Viata este ca o roata intr-un parc de distractii.
Urcusuri si coborasuri exista pretutindeni, esential este sa invatam din fiecare ceea ce este cu adevarat important si de folos pentru viitor.
Fiecare clipa grea, o sa ne ajute intr-un moment anume, caci vom stii ce nu trebuie sa mai facem sau cum este mai bine sa procedem pentru a ne tine sufletul departe de suferinte inutile.
Nu stiu, eu nu ma vad o persoana cu un suflet de gheata pe viitor, chiar daca am fost sau o sa fiu ranita fix in inima. Am spus-o de nenumarate ori, nu are vina o terta persoana pentru ceea ce mi s-a intamplat mie, nu trebuie sa tin garda sus din cauza unei rani. Poate ca nu o sa mai fiu la fel, asta nu neg, insa nu pot sa fiu de piatra intreaga viata.
Sper sa nu imi schimb pincipiile si sa raman le aceasta linie de plutire.
Priveam in ultima perioada in jurul meu, chiar daca nu mai arat ca bag de seama aceste detalii eu tot sunt atenta la oamenii de langa mine. Ma uitam cum sunt raniti de "vechi cunostinte" si desi sustin sus si tare ca nu le pasa, se vede in fiecare gest pe care evita sa il faca sau in cuvintele cu care ii caracterizeaza pe acei oameni care i-au ranit , se vede ca ii doare si le pasa.
Rautati gratuite sunt la orice pas, insa trebuie sa ne gandim ca poate intr-o zi se vor intoarce impotriva noastra si nu o sa ne placa acest lucru. Vorba proverbului "ce tie nu iti place, altuia nu ii face."
Asa este viata... frumoasa, dar si stresanta.
Grijile ne pandesc la orice pas, prieteniile se schimba, inimile bat, zambetele apar si dispar, problemele vin cand ne e lumea mai draga si parca atunci se tin lant si ne ingreuneaza vederea catre curcubeul de la capatul strazii.
Astazi sunt confuza. Scriu alambicat si imi este dor.

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: