Am fost destul de ingandurata, obosita si visatoare. Am privit pe fereastra desi nu am memorat nimic, totul fugea prin mintea mea cu o viteze insuportabila.
Gandurile au zburat cand am coborat la metrou, aici am intalnit o persoana pierduta, avea privirea in pamant, se uita la telefon si ochii i se umpleau de lacrimi. Inima ma indemna sa fiu empatica, sa ma duc sa o intreb daca a patit ceva, daca pot sa o ajut... insa am renuntat la aceasta idee, stiu ca uneori nu ai nevoie de nimeni langa tine, cu atat mai putin un necunoscut care urma sa coboare in cateva clipe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: