Uneori viata-i ca un domino. Dupa prima piesa cazuta nu iti ramane decat sa te uiti cum vor cadea si celelalte ... sau poate sa intervii incercand sa le salvezi pe cele ramase in picioare.
E greu sa nu intelegi cum totul se prabuseste intr-o clipa. Vrei sa repari situatia dar nu stii de unde sa incepi, cum sa ridici piesele si nici unde este ultima.
Totul e o dezordine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...

E bizar. Căutam o imagine pentru un puzzle... şi iar am ajuns pe blogul tău.
RăspundețiȘtergereMai devreme vorbeam cu un cineva tare drag mie. Îi spuneam că mai nou văd viaţa ca pe un puzzle. Cu muuuulte piese. Şi ce e mai rău - fără imagine ajutătoare. Singura certitudine e că trebuie multă răbdare să duci totul la capăt. Să poţi construi în linişte.
Dezordinea... se pare că uneori e mai simplu să dărâmi ca să poţi construi ceva mai bun.
Let it be... :)