Pagini

miercuri, 31 martie 2010

Sevraj



















In ultima perioada am facut multe lucruri ce mi-au ocupat timpul si mi-au acaparat dispozitia de a scrie cu usurinta cateva randuri despre prezentul meu.
Ma asez in fata tastaturii si ma gandesc ce anume ma macina, despre ce vreau sa vorbesc si cand ideea imi rasare in minte, ating tastatura, tastez cateva cuvinte si totul in mintea mea se preschimba intr-un mare gol. Nu mai pot sa vorbesc, nu mai sunt capabila sa gandesc limpede...nu vreau sa renunt la scris, chiar daca o fac adesea stangaci.

Am nevoie de privirea, imbratisarile si sarutarile lui ... fara EL incep sa ma simt un nimeni.
Nu mai stiu sa zambesc, nu am pentru ce sa fac asta daca EL nu este langa mine. Sunt dependenta. Acesta este inceputul sevrajului.
Anotimpul este plin de romante. Vremea schimbatoare, aduce cu ea multe stari melancolice.
Eu...ma simt precum o floare lovita de vant. Sunt prea mica pentru a face lumea sa se schimbe in sensul dorit de mine.
Accept realitatea si sper la un viitor mai bun.
Sunt secata de lacrimi. Cand sunt suparata inima imi bate tare si o simt cum ma inteapa ca o albina razbunatoare. De ce pe mine?

Ascult: Francis Lai - Theme from love story

marți, 30 martie 2010

Inceput de robotizare?

Dorul din suflet il simt. Ma apasa aidoma gandului ca revederea s-ar putea amana. Aprob cu tarie versurile melodiei "dor si doare".
Seara inainte sa adorm, privesc poza noastra si zambesc larg. Am ajuns si aici! Am invatat ce este iubirea, am invatat sa cred in ea si cel mai intens am invatat sa il iubesc.
Sentimentele placute le simt intens, le traiesc cu fiecare por si ador asta.

Uneori ma gandesc ca ceva se intampla... nu mai vreau sa simt sau nu mai pot?
Nu stiu cand am invatat sa fac lucrurile neplacute sa dispara fara sa ma afecteze intens... poate si acum exista mici intepaturi ce ma lovesc, dar nu bag de seama ... nu ma deranjeaza impulsurile acestea minuscule.
Trec pe langa mine anumite sentimente ce pana acum ma raneau si lasau rani adanci, acum totul este transparent ... nu lasa nimic in urma.
Intr-un fel ar trebui sa ma bucur, dar ceva ma opreste sa fac asta. Oare incep sa ma robotizez?
Astazi asta simt ... exista probabilitatea ca ziua ce vine sa aduca sentimente noi sau sa lase totul asa cum este;
Nu stiu ce sa cred, nu am nici o explicatie pentru indiferenta aceasta.

luni, 29 martie 2010

Leapsa 11

1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai stii cati ani ai?
Cu siguranta mai putin decat am ... probabil 17.


2. Ce e mai rau, sa esuezi sau nu sa nu incerci?
E dureros atunci cand ceea ce ai incercat sa realizezi nu a iesit asa cum iti doreai, dar din fiecare esec trebuie sa desprindem invatatura... incearca si vei avea oricum ceva de castigat.

3. Daca viata e atat de scurta, de ce facem atat de multe lucruri care nu ne plac si nu facem atat de multe lucruri care ne plac?

Pentru ca suntem constransi de viata sa trecem si prin "lucrurile" care nu ne plac pentru a ajunge la cele ce ne plac.
Uneori trebuie sa facem lucruri pe care le displacem, caci nu mereu suntem noi ce ce alegem in viata;
Cel mai bine este sa uitam lucrurile ce nu ne plac si sa ne amintim cu placere de ceea ce ne place si ne face sa ne simtim bine.

4. Cand ti se pare ca s-a vorbit si s-a facut tot ce era de vorbit si de facut ti se pare ca ai vorbit mai mult decat ai facut?
:-? Nu stiu, nu sunt eu in masura sa spun asta.

5. Daca moneda nationala ar fi “fericirea”, cat de bogat ai fi?
Bogatia mea ar varia. Nu as ramane niciodata saraca lipita Pamantului... stiu sa ma bucur pentru lucruri marunte.

6. Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult sa il vezi schimbat la oameni?
Daca acest lucru ar fi posibil, mi-as dori ca oamenii sa invete sa fie oameni. Sa stie sa acorde atentia lor atunci cand celalalt are nevoie de un sfat sau un umar pe care sa planga.
Sa uite de barfa si cuvinte triviale.

7. Faci ceea ce ai visat sa faci sau faci ceea ce faci doar pentru ca imprejurarile te-au adus aici?
Fac ceea ce fac doar pentru ca imprejurarile m-au adus aici. Visele pe care mi le-am construit inca nu am reusit sa le duc la indeplinire.

8. Daca media de viata ar fi de doar 40 de ani, ti-ai trai viata diferit?
Nu cred. Nici acum nu stiu daca o sa traiesc mai mult sau mai putin de 40. Prefer sa traiesc fiecare zi asa cum este acum, ce o fi...o fi.

9. Esti mai preocupat sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
Lucrurile care trebuie, asa cum trebuie.


10. Daca ar trebui sa oferi un singur sfat unui copil despre viata, care ar fi ala?
Traieste cum te indeamna instinctul, dar gandeste-te de doua ori inainte de a lua o decizie.


11. Ce-ai prefera sa fii : un geniu stresat sau un prost fericit?
Desteptaciunea m-ar duce pe culmi inalte, dar nu m-ar face fericita. Fericirea se gaseste fara multe calcule.

12. Ce-ai alege intre a pierde toate amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa iti mai faci amintiri de acum inainte?
Prefer sa pierd toate amintirile din trecut. Daca imi doresc sa aflu ceva, cu siguranta le voi gasi scrise pe blog.

13. Iti mai aduci aminte de momentul ala de acum 5 ani cand erai extrem de nervos si nefericit?
Nu imi amintesc daca am avut un moment de genul acesta in urma cu 5 ani...

14. Care este cea mai frumoasa amintire de-a ta din copilarie? ce o face atat de speciala?
Aniversarea mea de 7 ani... am plecat impreuna cu ai mei la Sinaia...

15. Daca ai castiga 1 milion de dolari ai renunta la ce faci acum?
Nu. Inca lupt pentru a ajunge undeva departe...banii nu ma vor schimba, prefer sa nu ma gandesc la ei, ci sa muncesc pentru a imi castiga viitorul.

16. Cand a fost ultima oara cand te-ai aruncat cu capul inainte in ceva in care credeai din tot sufletul desi toti te sfatuiau sa nu incerci?
- pas -

17. Cand a fost ultima oara cand ti-ai auzit sunetul propriei respiratii?
Acum o saptamana. Cand am fost inconjurata de o haita de caini.


18. Care e lucrul pe care l-ai dorit intotdeauna sa il faci si inca nu l-ai facut? Ce te opreste?
Sa le spun tuturor ceea ce am pe suflet. Imi este teama de cuvinte.

