Muzica ascultata in casti ma face sa o simt mai profund, sa imi trepideze inima la sunetele puternice si sa intru intr-o stare aparte.
Am un dor sa scriu mult, sa povestesc lucruri pe care le-am tinut inchise in suflet si sa imi dezleg mainile din lanturile puternice ce m-au incorsetat in ultima perioada.
Dorul acesta ma apasa, ma face sa fiu mai sensibila, mai umana, mai realista si sa imi dau seama ca iubirea se simte puternic si transforma oamenii. Oricat ar spune unii ca ajungi la un moment in care nu mai esti capabil sa percepi iubirea ca pe ceva sublim, ci ajunge sa fie parte din tine ... o obisnuinta. Eu nu le aprob parerea acestor oameni. Nu stiu, poate ma incapatanez eu sa gasesc in fiecare zi o farama de iubire noua sau readusa la viata ... ceva ce ma face fericita si implinita.
Dorul, face parte si el din povestea asta ... imi intareste certitudinea ca omul de langa mine mai are ceva ce ma scoate din minti intr-un sens pozitiv.
Inima imi bate ca la prima intalnire cand il revad, il imbratisez cu emotii si ma bucur de acele clipe. Asta reprezinta pentru mine o dovada ca desi au trecut atatia ani...incai sunt capabila sa mentin inima fericita.
Descoperirea de momente ce ne face fericiti...e ca un condiment ce reuseste sa faca un gust mai bun sau ca un ambalaj pentru cadou.
Unii spun ca certurile in cuplu sunt normale si ca argument aduc mereu pe ceilalti. Eu nu inteleg certurile care degenereaza si ajung la despartire...la impacari si iar despartiri ... dupa fiecare despartire undeva ramane o rana inchisa ce se cicatrizeaza in timp, dar cand o privesti iti amintesti de durere si nu mai poti sa fi niciodata ca inainte...nu avem capacitatea necesara sa trecem cu totul peste.
Am un dor sa scriu mult, sa povestesc lucruri pe care le-am tinut inchise in suflet si sa imi dezleg mainile din lanturile puternice ce m-au incorsetat in ultima perioada.
Dorul acesta ma apasa, ma face sa fiu mai sensibila, mai umana, mai realista si sa imi dau seama ca iubirea se simte puternic si transforma oamenii. Oricat ar spune unii ca ajungi la un moment in care nu mai esti capabil sa percepi iubirea ca pe ceva sublim, ci ajunge sa fie parte din tine ... o obisnuinta. Eu nu le aprob parerea acestor oameni. Nu stiu, poate ma incapatanez eu sa gasesc in fiecare zi o farama de iubire noua sau readusa la viata ... ceva ce ma face fericita si implinita.
Dorul, face parte si el din povestea asta ... imi intareste certitudinea ca omul de langa mine mai are ceva ce ma scoate din minti intr-un sens pozitiv.
Inima imi bate ca la prima intalnire cand il revad, il imbratisez cu emotii si ma bucur de acele clipe. Asta reprezinta pentru mine o dovada ca desi au trecut atatia ani...incai sunt capabila sa mentin inima fericita.
Descoperirea de momente ce ne face fericiti...e ca un condiment ce reuseste sa faca un gust mai bun sau ca un ambalaj pentru cadou.
Unii spun ca certurile in cuplu sunt normale si ca argument aduc mereu pe ceilalti. Eu nu inteleg certurile care degenereaza si ajung la despartire...la impacari si iar despartiri ... dupa fiecare despartire undeva ramane o rana inchisa ce se cicatrizeaza in timp, dar cand o privesti iti amintesti de durere si nu mai poti sa fi niciodata ca inainte...nu avem capacitatea necesara sa trecem cu totul peste.
Doru'i trecator :D
RăspundețiȘtergereAtunci cand ma imbratiseaza, uit de dor, de tristete, de tot...
RăspundețiȘtergere