Povestea unui suflet

Ce e dragostea? Am mai avut eu intentia sa scriu despre acest subiect si am terminat brusc. Poate pentru ca dragostea asta este diferita de la o zi la alta sau de la ora la alta. Acum simt ca dragostea are nevoie de spatiu si timp, insa toate acestea cu moderatie. Nu stiu daca sunt eu posesiva sau doar dornica de linistea de cuplu. Imi este dor de momentele in care suntem doar noi doi... ma obosesc iesirile in grup. Nu zic sa nu facem si astfel de iesiri...insa in mod consecutiv reusesc sa ma stoarca de putere. Iar pic intr-o stare greu de inteles. Nu vreau sa deschid cutia cu dezamagiri, ma gandesc ca astazi a fost o zi agitata pentru mine si sigur as termina prost...sunt exagerata acum si recunosc asta, va rog sa ma intelegeti...am nevoie de un zambet si sunt alt om. Astazi n-a zambit soarele pe strada mea. Imi lipseste deja...parca am fost ca un orb intr-o lume aglomerata. M-am lovit de atatea ziduri si am primit lovituri care lasa vanatai.

 Este una din zilele in care am nevoie de o schimbare... nu ma mai suport asa cum sunt in majoritatea zilelor si incerc sa ma maschez de asa natura incat sa am un ambalaj mai aparte. Sunt tentata uneori sa ma tund pana la umeri, in prezent parul meu depaseste lungimea de un metru si am cam epuizat energia necesara sa il aranjez. Nu stiu daca o sa imi fac curaj sa tai din el, insa pana atunci ma multumesc cu trucuri care il fac sa para scurt si sa nici nu necesite mult timp. Perioada "bretoniada" a luat sfarsit. Dupa multe incercari am ajuns sa renunt definitiv la el. Cred ca este una din deciziile cele mai bune pe care le-am luat. Daca tot a rasarit si soarele vreau sa port iar fuste si rochite. Imi lipsesc adesea aceste perioade in care sa ma simt feminina si sa arat asta. As vrea ca dispozitia sa se schimbe la fel de usor ca hainele. Sa pot sa las pe covorul de la intrare toate amintirile neplacute si cand ies din casa sa le arunc in cosul de gunoi fara sa privesc cu reg...

La La La ce pofta de viata am... imi vine sa cant si sa dansez in timp ce gatesc. Chiar daca aseara cand am pus capul pe perna nu m-am gandit ce o sa fac in ziua ce urmeaza, vreau sa spun ca astazi am avut atatea activitati incat nu mi-am dat seama cand a trecut ziua. Am gatit, facut curatenie, am realizat cateva bratari din margele de nisip...una dintre ele este pentru Dandy, i-am promis ieri ca o sa ii fac, insa nici eu nu ma asteptam sa o termin atat de repede. Aseara am primit niste pietricele rosii de care m-am indragostit de cum le-am vazut, a fost ceva de genul "Doamne, cat de superb ar fi sa imi fac un set de accesorii din pietricelele acestea." Zis si facut, astazi am facut cerceii, iar inelul este in lucru. Dar, omul drag s-a gandit ca zambetul meu trebuie sa mai stea pe chipul meu, asa ca mi-a mai procurat cateva pentru a imi face de lucru cu ele. A inceput sa isi dea seama cat de creativa sunt ... sau vorba unui prieten comun "Fata, tu poti sa faci o comoar...

Zum zum ca o albinuta am zburat. M-am trezit energica si am zumzait prin casa sa fac mici treburi. Visatoare cum eram, am realizat ca am descoperit o tinuta pe care imi doream de foarte mult timp sa o adopt, dar care ma oprea din pricina faptului ca nu aveam tot ceea ce imi trebuia. Este  vorba despre o tinuta scolareasca, cu cravata, rosii si am asortat doua codite lungi. Dupa ce am probat-o pot sa spun ca aratam ca o adolescenta si m-am simtit asemeni - o stare de bine m-a cuprins repede. Astazi a fost ziua in care am iesit cu prietenii in oras. Am ras atat de mult incat ma temeam ca dupa o zi reusita sa nu imi strice cineva starea aceasta speciala, nu stiu daca as fi fost intocmai calma si amabila daca mi se arunca cu negativism peste o zi speciala. Surprizele sunt la tot pasul, chiar am ramas zambind cand am primit un lucru mic pe care l-am indragit de cand l-am vazut...nu e scump, dar e frumos si gestul in sine mi s-a parut special. Multumesc pentru "donatie". Maine v...

