Plouă mărunt. Picăturile cad liniștit peste oraș, peste acoperișuri, peste gândurile grăbite ale oamenilor. Nu este o ploaie care sperie și nici una care alungă. Este ploaia aceea blândă care te face să încetinești pentru câteva clipe și să privești mai atent în jurul tău.
În astfel de zile, parcă și timpul își schimbă ritmul. Străzile devin mai tăcute, ferestrele se transformă în rame pentru tablouri mișcătoare, iar fiecare picătură pare să poarte cu ea o poveste. Sau poate un vis.
Plouă cu vise. Cu acele vise pe care le-am lăsat deoparte din lipsă de timp. Cu dorințe pe care le-am ascuns în sertarele sufletului, așteptând momentul potrivit. Ploaia le scoate la lumină și le așază delicat în fața noastră, amintindu-ne că nu au dispărut niciodată.
Există ceva magic în sunetul ploii. Poate pentru că ne oferă un pretext să ne oprim și să ascultăm. Să ne ascultăm pe noi înșine. În zgomotul discret al picăturilor se strecoară întrebări, amintiri și speranțe. Uneori găsim răspunsuri. Alteori descoperim doar că întrebările sunt mai importante decât credeam.
Plouă mărunt, iar lumea pare să se curețe de excesul de grabă. În aer rămâne mirosul proaspăt al începuturilor. Poate că fiecare ploaie este, în felul ei, o invitație la un nou început. O șansă de a privi altfel ceea ce avem, ceea ce suntem și ceea ce ne dorim să devenim.
Astăzi nu mă grăbesc să fug din calea ploii. O las să îmi însoțească pașii și gândurile. Pentru că, uneori, ploaia nu este doar apă. Uneori, plouă cu vise.
Iar visele, chiar și atunci când cad mărunt, au puterea să ude cele mai uscate colțuri ale sufletului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: