Inconstienta omoara suflete!

Pe zi ce trece cate un suflet se lasa prada acestui sentiment straniu care afunda tot ceea ce avem mai bun si scoate la suprafata toate defectele noastre.
Cei din jurul nostru nu mai sunt capabili sa ne tolereze defectele si sa aprecieze calitatile. Ei percep toate lucrurile negative la o intensitate mult mai intensa, iar din aceasta cauza tot ceea ce este bun se pierde in neant.
Aseara am descoperit in romanul pe care il citesc - "Moartea lenta a Lucianei B."de Guillermo Martinez - un citat ce mi-a atras atentia si pe care imi propusesem sa-l impartasesc la momentul oportun. Poate ca acest moment a venit mai devreme decat ma asteptam caci urmeaza sa-l scriu, citatul lui Giacomo Casanova suna exact asa: "Tot ceea ce are impact in fizica sufera o reactie egala la impact, dar in morala reactia este mai puternica decat actiunea. Reactia la impostura este dispretul; la dispret, ura; la ura, omuciderea."
Adevarul este ca in ziua de astazi tot mai multi oameni se omoara din cauza lucrurilor ce se petrec in jur. Personal consider ca oamenii acestia au avut (sau au) un curaj straniu ce ii indeamna sa isi ia viata pe care Cel de sus le-a oferit-o pentru a profita de ea .
Eu cred ca viata ar trebui sa ne-o ia Cel ce ne-a dat-o. Noi nu avem nici un drept sa ne punem capat zilelor, oricat de greu ne este - undeva trebuie sa existe o rezolvare a problemelor.
O axioma pe care multi dintre noi am auzit-o spune ca: "Un om in viata trebuie sa ridice o casa, sa sadeasca un pom si sa creasca macar un copil".
Chiar si dupa ce ai indeplinit aceste trei criterii esentiale (cum spune vorba din popor) nu trebuie sa iti lasi sufletul prada negativismului.

Cu siguranta nu este viata plina numai de miere si flori frumoase ... avem multe lucruri amare si flori ofilite ce nu au apucat sa ajunga niciodata mirobolante, dar cu toate acestea nu vad nici un motiv pentru care sa renuntam la unica noastra sansa de a trai.
Nu cunosc multe detalii despre "reincarnare" si nici nu-mi explic sentimentul de "deja vu". Consider ca viata este singura sansa de a simti, gandi, creea, respira, incerca si ... a face tot ceea ce facem noi oamenii.
M-am indepartat de la subiect putin, dar cred ca totul are o mica legatura caci dupa moartea sentimentelor si aparitia tuturor rautatilor pe care le facem si spunem intr-un mod inconstient apare fara drept la replica "scaparea" sau refugiul pe care consideram ca-l gasim in lumea de dincolo.

Eu am invatat sa trec peste momentele urate ce mi se intampla adesea in viata, incerc pe cat posibil sa nu le las sa imi inaspreasca sufletul.
Daca as deschide cutia de amintiri as gasi multe detalii minunate ce au inlocuit cu usurinta rautatile si lacrimile pe care le-am varsat. Nu neg faptul ca sunt clipe in care simt ca nu mai rezist, nu inteleg cum am avut forta sa vad doar lucrurile frumoase si sa trec cu vederea peste tot ceea ce m-a ranit.
"Iert dar nu uit", acesta este un lucru esential. Nu vreau sa-mi pierd demnitatea, dar nici nu imi place sa fiu o persoana rea si nesuferita.
Constient iert si las in lumea viselor urate tot ceea ce nu-mi place, dar candva o sa vina ziua in care putin cate putin o sa adun rautatile si o sa iau masuri;
Nu, nu o sa imi pun capat zilelor ... atat pentru ca nu am curaj cat si pentru faptul ca vreau "sa sadesc un pom, sa fac un copil si sa-mi cumpar o casuta";