19. Care e lucrul pe care il faci mai bine decat toti ceilalti pe care ii cunosti?
Sa ma copilaresc.

Leapsa merge mai departe la toti cei ce vor sa raspunda acestor intrebari.

duminică, 28 martie 2010

Right here waiting for you
















Picura cu stropi marunti, iar in aer pluteste un vant rece...cel mai bine este sa stam in casa si sa incercam pe cat posibil sa evitam televizorul, caci dupa cateva minute de plictiseala maxima apare starea cunoscuta de moleseala si in urmatoarele clipe intervine somnul. "O viata avem si pe aceea o dormim?"

Urasc sa dorm pe timp de zi ... asta pentru faptul ca seara nu adorm la ora obisnuita stilului meu de viata;
Pe o astfel de vreme ador sa stau in casa si sa citesc.

Astazi am facut o exceptie de la tabietul meu si am lasat cititul in schimbul gatitului.
Intreaga saptamana am gatit eu si fratele meu. Daca pana acum aveam o parere nu tocmai placuta despre mancarea noastra, acum ori nevoia ma indeamna sa cred ca este gustoasa, ori chiar acesta este adevarul;
Este greu inceputul ... am avut un mic plus, deoarece eu stiam in mare parte unde sunt ustensilele, condimentele, cratitile si alte lucruri de care aveam nevoie, astfel incat nu a trebuit sa o deranjam mult pe "bucatareasa principala" (mami).

Nu stiu cum a trecut aceasta saptamana, cert este ca ma simt foarte obosita. Probabil si stresul a fost un "condiment" ce a reusit sa ma aduca in acest punct in care astept cu nerabdare sa vina seara si sa stau in pat.
A trecut un weekend in care nu am fost alaturi de EL, asa cum mi-as fi dorit.
Departarea ma face sa ma gandesc intens la NOI ... sa imi doresc sa aflu ceea ce face - pentru a ma calma, stiind ca este in siguranta.

In clipele in care sunt inconjurata de nepasarea unora dintre cei dragi, incerc sa nu mai plang...ci sa ma gandesc la EL care ar da orice pentru a ma vedea fericita.
Exista momente in care oricat de mult mi-as dori sa fug in lumea asta mare, ceva ma opreste si ma indeamna sa ma gandesc mult inainte de a face o asemenea copilarie ... in clipele respective in minte imi apare jumatatea inimii mele. Atunci, nu imi mai doresc sa plec - ma incarc cu putere si sper ca intr-o zi totul o sa fie asa cum imi doresc;
Astazi traiesc din inertie, dorinta, visare si din bataia inimii.

sâmbătă, 27 martie 2010

Vreau sa uit...

O alta zi in care singuratatea a fost sentimentul predominant pentru mine... nu stiu cum se intampla ca atunci cand fac treaba ma gandesc la multe lucruri deranjante .
Lucruri, sentimente si clipe pe care le-am tot evitat sa le analizez in detaliu;

Mi-am dat seama ca exista persoane care considera ca eu pot fi cumparata cu bani. Am mai avut un astfel de sentiment cu mult timp in urma, dar dupa o discutie aprinsa persoana respectiva a inteles ca eu apreciez mai mult o imbratisare si niste cuvinte sincere, in locul banilor.
Astazi, istoria s-a repetat, dar cu o alta persoana... nu am stiut cum sa reactionez, caci vorba buna, cearta sau orice mod de a ii explica ceea ce gandesc erau inutile - nu pot sa detaliez motivul pentru care nu am putut sa ii spun ceea ce gandeam, cert este ca am preferat sa ii spun verde in fata ca nu am nevoie de "fericirea banilor".
As fi ipocrita sa spun ca nu am nevoie de bani, nu sunt un copil de bani gata si portofelul meu nu este atat de plin precum mi-as dori, dar nici nu imi place sa primesc ceva fara sa merit cu adevarat. Cu siguranta sunt momente in care banii reusesc sa aduca o buna dispozitie...dar totul este trecator. Ce rost are sa avem bani multi si sa nu avem pentru ce sa traim?
Nu imi doresc sa am bani incat un obiect ieftin sa nu imi mai incante privirea. Nu vrea sa ajung sa nu ma pot bucura de o ciocolata banala.
Poate voi ganditi altfel, dar eu asa vad situatia...

Fericirea gratuita exista, trebuie sa invatam sa ne bucuram de ea.
Spre exemplu, astazi doamna Camelia a reusit sa imi aduca zambetul pe buze spunandu-mi doar cateva cuvinte.

In clipa in care m-am asezat la laptop sa scriu aceste randuri, mi-am propus sa nu povestesc in detaliu despre lucrurile ce ma intristeaza. Vreau sa trec peste aceste momente sau macar sa ma obisnuiesc cu situatia in sine.

vineri, 26 martie 2010

Timpul trece...

A mai trecut o zi in care nu am avut timp de mine insami ... daca privesc in urma nu imi dau seama cum a zburat nisipul din clepsidra.
Sunt multe lucruri de facut si uneori parca doar mie imi pasa, numai eu ma enervez vazand indiferenta lor si imi pare rau ca am ramas singura din punctul asta de vedere - singurul meu aliat este la Pamant;

Seara cand ajung la momentul de respiro al zilei realizez ca am mai acumulat o zgarietura, vanataie sau un semn vizibil.

Cu siguranta si timpul ne raneste. Fara sa ne dam seama cicaticile raman si atunci cand tragem linia realizam aceste rani suflesti peste care le-am tot acoperit cu plasturi de fericire temporara. Inchidem ochii, trecem cu vederea o perioada... dar realitatea e mult prea impunatoare, curand vine momentul adevarului, aceea clipa in care totul din jur se transforma in ceva palpabil si hidos.

Astazi m-am simtit singura. Muzica nu mi-a fost alaturi. Vremea a fost ciudata. Vointa mea a existat dar intr-un mod aparte ... am realizat ceea ce imi propusesem, dar tot nu sunt multumita de randament. Privesc in urma si nu-i nimic.

Privind video de la Mada, ma cuprinde un sentiment ca cineva, acolo, undeva imi este empatica.

Ascult: Bon Jovi - This Ain't a love song
The Corrs - What can I do

joi, 25 martie 2010

Zumzet de albina

O alta dimineata in care somnul nu mi-a fost deloc prieten... m-am trezit foarte devreme, in ciuda faptului ca am dormit foarte putin....am inceput sa zumzai ca o albinuta din cabinet in cabinet.
Am inhalat miros de medicamente si am suportat raspunsurile superioare pe care le ofereau asistentele la intrebari firesti.
Sunt sigura ca un om mediocru nu putea sa deduca singur raspunsurile pentru a putea evita intr-un fel sau altul starea de umilinta pe care mie mi-au provocat-o asistentele.
Poate pentru ele tot ceea ce intrebam era banal, logic si nu isi avea rostul... dar eu aveam nevoie sa ma informez, pentru a cunoaste ceea ce urmeaza facut.

Acum, cand scriu aceste randuri cu ganduri ma gandesc ca as fi putut sa nu bag de seama rautatile gratuite cu care am fost tratata ... dar la momentul respectiv m-am simtit ofensata.
Pe la orele pranzului am avut parte de un moment de odihna, asa cum nu mi-as fi imaginat ca o sa am parte in aceste zile agitate.
Am luat micul dejun la ora pranzului - alaturi de EL... apoi am iesit la aer liber, unde am lenevit, am lasat gandurile acasa si m-am putut bucura de aceste zile minunate.
Natura este fermecatoare atunci cand ai timp sa o privesti, iar pentru a o avea aproape si in zilele in care nu voi ajunge in parc, astazi am cules un minunat buchet de flori.
Pe zi ce trece imi dau seama ca linistea mea sufleteasca o pot gasi doar atunci cand sunt alaturi de EL. In clipele in care suntem impreuna simt ca nimic rau nu se poate intampla si ca pot trece peste orice prapastie deja existenta.
Nu credeam niciodata ca o sa ajung sa cred in iubire si mai ales sa o simt in fiecare por. Am ajuns la un an de relatie...si inca nu imi vine sa cred ca cineva poate sa ma suporte atata vreme.
Recunosc ca nu sunt un ingeras, poate ca nici un dracusor nu sunt...vreau sa spun ca imi cunosc momentele de personalitate exagerata, si nu credeam ca cineva o sa treaca cu vederea aceste ifose ale mele. Dar, prezentul imi arata ca persoana aceasta exista si imi este alaturi mereu.

miercuri, 24 martie 2010

Ne dorim ceea ce nu avem.

Astazi in timp ce asteptam in fata cabinetului medical un pusti de vreo 3 anisori mi-a atras atentia ... era cuminte, zambea strengareste, vorbea cu parintii lui si ma privea timid.
Atunci cand telefonul meu a inceput sa sune, s-a oprit din orice activitate pe care o inteprindea si imi urmarea fiecare miscare ... dupa ce am terminat covorbirea telefonica, ii zambesc complice si vad cum acesta ii cere mamei "t-fonu" din geanta.
Mama copilului incepe sa caute, caci ne-am obisnuit cu gentile imense in care nimic nu este la indemana ... cand gaseste ii ofera copilului telefonul.
Cu o mare usurinta pustiul intra in meniu, butoneaza putin pe acolo si incepe sa se auda sunetul unui joc, in acest timp tatal ii spune :"da putin mai incet" ... dupa cele auzite copilul a nimerit apasat direct pe butonul de volum scazut.
Am ramas o clipa in "stand-by", imi venea sa ma minunez, dar brusc am revenit cu picioarele pe Pamant si mi-am amintit ca aceste creaturi mici au evoluat enorm de mult.
Copilaria lor este diferita de ceea ce imi amintesc eu despre jocurile tineretii mele.
Ce bine era cand eram inca o copila, nu aveam nici o grija, nici o suparare si tot ce stiam era ca eu am dreptul sa ma joc, aceasta imi era indatorirea.
Nu vreau sa spun ca acum duc grija zilei de maine sau ca ma gandesc cu groaza ce pun pe masa...vreau sa spun ca inaintand in varsta incep sa apara diverse probleme si ganduri ce nu ne dau pace pana la rezolvarea problemele...fie ele mai putin importante.
Din ce in ce mai mult imi doresc un loc de munca, vad cum viata trece pe langa mine si eu nu dau dovada de responsabilitate in privinta asta;
Cred ca este legea firii sa ne dorim ceea ce nu avem si cand reusim sa castigam/dobandim acest lucru, incepem sa schimbam lista de prioritati si mereu exista o lista de dorinte.
E normal intr-un fel sau altul sa ne impunem anumite criterii pe care le pe indeplinim, doar ca uneori facem din asta un scop al vietii si uitam sa traim pentru noi.

Cert este ca imi doresc, dar sa nu stiu cu exactitate ce anume caut....

marți, 23 martie 2010

Picaturi de ploaie

Ploua marunt, ploua cu teama...fiecare picatura aduce un nou gand.
Sunt mai linistita fata de noaptea ce tocmai a trecut, este ciudat cum toate lucrurile mici au capatat peste noapte o dimensiune tridimensionala.
Am responsabilitati pe care trebuie sa le indeplinesc fara a fi urmarita nici macar fugitiv de privirea cuiva.
Trebuia sa ma astept la aceasta zi...de multe ori am zis ca o sa vina ziua aceasta, dar mereu am amanat procesul intreg de desfasurare al lucrurilor;
Rezultatele pe care le asteptam aseara au venit, nu stiu in ce masura pot spune ca sunt bune, caci exista parti bune, dar si rele.
Un ultim control se va efectua maine...atunci sper sa gasesc particica de liniste de care am nevoie pentru a scapa de gandurile ce nu imi dau pace.

Fara sprijului pe care mi l-au acordat persoanele dragi nu as fi reusit sa trec peste aceasta perioada cu o oarecare usurinta.

Da, stiu ca pot!

luni, 22 martie 2010

Nelinistea e sora cu un cutitul infipt in suflet.

Trecut de ora 23:00 - sunt singura acasa...daca pana acum imi doream acest lucru, pentru a profita de internet si alte beneficii pe care le aduce un astfel de moment, acum ma simt pierduta intr-o lume mult prea mare pentru mine;
Inima imi bate alert, mainile imi tremura, gandul se impiedica si nu mai gandesc coerent. Sunt agitata!

Nu mi-am inchipuit niciodata ca prima lor plimbare nocturna o sa fie intr-o astfel de circumstanta.
Astept sa sune telefonul si ma nelinisteste fiecare minut ce se scurge fara sa aflu vreo veste.
Imi fac o multime de ganduri negre, nu sunt capabila sa constientizez raspunsul corect...plansul ei ma agita si mai mult. Am nevoie de galagia lor!

Le multumesc mult Madalinei si jumataii mele (cunoscut sub pseudonimul - EL) caci mi-au fost alaturi in aceste clipe ucigatoare .
Ma simt ca un leu inchis...simt nevoia sa fac ceva, orice...desi fiecare colt al casei imi aminteste de nelinistea mea.

<:-P

Timpul petrecut impreuna aduce mereu lucruri noi si sentimente intense.
Adesea am povestit despre prezentul meu alaturi de EL ... cu certitudine nu a fost mereu asa placuta situatia (sau roz cum ar spune unii).
Perseversenta, rabdarea si diversitatea au fost cateva puncte esentiale pentru a ajunge la prezentul acesta minunat.
Inceputul nostru a fost putin stangaci .... prin intelegerea de care a dat dovada EL, mi-a demonstrat mai bine decat o mie de cuvinte ca tine la mine cu adevarat si ca este piesa de puzzle ce se potriveste cu inima mea.

Simt ceva ce arde ca o flacara in sufletul meu, pulsul se intensifica cand ma gandesc la momentele petrecute impreuna. Ochii imi sclipesc si obrajii se inrosesc cand vorbesc despre tine.
Starea mea de spirit este la punctul maxim de fericire...dorinta mi s-a indeplinit.
Oare totul este real?
M-am schimbat mult in acest an, a fost un modelaj reciproc din partea amandurora... pot spune ca ne completam perfect. Prin EL gandul meu prinde glas.

Sunt multe lucruri despre care vreau sa povestesc, dar cuvintele se impotmolesc in mintea mea.

duminică, 21 martie 2010

Beautiful Day

Parcul a fost plin de oameni total diferiti ... la fiecare pas puteam remarca cu usurinta stiluri vestimentare aparte, o nota de personalitate, ceva banal sau chiar o tinuta reusita ce mi-a ramas intiparita in minte;
Ador luna martie... imi place sa vad cum natura renaste, oamenii se bucura de soare, se amuza de mici siretlicuri si intr-un final scapa de greutatea gecilor de iarna, combinand o gama variata de culori si accesori colorate.

Cateodata nici Bucurestiul nu este suficient de mare pentru a evita privirea oamenilor cunoscuti. Poate ca astazi imi doream mai mult ca in restul zilelor sa nu intalnesc pe cineva cunoscut din trecutul meu gri... simteam o nevoie ciudata sa imbratisez prezentul fara a fi nevoita sa ascund particule din trecut.
M-am intins pe iarba calda, am inchis ochii si m-am gandit la multe lucruri... trezindu-ma din aceasta stare am realizat ca locul unde eram eu cu EL, a fost acaparat de multe cupluri care au facut aidoma noastra - s-au intins pe iarba fara sa se gandeasca la o posibila raceala sau la haine inverzite.

In parcul Herastrau am fost surprinsa sa il vad pe Nana Falemi , se plimba cu bicicleta. Ciudat este faptul ca se comporta ca si noi ceilalti ce treceam pe langa el, nu avea superioritatea aceea de om public si nici nu se deghizase pentru a nu fi cunoscut.
Apreciez astfel de oameni care stiu cum sa se comporte in societate pentru a nu fi priviti dintr-o postura urata.

Mai tarziu am vizitat parcul Bordei - am ramas cu o parere minunata despre acest loc, caci pare a fi o intimitate aparte a capitalei ... o bucatica de pamant nu prea vizitata de oameni;
Insula din mijlocul apei a acaparat un loc fruntas in preferintele mele in ceea ce priveste amenajarea parcurilor.

Astazi am reusit performanta de a sta mai bine de 30 de minute in statie in asteptarea mijlocului de transport in comun care ... spre ghinionul meu nu avea nici o sansa sa apara, caci ruta lui a fost deviata pe un alt traseu.
Norocul meu este ca am persoane care ma pot indruma printr-un simplu apel telefonic.

sâmbătă, 20 martie 2010

Dependenta de soare

Incep sa devin dependenta de vremea aceasta minunata.
Daca ar fi EL alaturi de mine, nu as ezita sa ma plimb tinandu-l de mana intreaga zi.
As asculta povesti inexistente, as rade mult, iar seara nu m-ar deranja daca as simti dureri in obraji de la zambete largi si multe;

Este cald, dar asta nu inseamna ca trebuie sa trecem de la tinutele de iarna la ceva foarte sumar... vremea este pacalitoare si abia asteapta sa ne gaseasca nepregatiti si sa ne atace cu ghearele ei mari.

Incep sa cred ca am depasit astenia de primavara ... nu ma copleseste nici un simptom si nu am nici stari adverse la aceste fenomen al naturii.
Am avut parte de un incident minuscul, dar acesta a lasat o insemnatate aparte in sufletul meu. Mi-am dat seama de multe lucruri pe care consideram ca le cunosc... dar pe care, se pare ca nu le stiam nici macar pe jumatate.
Sunt "lucruri" ce trebuie facute la momentul potrivit cu seriozitatea necesara.
Cuvintele nerostite...raman ganduri pentru noi insine.

vineri, 19 martie 2010

Glasul soarelui.

Intr-o astfel de zi nu puteam sa stau in casa, asa ca mi-am luat o carte si am iesit afara sa citesc;
Soarele albea paginile, iar cuvintele parca incercau sa se intinda dupa lunga amortire pe care au avut-o de cand nu mai vazusera lumina naturala si placuta a razelor de soare.
Nu am luat nici telefonul cu mine, nu vroiam sa fiu tentata sa raspund la mesaje... imi doream sa fiu doar eu si natura.
In aer a inceput sa apara un miros specific primavaratic, ceva ce nu ma pricep sa descriu in cuvinte. La o adiere mai puternica se apropie miros de frunze arse.
Tipetele Luizei se preschimbau in acorduri placute ce aduceau o stare aparte si era imposibil sa supere pe cineva cu vorbaria ei.

Uneori zambesc fara sa am un motiv anume, ceva din inconstient ma gadila si ma aduce in starea aceasta ciudata, dar totusi placuta.
Imi vine sa alerg, sa plutesc asemeni norilor...dar cum soarele incepe sa dispara parca si eu ma trezesc la realitate si ating usor pamantul cu picioarele.

Am gasit o poezie ce mi-a atras atentia, chiar daca nu sunt adepta postarii de astfel de lucruri pe blog, astazi o sa fac o exceptie.
" Doi ochi verzi sunt torta vietii mele,/ isi ard luminile in ochii mei/ si vlaga tanara imi sting in ei,/ caci sunt ca blestemul de lanturi grele.
Si i-au fost mintii mele greu prapad,/ caci flacara dintr-insii m-a orbit/ si cu credinta-atata i-am iubit,/ ca n-am mai vrut de-atunci alti ochi sa vad.
In mine-alt prieten ei nu mai infig/ si ganduri altele nu mai frig/ si idol altu-n inima mea n-am
Si mana nu mi-i altui nume roaba/ sa-l scrie-asa precum pe-al tau ti l-am/ cantat, fiindca tu i-ai fost podoaba." Pierre de Ronsard

joi, 18 martie 2010

O zi de pomina!

Soare, cantec de pasari, zumzet de albine, flori albastre, raset de copii, zambete, batai de inimi - EL si Eu .

Dupa multe zile in care frigul ne intra in oase, astazi am reusit sa stam afara ore in sir fara sa simtim prezenta frigului sau alte simptome similare.
Vremea aceasta frumoasa ne-a permis sa ne intindem pe pamantul semi-cald si sa privim norii cum se misca. Am avut parte de un fundal sonor de exceptii, cand spun asta ma refer la pasarile ce vesteau venirea primaverii si la albinutele ce alergau in cautarea florilor.
Chiar daca adierea vantului ne-a stricat de nenumarate ori jocul de badminton, nu am renuntat pana nu am incheiat un meci in care, bineinteles ca am iesit pierzatoare.
E ciudat cum brusc fiecare coltisor ce asta vara nu ne atragea atentia, acum sa ne captiveze...sa realizam ca natura e minunata si ne-a fost dor de ea.

Ne-am aventurat in cautarea locurilor ce mi-au acaparat o parte din copilarie. Chiar daca drumul nu mai este aidoma ca cel din amintirile mele, ne-am descurcat si am gasit o cale de a ne apropia mai intens de locul cu pricina.
Pozele vor ramane o amintire a acestei mici plimbari pe carari de seara.
Nu vreau sa creez impresia ca este vorba de un loc mirific, asemeni celor din basme si povesti nemuritoare... este doar o bucata de teren ce apartine orasului in care locuiesc... iar pentru sufletul meu inseamna o farama din amintirile mele.


Am primit un cadóu de la EL...m-a surprins surpriza in sine, despre cadóu pot spune ca este minunat, caci este pe placul meu copilaresc si venind din partea lui i se intensifica valoarea.
Recunosc ca l-am certat putin, caci nu imi place sa cheltuiasca bani pentru mine.
Nu sunt materialista, dar nu neg faptul ca ador sa primesc mici cadouri. Eu sunt fericita si daca mi se ofera o bucata de hartie in care sunt scrise cateva cuvinte sincere.

Pentru a fi fericita nu trebuie sa irosesti nici o modena...prezenta lui ma face sa plutesc si sa simt inima cum bate intens. EL este cadoul perfect!

miercuri, 17 martie 2010

Fotografia= oglinda sufletului

Aseara am adormit privind fotografia noastra. O privesc adesea, nu m-am saturat sa iti analizez privirea si trasaturile fetei.
In gand imi apare cliseul zilei in care am facut poza si brusc zambesc.

Mereu mi-au placut fotografiile, imi place atat sa le fac cat si sa le privesc; Exista si un lucru pe care il detest - sa apar in ele.
Adesea zapez prin arhiva personala si la o prima privire vad imagini in care apar: amici, cunoscuti, familia sau EL... dar analizand in ansamblu pot vedea dincolo de aparenta.
La persoanele cu care mi-am petrecut mult timp pot recunoaste un zambet fals si pot sa citesc in privirea lor starea de spirit pe care o aveau in momentul conceperii respectivei imagini.
Uneori imi este teama sa ma privesc in oglinda, caci aceasta poate avea o putere similara cu cea a fotografiilor ... ma refer la faptul poate demasca in cateva clipe ceea ce cu greu ascund de mine insami.
O fotografie poate spune mai mult decat o mie de cuvinte rostite.

marți, 16 martie 2010

Fericire de primavara.

Am mers pe carari deja cunoscute, privind frumoasa priveliste, luptandu-ma cu adierea vantului si cu gandurile ce nu vor niciodata sa inceteze din aceasta alergatura haotica... a mai trecut o zi in care am descoperit un adevar pe care nu vroiam sa il vad : "unii oameni sunt faţarnici!".
Nu pot sa inteleg ce rost are sa pui o intrebare caruia ii cunosti raspunsul de foarte mult timp; Nu stiu de ce atunci cand raspunsul e cel pe care il stiai - in loc sa recunosti adevarul sau macar sa te prefaci surprins de ceea ce auzi, preferi sa taci si sa lasi loc de interpretare.
Ipocrizia e in floare. Nu ma apasa aceasta durere, dar nici nepasatoare nu pot sa fiu. Uneori astept ca totul sa iasa la iveala ca sa pot spune tot ce am pe suflet - nu pot face asta daca nu imi dai un motiv.
Trecand peste aceasta descoperire, pot spune ca aceasta zi fugara a fost plina de bunastare.
Am avut o energie nebanuita, astfel incat m-am apucat sa mut muntii din loc si sa zbor in lumea mea.
Timpul a trecut fara sa ii dau prea mare importanta. Probabil toata aceasta stare de buna dispozitie o am din cauza faptului ca de dimineata m-am trezit ascultand cearta melodioasa a pasarilor ce stateau la geamul meu, iar soarele...micutul de el, imi mangaia ploapele.
Sunt fericita ca primavara incepe sa puna stapanire pe noi. Magia aceasta intra repede in suflet si ne indeamna sa valsam cu florile, sa ne asezam pe frunzele uscate si sa privim norii.
Viata e frumoasa cand nu bagi in seama rautatile lor.

luni, 15 martie 2010

Misterul placut

Viata asta are ceva ce ma face din ce in ce mai mult sa imi doresc aparitia viitorului.
O curiozitate feminina ma indeamna sa ma indragostesc tot mai mult de fiecare zi ce trece fugara pe langa mine.
Nu stiu daca sunt singura, sau mai sunt persoane care au simtit ca au nevoie de un raspuns si l-au caut intens...dar acesta a fost de negasit.
Renuntand la aceasta cautare, raspunsul a aparut scris negru pe alb, de parca ar fi fost in permanenta in fata noastra si am refuzat sa il vedem;

Baietii sunt un mister, cel putin pentru mine. Niciodata nu stiu ce urmeaza sa spuna sau cum vor reactiona la anumite cuvinte rostite de noi fetele;
Au niste conceptii total alambicate si nu inteleg principiul lor de a merge prin viata.
Daca in clipa de fata totul pare sa fie frumos si roz pentru toata lumea, in urmatoarele secunde exista posibilitatea sa spuna o mitocanie astfel incat sa isi arate fata de mascul.
Nu vreau sa vorbesc pe caz general, dar nu pot sa fac nici particularitati...nu vreau sa se simta nimeni ofensat de cuvintele mele... vreau doar sa imi explim frustrarea in ceea ce ii priveste pe acesti domni misteriosi;
Acum par incruntati, nervosi, insensibili si in clipa imediat urmatoare ne strang in brate sau ne spun niste cuvinte suave...
Cu siguranta si noi fetele suntem ciudate pentru ei, doar ca eu nu pot vedea ciudatenia gandirii unei fete. Sunt fata si gandesc aidoma. Stiu ca noi suntem iertatoare si ca totul se transforma intr-o poveste de dragoste inca de la prima imbratisare...

Oricat de nesuferiti ar fi ... au ceva ce ne atrag si ne fac sa inchidem ochii in situatiile in care sunt incredibili de .... de nerecunoscut si deloc pe placul nostru.

Cu toate nemultumirile mele pot spune ca dragostea este un mister placut... si fara un EL alaturi viata nu ar avea culoarea aceasta si nici fluturasii in stomac nu ar mai zbura.
Toate lucrurile pe care nu le inteleg, ma fac sa imi doresc sa traiesc fiecare clipa alaturi de EL al meu, pentru a descoperii anumite raspunsuri - totul pentru curiozitatea mea feminina.

duminică, 14 martie 2010

Ma simt verde

Primavara, bine ai venit in sufletul meu.
Astazi am renascut precum firul ierbii. M-am rasfatat in razele soarelui si am stat lipita de pieptul tau, chiar daca materialul textil din care era facuta geaca ta nu ma lasa sa iti aud bataile inimii - simteam ca fiecare bataie este un mesaj catre inima mea care bate mereu pentru tine.

Vantul a adiat dar in cantitati moderate, astfel incat am putut sa imi duc la bun sfarsit una dintre dorinte - am purtat fusta :) .
Am vazut pomi ce incep sa inmugureasca si flori ce isi scot timide frunzele din pamant. Astept nerabdatoare minunata "simfonie" coloristica a plantelor.
Simt in suflet un amalgam de sentimente: speranta, iubire, dorinta, visare...
Pentru mine astazi TU ai fost asemeni unei raze de soare, m-ai facut sa ma simt o adolescenta vesnic cu capul in nori si indragostita de acelasi om misterios. Gandindu-ma la intampinarea pe care mi-ai facut-o simt inima cum incepe sa bata alert si pe fata imi apare un zambet visator.
Nu stiu daca viata mea este reala sau traiesc intr-un vis frumos de foarte mult timp. E real tot ceea ce simt. E inimaginabil cum m-am schimbat intr-un an si cu toate astea imi place statutul meu;

In pofida faptului ca sunt obosita, ma simt fericita si imi doresc ca viitorul sa fie cel putin la fel de frumos ca prezentul.

Am avut o saptamana plina pentru stilul meu de viata. Am pierdut multe ore in fata unui pahar de suc, am depanat amintiri, am fumat pasiv, am mers la cumparaturi cu familia, am vizitat
Muzeul Tehnic "D. Leonida" , m-am plimbat alaturi de EL prin parc, am dormit in fuga si nu in ultimul rand am inceput un nou stil de viata.
Imi pare rau ca nu am reusit sa mai citesc... cartea a ramas pe noptiera asteptandu-ma sa ma intorc la ea.
Cu siguranta de mine o sa fiu aceeasi agitata si aiurita...doar ca imi propun sa ma tin de cuvant de fiecare data cand spun ceva...fie ca este vorba de o promisiune personala.

Noapte buna blogutule!

sâmbătă, 13 martie 2010

Gand patibular...

A fost o zi la fel de lunga ca si celelalte doar ca ma simt incarcata sufleteste in cel mai negativ sens posibil.
Am facut o "gafa" daca ii pot spune asa, ideea este ca nu a fost intentionata ci in esenta a avut un scop bine intemeiat. Recunosc ca rezultatul nu a fost asa cum ma asteptam ... cert este ca acum ma simt nevoita sa suport consecintele;
Incerc sa masor fiecare miscare si imi dau seama ca nu reusesc sa fiu nici macar pe jumatate perfecta. Poate ca nu imi doresc sa fiu perfecta si stadiu in care ajunsesem imi era suficient...dar...sufletul imi este gol acum si ma apasa o durere cumplita.
Nu vreau sa mai spun nimic, caci simt cum ma afund in propria-mi prapastie...

vineri, 12 martie 2010

Ambalajul conteaza?

Din ce in ce mai des am remarcat ca pentru multi oameni conteaza ambalajul sufletului.
Imaginea are un cuvant de spus la o prima vedere...oare trecerea timpului o sa pastreze ambalajul intact?

Mediul care ne inconjoara vinde bine imaginile prelucrate cu ajutorul a grame, kilograme sau chiar tone de materie prima precum: flacoanele de forma deja cunoscuta cu fond de ten, cutii micute cu niste culori sidafate, bureti pentru a intinde si sterge diverse prafuri magice, pensule pentru pictat obrajii, pudra praf sau perle, creioane si rujuri pentru a creea buzele perfecte, anticearcane pentru a corecta micile imperfectiuni si multe alte ustensile pentru a arata ca "Scoasa din cutie".
Toate acestea creeaza miracole la capitolul frumusete exterioara...pentru a atinge o astfel de latura a aspectului fizic, nu asteptati ci cumparati toate cele enumerate mai sus si administrati cu incredere in catitati mari, caci asta se vinde.
Nu uitati pentru a atinge aceste standarde nu ezitati sa administrati dimineata, la pranz si seara acest tratament.

Eu una nu inteleg cum anumite fete, caci despre ele vorbesc, au un instinct de a isi pudra nasul si de a face alte chestii similare la intervale regulate. Probabil sunt eu invechita sau am realizat ca nu ma ajuta cu nimic aceste cosmetice...in afara de arcuitul genelor nu fac nimic pentru a iesi in evidenta.
Refuz sa cred ca cineva face aceste "opere de arta" doar pentru a isi satisface tabieturile. Majoritatea au un motiv bine intemeiat pe care evita sa-l dezvaluie, dar despre care am aflat in timp de la diverse persoane, unele dintre pareri suna cam asa:"fondul de ten ascunde toate imperfectiunile", " daca nu mai am gloss lumea se naruie sub picioarele mele, cum o sa imi scot in evidenta buzele si zambetul?" "nici un pret nu este mare pentru reusita pe care o au cosmeticele..".

Ma amuz cand stau in statie si afara incepe sa ploua iar tencuiala de pe chipul lor incepe sa cada...toata fatada se transforma in moloz.
Ar mai fi multe de spus despre aceste "duduite", dar cine sunt eu sa le critic? [Fiecare se face pe sine de rusine cu ceea ce se imbodobeste in viata de zi cu zi].
Vorba aceea "da Doamne oameni ca ei/ele sa avem si noi de cine ne amuza!".
In incheiere tin sa mentionez ca nu sunt absurda in ceea ce priveste machiajul in cantitati moderate. Unora dintre fete le sta chiar bine in culori stridente, pastelate sau in tonuri tomnatice ... dar exista si exceptii care lasa de dorit - decat sa cazi in cealalta extrema, mai bine eviti cu desavarsire un astfel de ritual.
Daca natura nu a fost darnica cu mine, nu consider ca vor ajuta fardurile si nici cosmeticele sa devin o micuta Mandy Moore .
Cine ma vrea ma place asa :) .

joi, 11 martie 2010

"Totu-i alb în jur cât vezi"

In fiecare anotimp iubirea capata o alta forma...imbraca o alta haina si reuseste intr-un mod aparte sa ne faca sa asteptam noua infatisare sau sa ne-o dorim pe cea veche.
Imi plac zilele insorite de primavara , caci la fiecare pas intalnesc o mireasma, un peisaj sau in cantec de pasari ori insecte ce reusesc intr-o clipa sa ma trimita cu gandul intr-o alta lume.
Unde este mirosul pregnant al primaverii? Dar amestecul inconfundabil de verde si rozul florilor ce se aseamana cu bomboanele fondante...unde sunt toate astea?
Aproape ca incep sa uit cum miroase parfumul proaspat al ierbii.
Dar, sa revin la realitate si sa privesc zapada care nu isi mai are rostul are rolul de a acoperi gropile si mizeria orasului.
Totul este plumburiu...albul ce ne inconjoara mi-ar fi placut sa fie al florilor de pomi si sa emane un parfum imbietor, o mireasma inconfundabila... Zapada pare ca a uitat drumul catre casa ei.

Astazi cred mai mult ca oricand ca vremea influenteaza starea omului;
Cand spun asta ma refer la disconfortul pe care il provoaca multe zile friguroase si urat colorate. Intreaga zi am avut o stare ciudata...am incercat sa fac ceva pentru a depasi acest moment, dar rezultatul s-a lasat asteptat.

miercuri, 10 martie 2010

Fiecare "azi" aduce transformari de situatie

Stau cu pagina deschisa de mai bine de-o ora, am amanat momentul acesta sperand ca inspiratia sa apara, imi doream sa pot spune ceva de care sa-mi amintesc cu placere, regret sau orice alt sentiment...orice, numai sa imi transmita ceva cand voi reciti aceste randuri, dar inspiratia mea este una cu asfaltul.

Ma simt putin visatoare, ganditoare si apatica ... ma asalteaza un set de intrebari carora nu le gasesc raspunsul in clipa de fata - vreau sa trec cu vederea peste ele dar ma impiedic de ele la fiecare pas.
Am trecut peste prima zi din sirul multora ce vor urma in acelasi ritm. Inca nu resimt schimbarea, nu mi se pare nimic exagerat de greu... am nevoie de sprijin si vointa, caci avand acestea voi reusi sa fac ca totul sa intre in viata cotidiana fara sa ma gandesc ca este o obligatie - ci sa devina o obisnuinta.
Am realizat ca fiecare "azi" poate reprezenta prima zi din noua viata, totul este ca ne dorim asta si sa luptam in atingerea acestei dorinte.

Ma intalnesc tot mai des cu ganduri ce ar fi trebuit rostite dar raman doar in minte... iar niste vorbe spuse in graba fara sa fie analizate ranesc sufletul.
Trebuie sa exista dorinta sufleteasca pentru a ajunge de la "lingurita" la "furculita"... nu stiu daca sunt capabila de aceasta transformare, cert este ca imi doresc.

