Veselia este cuvantul de ordine.

Nu stiu cum sa explic sentimentul asta de renastere pe care il simte intreg trupul meu dupa o perioada putin ciudata.
De curand intrebam unde a disparut sentimentul de exagerare... eh, uite ca inca dainuieste si in mine si uneori ma face sa sufar inzecit, caci vazand situatia cu ochii unui copil parca totul este fara rezolvare.

Astazi ma simt vesela. As alerga prin iarba si chiar as dansa - asa stangaci cum ma pricep eu.
Mi-ar placea sa gasesc locul acela plin de maci si flori de camp.
Sa fiu doar eu si EL : sa ne jucam, alergam si mai ales sa radem ca doi copii .
Nu am mai spus de foarte mult timp sentimentele pe care le nutresc vis-à-vis de EL... am considerat ca stie foarte bine toate aceste lucruri... dar astazi am simtit o nevoie aparte din interior sa ii marturisesc tot ce imi dicta inima si sufletul.
Il iubesc enorm, niciodata nu as fi crezut ca Eu pot sa devin o "iubita" in adevaratul sens al cuvantului.
Iubesc si sunt iubita pe masura.

Adesea stau si ma gandesc ca am ajuns la stagiul in care consider ca fara EL nu as mai putea fi EU. Nu-mi pare rau, caci simt ca viata mea o sa se sfarseasca alaturi de a lui... o sa ajungem la batranete impreuna si o sa povestim de fiecare data cand o sa fim intrebati de inceputul relatiei noastre si despre toate pragurile peste care am trecut pentru a ajunge sa fim NOI.
Mi-ar placea sa fiu un bun exemplu pentru viitorii mei copilasi ... sa le acord atentia pe care uneori eu nu am primit-o si intelegerea de care fiecare adolescent are nevoie.

Sunt ganduri pe care astazi le analizez cu atentie si pe care mi-as dori sa nu le uit in viitor...

Ascult: Train - Hey, Soul Sister