Astazi mi-am petrecut ziua intre cele doua pasiuni ale mele din prezent: Bucataria si Sentimentele interioare. Uneori am senzatia ca lucrurile merg intr-un ritm alert si ca eu sunt deja bine impamantenita in aceasta relatie... cel putin asa ma face sa ma simt. Nu spun ca este o stare care imi displace... e ceva nou care ma ademeneste si ma face sa ma simt sigura pe mine, pe noi. Ador cand se comporta ca si cum suntem un cuplu bine sudat si afisam totul cu degajament. Hmmz, chiar totul este bine intre noi si lucrurile sunt perfect normale. Nu stiu ce sa cred...ma cam sperie timpul pe care l-am petrecut impreuna si mi se pare ireal, dar frumos. Il priveam astazi printre lacrimi si nu puteam sa inteleg de ce tine el la mine...sunt o copila ce se exteriorizeaza usor si nu am multe de oferit. Nu sunt nici macar draguta si nu am nici un statut social bine definit. Sa nu credeti ca el m-a facut sa plang, dimpotriva el mi-a fost alaturi si incerca sa ma faca sa zambesc si sa rad...problema...

Zapada s-a asezat, totul s-a transformat intr-o patura alba de nea. Vantul rece vorbeste cu un glas ridicat si ne taie rasuflarea. Cerul este trist si soarele nu vrea sa isi faca simtita prezenta. Mi-am propus sa  imi petrec timpul constuctiv. Citesc " Fetele bune ajung in rai , fetele rele ajung unde vor - Ute Ehrhardt" o carte care ne invata cum este mai bine sa ne comportam astfel incat sa nu suferim in viata.  Un inceput este sa nu ne descperim si sa nu uitam niciodata ca daca cineva nu face un pas, nu trebuie sa ezitam sa il facem noi, insa nu in mod repetat...caci atunci intervine un alt sindrom. La pranz simteam nevoia de o gura de aer si am plecat sa ma joc prin zapada putin, cand sa revin spre casa am auzit in spatele meu un claxon - m-am intors si am zambit larg. Era omul drag - a trecut sa imi ofere o sarutare. Am ramas zambind mult timp dupa ce a plecat. Reuseste cu gesturi mici sa ma impresioneze. Pe seara am iesit la plimbare. Am mers pe locuri necunoscute ...

Mi se pare atat de bizar faptul ca vremea s-a inrautatit si ninge la sfarsitul lui martie. Ma deprima! A fost una dintre zilele in care mi-am facut planuri si s-au dus rand pe rand... nimic nu s-a indeplinit, dimpotriva m-am ales si cu o repriza de plans zgomotos. Nu stiu daca sunt sensibila sau poate doar mi-au ajuns reprosurile oamenilor "destepti" - nu toti suntem asa destepti, insa asta nu inseamna ca daca nu fac ce fac ceilalti trebuie sa se mature cu mine pe jos si sa fiu tratata ca o carpa. N-am inteles nicodata de ce unii oameni considera ca doar ceea ce fac sau gandesc ei este corect, in rest totul este o eroare inexplicabila. Ma  simt un nimeni intr-o lume de straini. Aveam nevoie de un zambet si totul s-ar fi schimbat...insa na fost sa fie. Nu exagerez, maine e o noua zi. Una mai bune cu siguranta!

Dupa razboi multi viteji se arata. Sincer, preferam sa aud o fraza precum "Imi pare rau." sau mai bine nu imi spunea nimic. Jocul de cuvinte si scuzele nefondate m-au facut sa ma simt eu jenata de minciunile ce mi  se aduceau rand pe rand ... nu isi mai aveau rostul, era suficienta o tacere si as fi trecut peste acest subiect. Dar acum, minciuna doare si rascoleste mai mult. Saptamana ce se incheie a fost impartita pentru mine pe doua planuri.. unul legat de o persoana de genul feminin care m-a ranit...si cealalta persoana este defapt un om special care mi-a uns ranile cu creme si a avut grija de mine sa ma ridic. Nu as putea sa trag o concluzie ce m-a marcat mai mult...caci lucrurile negative diminueaza din bucuria celorlalte sentimente. Ma las mult afectata de oameni, nu pot sa fiu indiferenta si rea, desi uneori trebuie. Oricum, cinva in mod indirect m-a razbunat. Mi-a adus un zambet pe chip si o tristete in acelasi timp...insa zambetul a persistat mai mult. Simteam ca...

Astazi nu este nimeni acasa...cel putin nu vreau sa ma mai gandesc la anumiti oameni. Ma doare comportamenul pe care il afiseaza, nu stiu daca sunt eu exagerata, insa stiu clar ca eu nu as proceda asa. Tot ce imi doresc acum este sa nu mi se puna la fileu momentul in care sa arat cu degetul si sa spun ce m-a durut la aceste gesturi si fapte puerile. Cred ca nu as putea sa fiu deloc dimplomata, stiu cate sacrificii am facut ca totul sa fie bine si nu imi place cand cineva face mofturi de oras prafuit de aroganta. Daca ar fi sa spun doar lucrurile bune pe care le-am dus la indeplinit astazi, as spune clar despre piesa de teatru "Gaitele" de Alexandru Kiritescu pe care am vazut-o la cafeneaua Tet-a-Tet din Bucuresti. Ma linisteste teatrul si ma duce pentru cateva zeci de minute intr-o alta lume. Imi tin cuvintele intr-o punguta plina de culori si dorinte si las doar actorii sa vorbeasca...eu ma fac mica si privesc, vreau sa imi gasesc un personaj in care sa ma regasesc. In ge...

Ploua iar, e o vreme mohorata si rece. Nu imi vine sa cred ca zilele trecute a fost atat de cald incat renuntasem la hainele groase, iar acum m-am intors la cele de iarna. Vremea e schimbatoarea ca dispozitia. M-am simtit melancolica si pierduta intr-un spatiu strain. M-am cautat un loc confortabil si m-am cuibarit, vroiam sa ma ascund de mine si de starea mea confuza. Priveam spre calendar si imi aminteam lucruri de care nu trebuie sa povestesc. Povestile nu au loc in viata mea...doar realitatile. Ma consolasem cu gandul ca astazi o sa stau cuminte in fotoliul de langa semineu. Nu imi displacea ideea, insa recunosc ca undeva in interiorul meu imi doream altceva...insa aveam forta necesara sa trec peste. O scurta plimbare s-a transformat intr-o surpriza de proportii pentru mine. Am condus! Da, am scris bine...am pornit masina si am purces la drum. Lacrimi mi-au curs din ochi, de teama si furie ca nu intelegeam de ce nu pot sa incerc sa conduc. Acum cativa ani imi doream cu ardoare...

Este dimineata, n-am mai scris de foarte mult timp cu degetele amortite de somn. Privirea imi este calda si galesa. Privesc intr-un punct indepartat si zambesc. Mi-am propus ca de astazi sa nu mai gandesc in profunzime asupra lucrurilor ce ma nemultumesc, nu vreau sa pierd statia trenului ce imi poate aduce fericirea pentru termen nedeterminat. Ma gandeam la sentimente magice si brusc am realizat ca astazi este o zi speciala pentru mine...vorba mea de cateva luni este "Trecut-au luniile si inca una impreuna!" . Poate ca inconstientul meu si-a dat seama de acest lucru inaintea mea, caci am zambit larg si am avut o stare de visare romantica. Gandul meu incepe sa se indrepte doar catre el... acel om care m-a ajutat sa ma redescopar.  Cateodata am impresia ca sunt eu exagerata sau invatata sa fiu dadacita si rasfatata... insa trebuie sa invat sa ma schimb sau poate doar sa am mai multa grija la ceea ce arat. Nu vreau sa mi se ofere dragoste din mila... oare cum este bine sa pr...

Sunt momente in care ma trezesc la o realitate pe care nu o inteleg si simt ca nu imi apartine. E bizar cum se lupta sentimentele acestea. E ca si cum imi place ciocolata cu lapte, insa ma gandesc la una cu alune desi nu imi provoaca pofta sau placere, e ceva involuntar. Am cedat astazi si intr-un fel imi pare rau ca am facut-o... nu stiu de ce pic iar intr-o confuzie greu de explicat. Vreau ca totul sa fie bine, insa reusesc sa ma intristez pe mine. Imi lipsesc anumite momente si conversatii. Sunt zile in care ma simt singura. M-am gandit daca as putea sa ma joc cu clepsidra timpului ce decizie as lua...sau unde as lasa clepsidra sa se opreasca in loc. E greu de gasit un raspuns sigur, sunt momente pe care le regret, altele de care imi este dor si cateva de care sunt dezamagita. Acum plang, incerc sa ma descarc si sa imi fac ordine printre ganduri. Unde sunt zilele in care eram vesela si entuziasmata sa povestesc ceea ce traiam sau ce faceam. Ma inchid in mine. Imi vine sa deschi...

Am visat frumos. Imi era frig si am simtit cum te indreptai spre mine sa ma imbratisezi, imi aminteam de seara in care iti spuneam ca ai un suflet cald si pe mine reusesti sa ma incalzesti cu prezenta ta. M-ai cuprins in brate si am adormit. Cand m-am trezit m-ai invitat la masa, fara sa imi dau seama m-am asezat atat de aproape de tine incat te incomodam sa mananci, insa tu nu imi spuneai nimic...am rupt tacerea si cu un zambet larg am declarat ca "ti-am intrat in suflet si nu te las sa respiri linistit", referindu-ma la sufocarea pe care tocmai o facusem la masa, insa raspunsul tau a fost atat de neasteptat si de dulce incat imi venea sa te mananc din priviri. Mi-ai spus ca ti-am intrat la sufelet de mult timp si nu te deranjeaza asta. Sincer vorbind, nici eu nu imi explic cand am reusit sa ma aventurez in aceasta lume noua. Sentimentele mi-au patruns adanc in suflet si le las pe zi ce trece sa hoinareasca mai mult si sa exploreze fiecare coltisor. Ma simt straina de cee...

Uh, ma simt atat de minunat incat imi vine sa alerg si sa impart bucuria mea cu toata lumea, sa inteleaga si ei ca sunt lucruri gratis care ne fac ziua mai frumoasa si momentele acestea nu costa nimic, insa valoreaza enorm. In minte mi se plimba atatea vorbe frumoase si clipe pe care le-am trait la intesitate maxima. Incep sa renasc si sa prind aripi. Daca ieri aveam o dispozitie de "zile mari", astazi...totul este opus. Imi este atat de bine incat nu imi mai pasa de ceas, de timp si de ceilalti. Eram doar eu si tu si asta era tot ce conta. Ti-as spune multe, ti-as arata cat de mult tin la tine... insa imi este teama sa nu te sperii, asa ca merg incet in spatele tau si astept ca totul sa infloreasca de la sine si tu sa intelegi singur ca esti unul dintre oamenii pentru care as fi dispusa sa fac multe lucruri. Uneori un simplu gest, reprezinta enorm si ne face sa intelegem sentimente pe care inima si ratiunea ne infraneaza sa le aratam. Astazi ador in tacere si zbor intr-...

Uneori mi-as dori sa intru in mintea oamenilor, sa inteleg ce se petrece in cutia lor plina de motorase...insa stiu ca nu este posibil, asa ca ma multumesc cu ceea ce pot sa deslusesc de la distanta. Astazi intamplarile m-au lasat confuza. Se aduna iar prea multe sentimente, prea multe gesturi neintelese si un dor nebun sa fug in bratele omului drag...parca a trecut o eternitate de cand nu l-am mai intalnit, asa de confuza ma simt. In jurul meu este plin de tristete si eu vreau/incerc sa ii ajut pe cei dragi, sa le ofer suportul moral pe care pot, insa uneori lupta cu morile de vant este mai grea decat mi-am imaginat. Cuvintele pe care ti le ofera o persoana trista sunt adesea mai dureroase ca o lovitura frontala. Ma gandesc daca si eu am fost asa de oarba, dificila si incapatanata cand ceilalti au incercat sa imi deschida ochii si sa imi arate ca drumul pe care mergeam eu nu mai era pavat cu flori colorate, ci deja devenise un camp plin de praf si uscaturi. Oare am mers mult pe ara...

Astazi este Sambata. M-am trezit cu gandul sa prepar ceva dulce. Am invitati la mine acasa peste cateva ore, nu neaparat ca vreau sa ii impresionez, insa consider ca o gazda buna trebuie sa aiba tot ce ii trebuie si sa le arate invitatilor ca s-a gandit la ei si ca i-a asteptat cu bratele deschise.  Totul este gata, mai am nevoie de oamenii dragi si de atmosfera. Privesc spre ceas...incep sa devin stresata si sa ma gandesc ca fara cineva alaturi de mine nu o sa fiu capabila sa mentin o stare de "agitatie placuta".  Cand eram mica spuneam ca mie imi place sa fiu musafir. Sa bat la usa, sa mi se deschida, sa se poarte cineva frumos cu mine, radem, glumim si cand doresc sa spun politicos cuvintele de ramas bun si multumiri si plec fara sa fiu nevoita sa strang sau sa spal vase.  Timpul m-a invatat sa fiu si gazda si musafir. Recunosc, oboseala e mai intensa cand stii ca urmeaza un eveniment, cel putin eu vreau ca totul sa fie bine si sunt atenta la detalii.  Lucru...

M-am reapucat de sport. Era timpul sa ma pun in miscare - saptamana aceasta m-am apucat de pilates si exercitii mai simple, nu vreau sa depun un efort de la inceput si sa ma las pagubasa inainte sa incep ceva serios. Mi-am propus ca saptamana viitoare sa incep alergarile si sariturile cu coarda. Daca timpul imi permite, urmeaza fotbal si tennis - putina distractie nu strica. Ordine in ganduri si suflet, acestea sunt lucrurile de baza. Am mai strans cateva amaraciuni in interiorul meu si incerc sa le arunc la gunoi inainte sa imi strice gandurile si amintirile frumoase. E greu de explicat cum intr-o saptamana ma pot schimba la 180 de grade si principiile mele sa devina altele din cauza factorilor externi. Am dat ce am putut, sunt convinsa de asta...insa, in ultimele zile primesc doar lovituri...asa ca prefer sa imi iau omul drag si sa ma retrag. Lumea e construita doar din noi de acum.

 Imi este teama sa nu intervina o dependenta, o obisnuinta si din aceasta cauza incerc sa ma limitez, insa nu vreau nici sa dau cu piciorul unui zambet solar de teama sa nu ma bronzez prea tare. Nu stiu cum sa exprim ceea ce simt... vreau dar imi este teama. Vorbeam zilele trecute de "dor" si am realizat ca nu am avut ocazia sa simt un dor intens pentru acest om...la noi e totul atat de palbabil, chiar daca uneori nu este vorba de ceva intens, insa conteaza foarte mult sa ne privim in ochi si sa ne imbratisam - e ca o incarcare de baterii pentru tot ceea ce urmeaza. Poate ca este nevoie si de o perioada de liniste si durere sufleteasca sa ne dam seama cu adevarat ce se petrece in viata noastra. Eu personal sunt debusolata. Imi este teama ca totul este asa frumos si nu vreau sa ma lovesc de asfalt intr-o dimineata. Ma bucur de tot ceea ce se intampla frumos in viata mea, ador momentele in care ma simt rasfatata si adorata... dar inca este teama zilei de maine. Sunt P. Omul...

Nimic iesit din comun...adica activitatile mele sunt similare, poate putin de tot schimbate...dar in esenta raman la fel. Seara m-a gasit plimbandu-ma prin parc si cu zambetul larg. Zilele trec si eu incep sa simt iar...sa zambesc cu sufletul si sa ma pun pe picioare. Perioada confuza incepe sa ramana in trecut, cel putin eu nu vreau sa o mai dezgrop - mi-a facut mult rau si m-a dat peste cap. Stiu ca nu o sa fiu inteleasa de ceilalti, insa simt ca "e greu fara...dar mai greu cu", asa ca imi vad de viata mea.

Sunt dimineti in care ma trezesc confuza. Privesc in jurul meu si nu gasesc spijinul de care am nevoie. E ciudat cum o zi nu seamana cu cealalta desi nu intervine nimic in mod deosebit. Totul porneste de la gandul pe care il am cand pun capul pe perna. Cred ca totul pleaca din gaduri si dorinte. Astazi imi doresc mai mult timp al nostru...si atat. Nu stiu cum sa ma exprim, nu vreau sa se creada ca sunt posesiva sau exagerata, dar sunt momente in care simt ca il vreau doar pentru mine pe omul asta si nu ma satur sa il ascult cand imi vorbeste. Poate ca asa sunt relatiile la inceput, dar eu sper sa ramana pe termen indelungat. Imi amintesc de o vorba pe care i-am spus-o in urma cu doi ani, nu stiu daca el si-o mai aminteste, dar venea ca raspuns la o intrebare pe care mi-a adresat-o. Ii spuneam ca sunt o persoana de relatie lunga daca am cu cine. Eh, se pare ca acum are sansa sa ma puna la incercare. Ador conexiunea dintre priviri - ma simt atat de sigura pe Noi. Este un sentiment a...