Meditez ascultand: The Fray - You found me
The Fray - Look After You

marți, 9 martie 2010

Stiu ca pot

In pofida faptului ca afara a fost si este foarte frig, am indraznit sa ies la o scurta plimbare...
Am observat ca atunci cand stau o intreaga zi in casa incep sa resimt o stare apatica, sa ma gandesc la lucruri fara rost si sa imi fac o mie de ganduri inutile.
Ziua a trecut putin fara rost pana in clipa de fata, am facut multe lucruri ce vor disparea ca fumul unei tigari.
Incerc sa indeplinesc toate lucrurile de pe lista de "trebuie facut", chiar daca imi este greu sa pornesc in a face aceste lucruri incerc sa nu fiu delasatoare si sa duc la bun sfarsit dorintele pe care mi le impun.
Astazi nu ma simt eu in propriul corp, simt cum cineva a luat viata mea in mainile sale si incearca sa manevreze situatia, asemeni papusarului ce impune viata marionetelor.
Cu siguranta acesta este doar sentimentul unui nou inceput... un inceput ce se anunta promitator daca ma tin de cuvant, si o sa ma tin de cuvant... vreau sa imi demonstrez mie ca pot sa fac acest lucru. Cu riscul de a face un efort supra-solicitant o sa o fac si pe asta!

Ascult: Anouk - Michel
Reamonn - Tonight

luni, 8 martie 2010

Viata ca un fenomen

Uneori as merge pe carari necunoscute fara sa privesc inapoi, dar astazi merg pe acelasi drum pe care pasesc de atatia ani si despre care m-am saturat sa vorbesc in mii de cuvinte.
Mi-am dat seama ca ma pot asemana cu un curcubeu atunci cand sunt fericita...trec usor de la starea de incantare la beatitudine, ma colorez in obraji pana ajung rosiatica din cauza entuziasmului.
Dar, atunci cand sunt trista ma simt ca o picatura de ploaie ... singura intr-o lume atat de mare.

Astazi cred ca fiecare fulg care cade reprezinta un gand, coboara incet si picand pe ciment ramane multa vreme in asteptarea realizarii dintr-un colt indepartat al lumii.
Chiar daca nu imi mai place zapada, vantul si nici frigul de afara, nu imi este teama sa ies la plimbare...vremea asta imi aduce aminte de iernile copilariei.
Fiecare fulg ce pica se aseamana cu o parte din trecut. Fiecare val de frig aduce cu el un sentiment nou dar parca totusi cunoscut. Fiecare adiere de vant ma trezeste la o alta realitate in care eu reprezint o alta personalitate.

Ma duc sa descopar realitatea ce ma inconjoara. Daca nu ma intorc inseamna ca lumea exterioara este mult prea impunatoare si nu am rezistat acestei lupte cu microbii cu doua picioare.

duminică, 7 martie 2010

Despre EL

Zambetul diminetii a avut un efect benefic asupra starii mele de spirit. Intreaga zi am emanat o energie pozitiva, cred ca de la distanta se citea fericirea pe chipul meu.
Razele soarelui ce m-au trezit au fost alaturi de mine pana la orele pranzului, cand am iesit in parc alaturi de EL.

Mi-am dat seama ca ma simt in largul meu atunci cand sunt cu EL. Niciodata nu am fost genul de fata care sa ma comport diferit cand sunt cu EL (nu imi place sa ma par cine nu sunt - ma comport aidoma cum as face-o la o iesire cu amicele). Poate la inceput doar ezitam sa fac anumite gesturi, dar cele pe care le faceam erau caracteristice stilului meu de a fi.
In momentul de fata nu am nici o jena cand vantul imi ciufuleste parul...uneori chiar ma amuz de acest lucru.
Imi permit sa mananc chipsuri fara sa ma gandesc: "daca o farama de sare mi se aseaza pe fata, iar el o va sesiza inaintea mea?".
Daca imi vine sa ma asez pe o treapta, nu ezit sa o fac...stiu ca EL nu va privi cu ochi jenati gestul meu.
In compania lui ma simt cel mai bine... pentru mine EL este :amicul, prietenul, psihologul, iubitul si viitorul meu sot.

Sunt fericita ca nu a uitat nici un eveniment important din viata noastra.
Stie intr-un fel aparte sa imi ofere flori, de fiecare data m-a luat prin surprindere si gestul lui ma emotioneaza fara doar si poate.
Isi aminteste aniversarea noastra in fiecare luna... si imi spune cuvinte dulci care reusesc sa ma faca sa plang de fericire.
Sunt multe lucruri care imi plac la EL, despre unele dintre ele stie, dar despre altele am preferat sa le pastrez in cutia sufletului meu.

Postarea initiala despre care am vrut sa scriu nu arata ca randurile de mai sus, dar in timp ce scriam primele randuri un gand mi-a invadat mintea si toata atentia mi s-a atintit asupra subiectului "EL".
Il ador astazi mai mult ca ieri dar mai putin ca maine :X.

sâmbătă, 6 martie 2010

Noaptea pare zi senina...

Oricat de obosita as fi, oricat de concentrata asupra treburilor pe care le fac, oricat de bolnava, oricat de suparata...oricum as fi inima mea bate pentru tine, daca nu ai fi tu ce ar face inima mea?
M-ai sunat si am inflorit vazand cu ochii...acesta este unul dintre momentele in care realizez ca anul ce a trecut avandu-ne ca protagonisti in povestea vietii mele, a fost un an plin de diversitate si sentimente din ce in ce mai frumoase;
Esti mai mult decat mi-am imaginat vreodata. Stii sa ma ridici de jos atunci cand pic din cauza demoralizarii mele precoce, m-ai invatat sa fiu puternica, sa nu pun la suflet rautatile lor...
Tu ai scos la lumina o latura a mea despre care nu imi puteam imagina ca zace in mine... o infatisare interioara care imi place enorm.

M-am schimbat mult intr-un an, uneori involuntar...rezultatul este cel despre care am tot scris.
Trece timpul si cu fiecare secunda ce se scurge, imi doresc mai mult sa vina clipa in care sa fim mereu alaturi.
Nu imi gasesc cuvintele pentru a iti spune ceea ce insemni pentru mine. Incerc adesea sa iti multumesc pentru toate lucrurile bune pe care le-ai adus in viata.
Esti deschizatorul usilor ce aduc bucuria in lumea mea!

Te iubesc ... esti asemeni pralinelor de dulce... sincer nu as regreta nici o clipa daca as deveni diabetica din cauza gustului tau.
Ai sa stii :"Alaturi de tine as merge pana la ultima bataie a inimii mele."

vineri, 5 martie 2010

O sclipire de moment (poate) schimba viitorul

Incep sa ma satur de noptile in care nu dorm aproape deloc...sau de cele in care visez urat.
Nu stiu carui fapt sa datoreaza problemele mele legate de capitolul somn, stiu doar ca vreau sa se termine cat mai repede ... sa pun capul pe perna si dimineata cand ma trezesc sa ma simt cu bateriile incarcate.
Ma gandesc cu groaza daca nu ar fi EL, cel care reuseste sa imi aduca zambetul pe buze, as fi fost vesnic morocanoasa, trista si nu as ezitat sa imi arat oboseala pricinuita de noaptile mult prea scurte;

Astazi in timp ce preparam niste prajiturele am avut o sclipire de moment. Am realizat de ce gospodinele gasesc in mai putin de doua secunde raspunsul unei probleme importante...
In timp ce se presara o lingura de sare, un praf de piper si alte minunatii de acest gen...au timp sa se gandeasca la fiecare detaliu si mintea lor functioneaza ca un motoras;
Eu sunt inca o novice in acest "sport", dar sper ca descoperirea acestui secret sa ma duca pe o treapta inalta in viitor.
Astept ca cineva sa deguste prajiturelele pe care le-am facut, sa stiu daca mai intru sau nu in bucatarie.

