunosc nici eu. Am ajuns sa ma las surprinsa in fiecare zi de o alta "Eu". Uneori spun ca sunt puternica, dar lacrimile ma contrazic. Astazi m-am uitat la "Dear John" si am plans. Imi aminteam ca din vara nu am mai varsat lacrimi cu atata durere. Coincidenta sau nu, acelasi om mi-a fost alaturi de la distanta si m-a facut sa cred ca este normal sa ma descarc. Nu inteleg cum pot sa las i...

Amalgam de sentimente, parca nu mai reusesc sa ma adun si sa scriu ceea ce simt. Ma feresc de ceva, cineva sau de toate. Chiar daca lumea mea este acum privata, imi este teama de ziua in care o sa ma expun iar...de ochii care vor lectura din scoarta in scoarta gandurile mele si imi vor pune eticheta sau ma vor pune la zid. Personal consider ca fiecare greseala sau dezamagire, m-a ajutat sa ajung astazi omul care sunt. Cu siguranta mai am de invatat, sunt inca o imatura si copilaroasa, dar nu mereu acestea sunt defecte. Imi este dor sa primesc comentarii si sa raspund la ele, poate ca sunt doar niste dorinte de moment sau o incercare de regasire a momentelor ce ma faceau fericita. M-am inchis in mine, iar ... adesea o faceam, dar in ultima perioada incepusem sa ma expun...sau macar sa imi scriu sentimentele aici codificat, doar pe intelesul meu. Astazi am avut un moment de bucurie, ceva ce m-a facut sa inteleg ca viata o ia de la capat si trebuie sa ma bucur de ea. Indicii existau...

De ce trebuie ca trecutul sa apara atunci cand consideram ca totul este atat de frumos? Am avut parte de cateva momente foarte speciale si de niste cuvinte simple dar cu un puternic impact emotional, acestea au reusit sa ma cutremure si sa ma inveseleasca. Sunt fericita, iar asta mi se citeste in privire. Imi pare rau pentru faptul ca inca mai simt nevoia de singuratate, poate sunt egoista...dar asta simt. Vreau cateva minute in care sa nu ii vad pe ceilalti, sa stau ghemuita in bratele unei persoane si sa nu ma gandesc la nimic din ceea ce ma macina. Trebuie sa las trecutul si rautatile sa nu afecteze. Am parte de un prezent colorat, uneori incert si intepator, dar cea mai mare parte a timpului sunt bine. Timpul a zburat in ultima luna. Recunosc ca acum sunt zile in care pur si simplu nu ma mai gandesc la trecut si nici nu mai am tendinta sa scormonesc unde nu imi este locul. Timpul vindeca ranile...dar cicatrizeaza sufletele. M-am surprins analizand in jurul meu si zambind. A...

Energie, discutii, parerei, dorinte, intrebari, raspunsuri si nelamuriri. Oameni multi in jurul meu, ei ma fac sa rad, sa uit de mine si sa ma gandesc ca in lumea asta existenta mea reuseste sa faca un bine unor persoane...nesuferita cum sunt eu, cineva are placerea de a isi petrece timpul alaturi de mine. E urat, dar uneori imi doresc sa fie liniste in jurul meu...sa fiu doar eu si o singura persoana, sa ne povestim intamplarile de peste zi si sa ma imbratiseze cand imi vine sa plang.  Nu stiu cum sa spun acest lucru fara sa fiu inteleasa gresit. Ah, si mai am o suparare... nu stiu cum sa ii explic unei persoane faptul ca anumite presupuneri nu trebuie sa se indeplineasca...devine stresant sa ti se aminteasca de zece ori "ati zis ca facem x lucru".

Mi-am inceput dimineata cu o oboseala pe care o resimt si acum. Am incercat sa trec cu vederea si sa imi gasesc energia si entuziasmul, insa micile dezamagiri s-au amplificat in interiorul meu si am cedat...am plans si am rascolit amintirile. Toate supararile mele mi se pareau intemeiate, insa am preferat sa dau vina pe mine si sa nu ma cert cu nimeni...desi simteam intr-un fel sau altul ca trebuie sa ma descarc verbal, sa vorbesc si sa ma asculte cineva, insa am plans si nimic mai mult. Imi pare rau pentru machiajul pe care l-am stricat, oricum nu ma duceam la agatat, dar nici nu as fi vrut sa arat ca nedormita cateva zile. M-au dezamagit oamenii astia, am vrut sa ma razbun pe fiecare in parte, dar am renuntat la idee... timpul o sa ma invete ce e mai bine sa fac si cum sa rastorn situatia cand o sa am nevoie. P.s. Zambetul m-a ridicat de la Pamant, dar nu mi-a furat ratiunea.

Ma simt uneori atat de fericita. Privesc in jur si ma gasesc intr-o multime de oameni care ma privesc asa cum nu credeam ca vor reusi sa o faca. Ador sa ma regasesc in multime, sa glasuiesc timid dar totusi ferm ... sa fiu persoana care stie cand sa puna punctul pe i si cand sa lase virgula sa isi spuna cuvantul. Astazi a fost una din zilele in care am zambit mult, m-am plimbat in parcul amintirilor si am fost surprinsa . Am primit o vizita din partea unor persoane dragi si am petrecut impreuna cateva ore minunate!

A fost una dintre zilele in care nu am facut mare lucru, dar cu toate acestea ma simt obosita. Am fost irascibila si agitata. As fi vrut sa ma plimb, sa iau o gura de aer rece - chiar daca sunt racita si vocea mea dabea se aude - aveam nevoie de culoare in obraji. Incep sa am nelamuriri in ceea ce priveste drumul pe care merg. dar asta este deja o alta poveste despre care o sa scriu cand sunt ferm convinsa de ce simt.

A fost o zi in care am fost "corupta" de doi prieteni sa ii facem o surpriza cele mai bune prietene... insa simteam ca nu este suficient, asa ca la randul meu le-am facut o surpriza baietilor. Am ras mult, am mancat, baut cola, povestit, dansat, amintit, ciufulit, imbratisat, gandit... un amalgam de sentimente. A fost o escapada din monotonia zilnica. Nu imi mai pasa de ce crede lumea sau ce vorbeste pe la colturi, am reusit sa ajung in punctul in care daca mie imi este bine si cei de langa mine sunt fericiti ... nu mai conteaza ce gandesc oamenii neimportanti. In viata este normal ca unii sa isi dea cu parerea si sa te critice orice ai face; Zambesc larg, sunt fericita. Ma simt bine, chiar daca raceala nu ma paraseste si vocea imi este schimbata, chiar imposibil de recunoscut.

Poate ca nu ar trebui sa ma entuziasmez pentru niste aprecieri virtuale...insa vreau sau nu, ma simt bine vazand ca oamenii ma plac si ma sustin . Am zambit larg, am reusit sa imi duc la bun sfarsit dorinta si sper ca i-am facut pe cei ce ma cunosc sa fie mandrii de mine. Am obosit. Sufleteste inca nu sunt reparata. Astazi am avut un moment de trac, mi s-a pus o intrebare si am ezitat sa raspund...nu am facut in mod voit, insa au fost cuvinte care mi-au iesit pe buze fara sa le gandesc. E greu de explicat. Mi-am cerut scuze, m-am explicat si sper sa nu fiu inteleasa gresit. A fost o zi buna per ansamblu. Am gatit pentru cateva vedete si i-am vazut incantati de ceea ce mancau - nu aveau nici un motiv sa manance cu atata bucurie daca nu le placea. In cateva minute farfuriile s-au golit si retetele mele erau pe buzele lor. Pentru mine aceasta experienta a insemnat mai mult decat un sac de bani pe care unii si l-ar fi dorit sa il primesc sau sa ii primeasca ei.

