luni, iulie 04, 2011

Legaturi de familie

Viaţa tinerei Annie Ferguson, arhitect în plină ascensiune, se schimbă pentru totdeauna în urma unui apel telefonic survenit într-o seară de duminică. Peste noapte, ea devine mama celor trei copii ai surorii decedate într-un accident de avion, împlinind, cu preţul renunţării la propria viaţă, o promisiune pe care nu o va regreta niciodată.

Acum, la patruzeci şi doi de ani, Annie are o familie care înseamnă totul pentru ea şi o carieră de succes, dar se trezeşte dintr-odată singură. Nepoţii au crescut şi îşi iau fiecare zborul din cuibul familiei spre propria viaţă, iar ea trebuie să găsească cea mai potrivită cale de a-i ghida şi de a-i ajuta să treacă prin propriile lor încercări. Numai că, atunci când se aşteaptă mai puţin, şansa îi schimbă încă o dată viaţa, îndreptând-o în cea mai surprinzătoare direcţie dintre toate...

Din Manhattan la Paris şi până în Teheran, Danielle Steel conturează o poveste puternică şi captivantă, menită să ne reamintească tuturor cât de provocatoare şi de neprevăzută poate fi viaţa noastră şi cum ne ţin împreună legăturile de familie.

2 comentarii:

  1. am citit cu mare interes cartea! mi-a placut fff mult! cand am terminat-o mi-au dat lacrimile!

    RăspundețiȘtergere
  2. Te aprob!
    Nu stiu de ce, dar am inceput sa devorez cartile pe care le-a scris Danielle Steel.
    Au ceva aparte...

    RăspundețiȘtergere

Un alt suflet isi da cu parerea:

Durerea nu țipă mereu.

 Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...