Dupa ce am terminat treburile culinare m-am intors la lecturat cartea pe care am descoperit-o aseara in biblioteca: "Ce mult te-am iubit"- de Zaharia Stancu.
Inceputul este suficient ca sa faca cititorul sa se gandeasca intens la ideea ca viata este scurta si trebuie sa profitam din plin de ea.
Probabil din cauza acestei carti astazi m-am gandit intens la mine si EL...asta nu inseamna ca in restul zilelor nu ma gandesc, dar parca astazi a fost mai profund...
Timpul trece si ne gaseste la fiecare pas impreuna. Sper ca batranetea sa ne daruiasca iubire asemeni celei din adolescenta - sentimentul ala ca o zi fara celalalt trece fara rost.
Mi-ar placea sa nu uit niciodata ca bucuria vine din lucruri marunte si ca o simpla cana cu ciocolata calda poate aduce zambetul pe chipul lui.
Vreau sa ne plimbam si sa pastram amintiri din fiecare loc in care pasim impreuna;
Sa facem tot ce ne dorim amandoi si sa nu fie ceva ce a trecut pe langa noi fara sa realizam...
Plansul pesonajului principal din carte a deschis in sufletul meu rani cicatrizate...mi-a amintit de persoane care au perindat prin viata, dar care au plecat mult prea devreme...

joi, 4 martie 2010

Microbi cu doua picioare

Treptat a inceput sa imi pese putin spre deloc, gandul ca sunt parsivi nu mai reprezinta un disconfort pentru mine....ci mai degraba o obisnuita permanenta.
Daca stau bine sa ma gandesc intreaga viata este pe interes...fie ca este vorba de o rugaminte, promisiune sau chiar un scop ascuns...la fiecare pas interesul exista;

Microbii acestia ce privesc lacomi au invatat de foarte mult timp sa profite, poate ca naivitatea mea a fost de vina...sau un alt motiv pe care nu l-am descoperit inca in intregime.

Imi amintesc gesturile schimbatoare. Privirile miloase, daca le pot spune asa, cuvintele induiosatoare ("pentru tine as face orice"), minciunile presarate cu dulceata colorata...toate detaliile imi revin in minte.
Mult timp am ramas ca o persoana desculta in ploaie sub un felinar, care nu ajuta decat la luminat picioarele...nu la privit lumina din ochi asa cum ar fi trebuit;

As vrea sa aflu ce se ascunde in spatele cuvintelor pe care le rostesc microbii acestia, dar nu am gasit decodorul potrivit pentru a decodifica vorbele acestea mult prea parfumate.

miercuri, 3 martie 2010

Totul e in capul meu

Astazi am lasat timpul sa treaca pe langa mine fara sa imi pese. M-am gandit la "niste raspunsuri" vorba Mihaelei Radulescu ... am sperat ca acestea sa imi aduca o liniste sufleteasca si o clipa de repaus.
Cert este ca nu pot constientiza daca au avut sau nu acest efect, ceva se petrece cu mine si nu imi dau seama ce anume - sa fie efectul raspunsurilor sau batalia cautarii?

Am un pitic in cap care imi sopteste adesea lucruri negative. Nu-mi da pace sa lupt cu gandurile si ma indeamna sa cred ca oamenii se schimba...desi adopta personalitati si comportamente care le vin asemeni unai haine mari.
DA, eu cred ca oamenii se schimba dar cu toate astea raman in esenta la fel;
Iesirea de care am avut parte a lasat o amprenta asupra acestei zile. Nu vreau sa spun prea multe despre acest subiect, imi este teama de cuvintele pe care le-as putea rosti.

marți, 2 martie 2010

Trecut prezent...

De ce trecutul vine in prezent? Vine nepoftit si nu reusesc sa inchid usa cu lacatul uitarii.
E ciudat, coplesitor, surprinzator si putin agasant... nu inteleg de ce vrea sa darame tot ce ii sta in cale si sa caute prin sertarele pline de praf si sentimente uitate.
In urma dezastrului provocat de trecut, ramane o dezordine in sentimente si un gand nerostit;
Un gest ce se repeta fara un motiv concret poate oferi multe suspiciuni si banuieli;
Am invatat sa fiu precauta si sa nu gust un cub de ciocolata pana nu sunt convinsa ca intreaga ciocolata imi poate apartine.
In viata am intalnit inimi de gheata, de care am avut multa grija pentru a nu se sparge... iar atunci cand am intalnit iluziile nu am vrut sa le dau culoare, pentru a vedea cat de departe pot merge asa incolore...mi-am continuat drumul si le-am privit din umbra prestatia;
De cele mai multe ori am intalnit in drumul meu minciuna, peste care am invatat sa trec cu ochii inchisi pentru a nu vedea privirile ucigatoare ale celor ce-o practica.

Ma gandesc la faptul ca adesea am incercat sa plec si am ajuns in acelasi loc, alaturi de aceiasi oameni ce apar pe neprevazute ... nu inteleg de ce mereu dau peste acelasi cerc.
Nu stiu ce sa fac - sa trec cu vederea peste toate cele, sa rup paginile din trecut...iar cand dorul revine sa le lipesc si sa continui sa scriu cu o alta culoare, pentu a evidentia efectul trecerii timpului ?
Gandurile mele se transforma intr-o furtuna si vor ajunge intr-un neant...

luni, 1 martie 2010

Martie, martie, martisor...

Afara pluteste un miros de sarbatoare.
Strazile au inflorit peste noapte, oamenii parca au fost loviti de o bagheta magica...ceva este schimbat in comportamentul lor - nu se mai vaita de bani si cumpara cate o atentie fetelor si femeilor dragi;

Picaturile de ploaie s-au oprit, privind prin sticla geamului de la etajul 3 ... vremea poate fi usor confundata cu serile racoroase de vara - atunci cand se inoreaza dupa amiaza si e starea aia placuta in care iti vine sa stai si sa privesti norii cum se plimba.

Cu siguranta nu ne asteptam ca 1 martie sa fie inorat, dar sclipirea vine din lucruri marunte, din cadourile pe care le oferim si din bucuria celor ce le primesc;
Potrivit traditiei, de astazi pana pe 9 martie - este bineca fiecare dintre noi sa ne alegem o zi, iar
in functie de cum se "prezinta" vremea in ziua respectiva, cica asa o sa fie si anul pentru noi.
Eu tind sa cred ca daca ziua pe care ne-am ales-o este inorata...inseamna ca prezentul nostru a fost putin intunecat, dar soarele o sa invinga si restul anului o sa fie insorit.