Cearta-ma...stiu ca am gafat-o dar maine o sa inteleg asta mai bine. Nu regret nimic, am avut parte de cel mai placut mod de a manca inghetata ... chiar daca era o noapte de primavara racoroasa, nu am tinut cont de asta. Am simtit ca este momentul sa stam de vorba alaturi de aroma fructelor de padure din inghetata. A fost cel mai placut mod. Si cum am o "mica-mare problema" legata de felul in care ma prezint dupa un sezon rece in care nu am facut miscare, mi-am propus sa fac cateva lucruri ce contin activitatile fizice...cu cat mai solicitante cu atat mai bine pentru organismul meu. Astazi a fost randul sa joc fotbal. N-am mai jucat de ani de zile, insa nu mi-am pierdut din puteri si miscari. Recunosc, mai vreau, mi s-a deschis apetitul. Imi place sa fac lucruri de care ceilalti sa fie mandrii si de care sa ma bucur in primul rand eu. Capsula mica si colorata din interiorul inimii mele spune ca sunt indragostita si fericita. Primesc atentia de care aveam nevoie sa ma repar...

Am fost rugata sa nu imi fac planuri pentru aceasta zi, asa ca m-am conformat dorintei si am lasat ca totul sa vina de la sine. Surpriza a  fost pe placul si dorinta mea interioara. Ma simt atat de bine incat am tendinta ca visez. Totul este nou, diferit de cum imi imaginam si atat de placut. Am tendinta sa ofer imbratisari puternice sa imi exprim sentimentele interioare fara cuvinte. In timp ce ma plimbam in cautarea florilor colorate de primavara, simteam inima cum imi tresare si imi venea sa dansez pe o muzica pe care doar eu o auzeam...e muzica inimii. Povestea capata un alt capitol, iar propozitia despre care spuneam ieri ca mi-a facut ziua speciala, trebuie sa recunosc ca ma incanta si acum. Inchid ochii si imi amintesc privirea. Oare sunt eu o norocoasa? Chiar daca sunt zile in care ma simt singura, vreau sa inchid ochii si sa ma las mangaiata de vant, vreau sa cred ca cineva imi trimite aceste mangaieri si se gandeste la mine. Ma trezesc adesea dimineata cu gandul la ...

Sunt bine! Am reusit sa ma simt intr-un fel special, sa ma bucur de fiecare moment si sa plutesc. Am ras, am dansat, am privit, am gatit si am zburat pe culmi inalte. A fost o vreme minunata. Soare, ciripit de pasarele, elan muncitoresc, distractie multa si companie placuta. Ma gandeam de cateva zile la un sentiment special, insa imi este teama sa vorbesc despre el...e ca si cum pierzi ceva si cand redescoperi acest lucru, iti doresti sa il pastrezi cu atentie sa nu pierzi iar, asa ca ajungi sa nu il mai misti din loc. Ma rog, ideea pe aici se invarte, cand resimti ceva batai de inima si sclipiri de priviri...iti amintesti de trecut, de momente speciale si teama revine: sa nu fie prea devreme, sa nu fie prea brutal, sa nu fie altceva...si uite asa trec clipe pretioase. Cele cinci cuvinte ma fac inca sa rad...cred ca au fost cele ce mi-au facut ziua unica. Sper ca nu ma voi trezi maine dimineata din acest vis...ma simt prea bine.

Trebuie sa imi dau doua palme si sa imi revin. Pur si simplu ma simt slabita de puteri. Vreau sa scap de starea asta dar nu reusesc, e similar cu ceea ce am trait in urma cu cinci luni...atat timp cat sunt inconjurata de galagie si oameni dragi nu simt durerea atat de intensa, insa atunci cand raman singura durerea e apasatoare. Ma gandesc la multe si totusi la nimic. Am vrut sa imi scot masca de fericire de la naftalina...si sper ca am reusit sa par bine in fata oamenilor dragi, nu vreau sa imi revars gandurile asupra lor .. desi, sunt persoane care imi demonsteaza ca eforturile mele nu sunt apreciate si nici macar vazute. In fine, invatare de minte sa imi fie. Vreau sa incep iar saptamana fara populatie intensa ... sa imi arat ca pot sa fiu si "doar pentru mine". Nu vreau sa fiu razbunatoare, dar uneori vad ca fiecare e doar pentru interesul lui.  P.s.Singurul zambet real de astazi a venit pe neasteptate si m-am izbit de el intr-un intuneric pe care credeam ca il cunos...

Ma simt singura. Intreaga zi am avut o stare nedefinita, priveam spre viitor dar eram oprita intr-un prezent gol. Am incercat sa ma las inconjurata de oameni, sa le las usa sufletului deschisa si sa ma faca sa imi revin, insa...rezultatul a intarziat sa apara in interiorul meu.  M-am uitat la meci si nu puteam sa inteleg nimic, oamenii care alergau pe teren imi aminteau de dureri pe care le cicatrizasem si incepusera sa se vindece, dar o lovitura ma face sa resimt iar durerea. Imi propun sa ma odihnesc mai mult si maine sa fac eu in asa fel incat sa nu ma mai canalizez pe oamenii care vin si pleaca fara sa intelegi de ce...mai ales cand apar pe nepusa masa si iti schimba viata, te fac sa le oferi timpul tau, sa ii doresti in preajma ta si cand totul pare mai sudat ca niciodata, dispar si viata ti se da peste cap. Oare oamenii astia folosesc detector pentru stari? Nu-mi explic de ce apar atunci cand consideri ca au plecat si nu mai ai nimic de impatit cu ei, parca o fac intentiona...

M-am tot gandit la discutia de serile trecute, incerc sa imi dau seama daca am facut o alegere gresita sau daca puteam sa evit momentul stanjenitor. Imi este greu sa inteleg daca pasesc pe drumul cel bun, cu siguranta nimeni nu stie asta concret, fiecare poate sa isi dea cu parerea. Am cautat sfatul uneor oameni din exterior, sa vad daca ei ar pune la zid si ar judeca o persoana care a facut asemeni mie...si se pare ca toti gandesc la fel. Poate ca totusi nu am gresit in aceasta privinta. Oare de ce ma macin? Cred ca este timpul sa ma gandesc la mine, la noua mea viata si sa imi vad de treburile mele...ce a fost nu o sa mai fie. Aseara am adormit cu un amalgam de sentimente...atat la aceasta poveste ce m-a lovit ca un baltag in suflet, cat si la ultimele cuvinte pe care mi le-a spus inainte sa plec.Ma simt ca si cum fac un pas inainte si ceva ma trage inapoi. Timpule te rog, lasa-ma sa merg pe drumul pe care l-am ales...daca era sa ma intorc, trebuia sa ma opresti din timp, acum e...

Am revenit la lumea mea privata. Gata! E timpul sa ramana totul pentru mine...si asa am dat prea mult din casa si acum risc sa fiu judecata pentru gesturile si sentimentele mele. La inceput am zis ca nu o sa mai discut si ca nici nu vreau sa dau explicatii despre deciziile pe care le-am luat, insa am fost constransa de situatie sa spun anumite lucruri, care nu stiu cum au fost interpretate. Stiu ca am fost si sunt judecata. Imi pare rau daca ceea ce am facut eu a ranit pe cineva, insa eu nu am facut-o cu intentie. Consider ca atunci cand usa se inchide, nu trebuie sa dai cu picioul unei ferestre care ti se deschide si unei maini ce se ofera sa te sprijine cand vrei sa te ridici. Atat timp cat eu in interiorul meu stiu ca am fost corecta si nu am facut nici un lucru imoral, va rog sa nu ma faceti sa ma simt vinovata pentru ceva ce nu am facut. Se pare ca timpul nu vindeca mereu, uneori aduce ganduri nestiute...dar nu mai au aceeasi intensitate ca la inceput. Aveam atatea de spus, i...

A zburat mult prea repede, am avut o zi plina de activitati si acum ma resimt, caci intreaga zi am avut o dispozitie buna, astfel incat am reusit dupa mult timp sa scot ironiile si glumele sarate de la naftalina ... si cine stie despre ce vorbesc, o sa inteleaga ca este o dispozitie de zile mari.  Scap de o raceala si ma procopsesc cu alta. Gandurile mele se joaca un joc periculos. Nu imi dau pace si ma fac sa ma tem de ziua de maine. Am atatea planuri in minte, atatea lucruri pe care trebuie sa le duc la indeplinit si cu toate astea... ceva ma leaga de maini si nu ma lasa.

Nu stiu cat cunoasteti traditia sau cum este interpretata in zona de unde va aveti originea...insa aici, de unde scriu eu, este o datina legata de inceputul primaverii si de cele noua babe. Eu in fiecare an vreau sa cred ca "baba" mea este pe data de trei martie. Astazi aceasta zi a fost frumoasa, calduroasa, insorita, senina si speciala. Mi-am luat portia de plimbare, soare, vorbe sincere, sentimente, priviti calde si zambete strengare. Pe zi ce trece imi iau inima in dinti si spun ceea ce simt. Vreau sa fiu sigura de ceea ce am, sa vorbesc si sa gasesc echilibrul necesar. Cu teama si incertitudini nu o sa ajung nicaieri. Am reusit sa ma intimidez iar, sa inrosesc, sa pic pe ganduri dulci si sa declar ca imi este teama de ziua ce urmeaza.... vreau sa traiesc acest "acum" cat mai mult. Vreau sa elucidez misterul "narcisismul intruchipat" - ah, ce ciudat suna, insa in mintea mea totul are sens.  Inchid ochii si imi vine sa zambesc, imi amintesc de mome...

Astazi a fost o zi schimbatoare, asemeni sentimentelor mele. Am fost la o plimbare printre copacii ce imi amintesc de copilarie, am mers cu inima deschisa si zambetul la pachet. Soarele iesea timid printre nori si ne amintea ca primavara a sosit. Cu privirea cautam peisaje speciale pe care sa le imortalizam si sa le pastram in amintiri. Nu mi-a pasat ca oamenii erau crispati si incercau sa trimita sageti veninoase catre mine...eram prea visatoare ca sa ma trezesc la o realitate ce nu vroiam sa o vad, cel putin nu atunci. Imi place sa ma surprind vorbind despre lucruri noi, sa descopar activitati pe care vreau sa le fac si sa nu dau inapoi niciodata, caci nu se stie de unde o fereastra se deschide pentru mine.

"Lasa-ma sa fiu singura, vreau sa ma linistesc...sa imi fac ordine in ganduri si sa trag linie, nu inista te rog!" Defapt nu stiu ce vreau...am nevoie sa ma asculti sa iti spun ce ma doare si sa ma iei in brate, dar oare cat de intemeiata este supararea vis-a-vis de persoana ta?? Nu stiu, sunt confuza...iar. Ma gandesc ca am incercat sa fac lucruri care nu imi placeau doar pentru ca sa le fie bine celorlalti, dar ei nu au vazut asta, cel putin asa au dat dovada. Imi venea sa ma ridic si sa plec, sa nu spun nimic si sa ies la o gura de aer singura - dar se pare ca gesturile mele au fost intuite de acesti oameni si nu mi-au dat pace pana nu am stat alaturi de ei sa le spun oful interior. Chiar daca lucrurile se rezolva mai usor prin comunicare, astazi cred ca eram prea dezorientata sa pot purta o conversatie la un nivel inalt, asa ca am preferat sa indrug niste baliverne si sa fiu lasata in suferinta mea trecatoare. Mi-am propus sa nu mai fiu dulce si draguta cu unii oamen...

LoveBook este un roman de dragoste ce pare sa fie trait in prezentul nostru. Lumea facebook este omniprezenta in aceasta poveste si reuseste sa aduca alaturi doi adolescenti ce s-au cunoscut in urma cu 15 ani, pe cand ea era eleva la scoala generala si el un tanar liceean. Solidea il considera iubirea vietii ei pe Edoardo, insa acesta o vedea doar ca pe o copila cu ochii patrunzatori care il placea si ii facea ziua mai frumoasa, fara nici un gest sau sentiment de iubire. Poate ca parea o iubire platonica, insa destinul, rabdarea si impulsul de moment au reusit sa aduca alaturi pe tinerii adolescenti, acum fiecare cu afacerea de familie de care se ocupa si fiecare avand alte aspiratii de viitor. Edoardo are o relatie pe care, constrans de mama lui este pe care sa o oficializeze, insa destinul ii ofera sansa de a infunta dorintele mamei Solidea, tocmai a incheiai o relatie de noua ani, nu s-a inscris la facultate si regreta foarte mult acest lucrur, iar viata ei se rezuma la magaz...