M-am trezit ca un mort intr-un loc nou, nu era nimeni in jurul meu. Camera era goala, frigul imi acaparase oasele si durerea ma strangea cu usa. Am cautat telefonul, de mult timp nu am mai simtit senzatia aceasta de singuratate care imi poate fi umpluta cu un apel. Te-am strigat sec, iar tu mi-ai raspuns... mi-ai inveselit ziua chiar daca eu aveam o voce greu de recunoscut si o respiratie sacadata. Pentru tine sunt tot eu! M-ai vizitat si mi-ai zambit, pentru mine a fost ca o pastila de recuperare. Noaptea cand a venit am simtit ca prind aripi.  Totul e diferit, e nou si placut. Poate ca m-am schimbat eu...sau ma simt mai libertina in prezenta aceasta, nu stiu ce se petrece cu mine ... cert este ca imi place sa rad si sa ma copilaresc. Sunt rationala e tot ce conteaza. P.s. : Am emotii pentru maine. Sunt racita cobza si imi este teama de cum imi vor iesi cuvintele pe gura, caci degetele sunt convinsa ca vor functiona bine la preparate.

Toamna in Herastrau. Peisaje frumoase. Oameni tacuti. Frunze uscate. Miros adormitor...si noi. Simt ca locul acela nu imi mai apartine, ma simt o straina in locurile unde pana de curand eram un intreg. Nu vreau sa ma leg de detalii .. insa inevitabil gandul ma duce acolo. Privesc in jur si imi dau seama ca am mers mai departe si nu e drept sa joc murdar. Ma scutur de ganduri, ma uit in oglinda, schimb privirea si nu ma mai uit spre trecut. P.s. Astazi m-au sunat de la o emisiune tv ... vor sa ma duc sa le gatesc doua feluri de mancare. Am acceptat insa am emotii. Ma gandesc ce o sa vorbesc, cum, cu ce ma imbrac, cum ajung...am atatea emotii. Vreau sa imi demonstrez in primul rand mie ca pot, iar undeva in subconstientul meu inca imi doresc sa le arat celorlati ca am o calitate pe care o gasesc cu greu la "mandrele" cu care se etaleza ei. Poate ca acum nu conteaza, dar pe viitor o sa insemne ceva... nu vreau sa par laudaroasa, dar vreau sa ma incurajez si sa ma motivez c...

Nimic nu ti se pare prea greu! Mi-am petrecut aceasta zi alaturi de prietenii mei... eh, am ajuns sa ii numesc prieteni chiar daca nu le marturisesc tot ceea ce simt sau prin ce traiesc. Timpul m-a invatat sa nu mai cataloghez oamenii cu etichete dure, caci spunand "amici" pun o bariera intre noi. S-au gatit multe clatite, am pastrat in par mirosul lor, in suflet am luat amintirile frumoase si la cosul de gunoi am aruncat rautatile unor oameni. Am incercat sa nu le pun la suflet atacurile. Viata e frumoasa pentru lucrurile dragute pe care le facem singuri.

Virusul ma imbratiseaza puternic, ma strange la piept si imi lasa semne pretutindeni... simt ca ma acapareaza si nu stiu cum sa ma descatusesc. Probabil gandurile si dorinta de a scapa din aceasta lupta m-au fortat sa visez urat neplacut, cel putin pentru prezent nu a fost un vis care sa ma inveseleasca. M-am trezit cu un gol, o gaura pe care am cautat sa o umplu cat mai repede, sa nu ma las prada sentimentelor de moment. M-am revigorat, am aruncat pe mine cele mai apropiate haine, am pregatit ceva de mancat si am fugit cu muzica in casti spre amica mea de la etajul 3. Mi-am dorit sa o surprind, sa imi iau micul-dejul alaturi de ea si sa schimb peisajul...trebuia sa fac ceva sa nu ma mai gandesc la vis. Am reusit sa ma detasez de tot. Sa ma las purtata pe un val cald si bland. Un nou inceput! :)

Am obosit sa suport ifose de copil rasfatat. Imi pare rau ca lucrurile bune nu sunt vazute niciodata ... insa cateva gesturi facute fara intentie de a rani, se amplifica si fac ca situatia sa se tensioneze. M-am saturat de fraze spuse cu rautate copilareasca. Ma doare! Este destul de greu sa impaci doua situatii, nu ma pot dedubla.

Astazi s-au sarbatorit Sfintii Mihail si Gavril - am crezut ca o sa am o zi de odihna si relaxare, insa mi-am dat seama acum cand sa trag linie ca sunt obosita si ca n-am avut parte de mai mult  de zece minute de stat pe scaun. Am fost in bucatarie, am preparat niste briose...nici nu mai stiu cate retete am mai incercat inainte, insa nu am descoperit nici pana acum briosele pufoase ca cele din comert. Nu ma las batuta. Ora pranzului m-a gasit cu prietena mea la o gura de vorba si multe zambete. Imi place sa o surprind si sa fiu alaturi de ea cand are nevoie de mine. Alaturi de ea timpul capata alte forte si zboara rapid. Seara am fost invitata la cealalta prietena acasa, unde a avut loc o cina si cum era de asteptat, alte barfe si rasete.Imi dau seama ca viata se intoarce fara sa ne dam seama pe moment. Facem greseli pe care nu ni le imaginam niciodata ca le-am putea face intentionat. Ne confesam cu zambetul pe buze si ne jucam cu focul cu fiecare pas pe care il facem spre v...

Soare, zambete, sentimente, ganduri, promisiuni, dorinte, arome si energie pozitiva. Sunt bine, chiar daca m-am pus in pat cu lacrimi pe obraz si cu sentimente triste, am incercat sa ma odihnesc si sa-mi revizuiesc viata. Trebuie sa ma pun pe picioare si sa incep sa vad trecutul doar ca pe niste amintiri si invataturi, sa nu gasesc regrete. O discutie pe care am avut-o aseara cu prietenii mei m-a facut sa imi dau seama ca am pierdut mult incercand sa fiu prezenta doar pe un singur drum ... m-am linistit putin gandindu-ma ca puteam sa fiu mai rau de atat ... am gresit, dar mi-am dat seama la momentul potrivit. Astazi am inceput schimbarea radicala. Nu regret nici o secunda. Zambesc de cateva ore fara sa imi dau seama ce are efectul asta asupra mea...sau poate stiu. Ideea este ca imi place mult de tot sa ma simt bine si nu vreau sa cercetez in amanunt.

Mi-am propus sa fiu o persoana mai buna, sociabila, vesela si organizata. Am zambit mult, mi-am revizuit comportamentul si la drept vorbind imi place mai mult sa fiu ca un titirez plin de energie si dragalesenie copilareasca. Vechiile obiceiuri nu se uita niciodata, asa ca m-am cufundat in creatia cu margele si mi-am realizat o pereche de cercei pe care nu am rezistat tentatiei sa ii port astazi alaturi de o bluza speciala tricotata de mama mea cea iscusita. Nu prea am vorbit de familia mea, insa astazi o sa fiu mai deschisa si o sa va povestesc de mama...persoana care imi e alaturi cand imi este rau, cand plang, cand sunt entuziasmata, emotionata sau pur si simplu confuza. Eh sunt si zile in care nu vrea sa ma inteleaga, dar are argumente pentru tot :D . Mama este o fire creativa, de la ea am invatat sa nu cumpar tot felul de obiecte, ci sa mi le realizez singura si sa improvizez. M-a invatat sa gatesc, este bucatareasa ideala din puntul meu de vedere. Ma chinui sa invat sa tricot...

Ma trezesc atat de obosita, dar ma uit in oglinda si zambesc ... nu este vorba ca imi place ceea ce vad, niciodata nu am gasit ceva atractiv la mine, insa zambetul vine din interior - gandindu-ma ca trebuie sa imi colorez ziua si sa radiez de entuziasm pentru a imi face viata mai usoara. Le multumesc oamenilor care imi sunt alaturi, familiei si prietenilor chiar daca unii ma sustin de la distanta - fara ei nu as fi stiut sa zambesc, ci mi-as fi deplans soarta. Toamna a fost mereu un anotimp dificil pentru mine. Melancolia nu m-a ocolit niciodata, ii placea sa stea la mine caci o hraneam cu lacrimi si sperante. Anul acesta am cazut intr-un neant, insa m-am ridicat, mi-am sters praful, mi-am uns ranile si invat sa merg iar. Poate ca sunt mai puternica, mai precauta si mai previzibila. Oricum, orice pas pe care il fac simt ca este primul...desi mintea ma intoarce in trecut, incerc sa scot guma de sters si sa imi fac spatiu pentru amintiri si sentimente noi. De memorat: astazi m-am ui...

Previzibil sau imprevizibil...aceasta-i intrebarea!? Am inceput sa nu ma mai gandesc din timp la ceea ce urmeaza sa fac sau sa mi se intample, caci lucrurile par sa fie diferite. Uneori ma bucura acest detaliu, caci reuseste sa ma surprinda ... insa sunt momente in care ma simt dezamagita. Parca alerg intr-un cerc, nu gasesc un loc de liniste interioara. Am vrut sa profit de soarele zambitor si muzicalitatea naturii, insa asa cum se intampla adesea, m-am trezit intr-o furtuna de singuratate.

Am facut lucruri de care nu pot sa spun ca sunt neaparat mandra...dar care ma vor ajuta sa depasesc o etapa, un prag si o durere interioara. Ma dor amintirile...ma supara ceea ce gandeste lumea si ma deranjeaza faptul ca acum isi arata coltii sau ma rog adevaratele pareri despre ceea ce a insemnat trecutul meu. Parca am trait o minciuna, nu stiu daca vroiam in mod expre sa aflu ce gandeau atunci, dar as fi preferat sa ramana in secret pentru vesnicie. E o vorba din popor, dupa ce te frigi, suflii si in iaurt ... asa imi vine mie acum sa pastrez totul pentru mine, sa nu mai spun detalii si sentimente nimanui, sa nu... ... ah ce soare frumos si eu stau sa imi deplang trecutul si viata. Gata, s-a zis cu mine, trebuie sa scot zambetul la inaintare.

Ma plimbam alaturi de gandurile mele, privind in cautarea unei lumini calauzitoare am descoperit ca ceata imi acapareaza intreaga intindere din dreapta mea. Ma simteam ca intr-un film de groaza cand tot ce se mai vede este o mica flacara ce palpaie spre stingere. Nu gaseam intrerupatorul sa aprind lumina si siguranta de care aveam nevoie, acel sentiment ce statea agatat de o panza de paianjen.. Am fost irascibila si am simtit ca totul mi se cuvine, am dreptul sa ma supar daca sentimentele imi sunt calcate in picioare si promisiunile nu sunt respectate ... nu stiu, simt ca incepe sa imi pese iar de oameni si de felul in care se comporta cu mine. Isi revin sentimentele mele intr-un fel sau altul. Vreau sa pun piciorul in prag, sa nu ma las calcata in picioare si luata de fraiera. Am gura sa vorbesc si asta nu o sa se schimbe, nu mai las de la mine...cel putin nu acum. Am nevoie de siguranta zilei de maine. P.s. I love my family! Ascult: \ BarlowGirl - Never Alone.

Picura marunt, cad ganduri si amintiri. Am alergat pana la locul in care am povestit multe despre viata mea, loc ce ma cunoaste cu bune si cu rele ... inca din copilarie ma duceam acolo sa ma relaxez si sa imi plag durerea. Astazi am privit in gol, am zambit amar si am lasat ochii sa se umezeasca, astfel imaginiile au prins o patura de ceata si suspine. Nimic nu e clar in viata mea... nici macar numele meu. Ma urmareste o confuzie de cativa ani si in ultima perioada ma deranjeaza aceasta asociere caci ma doare ceva in interior. Imi spunea cineva ca noi oamenii suntem niste clovni, veseli la exterior, dar tristi in interior. Purtam masti cu zambete pentru cei din jur...  Un pas inainte, doi inapoi. Am crezut ca ma vindec, dar astazi am plans iar, de dor, ura si tristete. Pierd culoarea din obraji, noroc ca frigul de afara reuseste sa ma coloreze fin. E greu, dar nu imposibil.